Cu prilejul comemorării a 35 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989, în zilele de 20, 21 și 22 decembrie 2024 vor fi oficiate mai multe slujbe de pomenire pentru eroii care s-au jertfit pentru demnitatea, libertatea și credința poporului român.
Programul Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva: 8-15 octombrie 2024
Anul acesta, alături de cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse spre închinare și cele ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „an omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. Așadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iași în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârșește vindecări și aduce multă alinare celor afectați de felurite boli.
Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe marţi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Marți, 8 octombrie 2024
- 6.00: Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Iașilor;
- 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”;
- 7.00-7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) - lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”;
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
Miercuri, 9 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 20.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană.
Joi, 10 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia);
- 19.00-23.00: Slujba de Priveghere - Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).
Vineri, 11 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 17.00: Vernisajul expoziției de pictură Rugați-vă cu glas tare! – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan);
- 19.00-20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;
- 21.00-00.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
Sâmbătă, 12 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
- 19.00-23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glasului VII a Sfântului Apostol Andrei - aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).
Duminică, 13 octombrie 2024
- 07.00-11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-17.30: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 19.00: Concert de muzică sacră susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană);
- 21.00-02.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Luni, 14 octombrie 2024
- 7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană);
- 9.30-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane);
- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 19.00-23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).
Marți, 15 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
- 16.00-18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
- 19.00: Concert de muzică psaltică susţinut de corul Byzantion şi Mini Byzantion (în Catedrala Mitropolitană).
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor