În contextul temperaturilor extrem de ridicate din această perioadă, Patriarhia Română face apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă. Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihnească, pentru scurt timp, în spații umbrite și răcoroase. De asemenea, unitățile bisericești care dispun de servicii medicale sau sociale sunt îndemnate să acorde sprijin, în limita posibilităților. Totodată, în regiunile afectate de secetă și temperaturi ridicate, în biserici și, acolo unde este posibil, pe câmpuri, vor fi săvârșite rugăciunile „la vreme de secetă”, cerând lui Dumnezeu, Cel Ce „dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii” (Iov 5, 10), cele de folos pentru oameni și întreaga creație. De asemenea, Patriarhia Română îi îndeamnă pe toți credincioșii să manifeste grijă și solidaritate față de persoanele vulnerabile în această perioadă de caniculă. Biroul de presă al Patriarhiei Române
Vizita ambasadorului Israelului la Patriarhia Română
În ziua de 20 martie 2018, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în audiență pe Excelența Sa doamna Tamar Samash, ambasadorul statului Israel în România, care a fost însoțită de doamna Thea Haimovitz, membră a comunității evreiești din România.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit pentru vizită și a apreciat relațiile bune pe care Patriarhia Română le are cu comunitatea evreiască din țara noastră. Patriarhul României a mai subliniat faptul că, în ultimii ani, pelerinajele organizate de către Patriarhia Română în Israel s-au intensificat foarte mult, astfel încât numeroși pelerini ortodocși români au posibilitatea să se închine la Locurile Sfinte și să cunoască mai bine tradiția biblică, precum și valorile spirituale comune.
Părintele Patriarh Daniel a amintit cu bucurie proiectul de deminare a terenului pe care a existat Schitul românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Iordan, al cărui egumen a fost și Sfântul Ioan Iacob de la Neamț. Moaştele acestui sfânt pot fi cinstite la Mănăstirea Hozeva de către pelerinii români care merg în Ţara Sfântă.
Doamna ambasador a mulțumit pentru primire și a transmis urările sale pentru Sărbătoarea Sfintelor Paști care se apropie.
Domnia sa și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea proiectelor comune, apreciind ceea ce s-a realizat până acum. Au fost discutate şi diverse activități sociale și de voluntariat, precum și posibilitatea organizării unor noi proiecte social-filantropice.
S-a apreciat că toate acestea contribuie la consolidarea relațiilor dintre cele două popoare și, totodată, constituie o mărturie despre moștenirea tradiției iudeo-creștine care stă la baza culturii europene, chiar dacă aceasta îşi uită uneori originile sale spirituale. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)



.jpg)
