Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Conferință despre alimentația sănătoasă în Parohia Como din Italia
Dr. Gheorghe Cerin, medic primar cardiolog la Clinica `San Gaudenzio” - Novara, a susținut duminică, 28 iunie, conferința `Granița dintre alimentație și boală” în biserica Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Ierarh Grigorie Palama” din Como - Italia. Acesta a explicat care este implicația alimentației în prevenția apariției bolilor cardiovasculare. `În esență am abordat problema relației dintre hrană, uzura organismului uman și boală, mai exact unde se află granița și interferența dintre alimentație și boală. Dacă eu sunt bolnav, cât mă pot trata mâncând sănătos, sau dacă mănânc nesănătos, cât mă pot îmbolnăvi? Aici este o zonă greu de definit și care diferă în funcție de vârsta fiecărei persoane. Ideea organizării unei astfel de conferințe s-a născut din dorința de a-i face conștienți pe credincioși de problemele de sănătate ce apar în urma unei alimentații necorespunzătoare. În urma unei statistici realizate de Consulatul Român din Milano, între anii 2007 şi 2008, am descoperit că peste 25% dintre conaționalii noștri mor până la vârsta de 42 de ani, din cauza unor boli cardiovasculare”, a explicat dr. Gheorghe Cerin.
Pr. Cristian Prilipceanu, parohul Bisericii `Sfântul Ierarh Grigorie Palama” din Como, a vorbit atât despre alimentaţie din perpectivă patristică, cât și despre importanța unei astfel de întâlniri care aduce argumente științifice în privința rolului și foloaselor postului. `Am înțeles cât de importantă este alimentația sănătoasă și ce beneficii extraordinare ne aduce postul atât din punct de vedere trupesc, cât și din punct de vedere spiritual. Noi preoții, situându-ne între acrivia canonică și iconomia bisericească, încercăm să-i determinăm pe credincioși să postească, să fie conștienți că în post este sănătatea și lungimea vieții, lucru care a fost susținut și prin informațiile expuse în cadrul acestei întâlniri”, a spus pr. Cristian Prilipceanu.
La dezbatere au fost prezenți aproximativ 100 de credincioşi de toate vârstele.



.jpg)
