Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
„Domnul știe nevoile noastre și ne cheamă să fim în această relație de bună îndrăznire”
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat duminică, 9 februarie, Sfânta Liturghie la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Roma-San Giovanni. Ierarhul se află în aceste zile în capitala Italiei, împreună cu un grup de studenți masteranzi ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat textul evanghelic al Duminicii a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), îndemnându-i pe credincioșii prezenți să-L cunoască pe Dumnezeu prin smerenie: „Dumnezeu cunoaște nevoile noastre și dorurile noastre cele mai adânci, chiar mai înainte să le formulăm. Cât este copilul mic, când doar țipă și nu știe să-și formuleze cuvintele, mama înțelege de ce are nevoie: uneori de somn, alteori de mâncare, alteori poate este un scutec ud, tot așa Domnul știe nevoile noastre și ne cheamă să fim în această relație de bună îndrăznire, dar și de adâncă cinstire, de a înțelege că Domnul știe cum își chivernisește lumea și relațiile în această lume.
Abia când înțelegem astfel relația noastră cu Domnul începem să dobândim ceea ce sfinții au câștigat, o uimire în fața măreției lui Dumnezeu. O uimire față de cum Dumnezeu chivernisește lumea, față de darul vieții pe care îl avem noi înșine, dar și o durere că parcă nu suficient răspundem pe măsura acestui dar, pe măsura acestei chemări. Nu îndeajuns ne împlinim rostul în relația cu Dumnezeu, în relația cu aproapele”.
Vizita Părintelui Episcop-vicar în Italia are loc în cadrul unui pelerinaj organizat de studenții din anul al II-lea al masterului „Misiune și slujire pastorală”, la Roma și Vatican.



.jpg)
