Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Hramul catedralei românești din Madrid
De praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Ortodoxă Episcopală românească din Madrid, Spania, care și-a sărbătorit hramul. Alături de ierarh a slujit un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei și din împrejurul Madridului.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a evidențiat exemplul de îmbogățire în Dumnezeu așa cum a făcut Fecioara Maria. „De ce o numim pe Maica Domnului «binecuvântată între femei»? Pentru că de la fragedă vârstă a simțit că trebuie să se îmbogățească în Dumnezeu, iar după ce a fost dusă în Sfânta Sfintelor a templului, Fecioara Maria s-a umplut de har. Mana cerească cu care era hrănită Maica Domnului simbolizează și harul cu care aceasta s-a umplut, și nu oriunde, ci în cel mai sfânt loc de pe pământ din acea vreme. Îngerii s-au minunat când au văzut o copilă de 3 ani intrând în Sfânta Sfintelor, unde intra doar arhiereul o dată pe an”, a spus ierarhul.



.jpg)
