Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
IPS Arhiepiscop Nicolae, la nouă ani de arhierie
Joi, 14 iulie, s-au împlinit nouă ani de la hirotonia Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Nicolae întru arhiereu. Momentul aniversar a fost marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum. IPS Arhiepiscop Nicolae a fost ales la 9 martie 2002, în Troy, Michigan, de Congresul electoral al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada. Alegerea a fost validată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în unanimitate, la şedinţa din 13 martie 2002. La 14 iulie 2002, arhim. Nicolae a fost hirotonit şi întronizat în Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" din Montreal. La ceremonie a participat patriarhul Teoctist, precum şi nouă ierarhi, patru din România şi cinci de pe continentul american.



.jpg)
