Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Oaspeți catolici la Biserica românească „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena
Preoți, diaconi și asistenți pastorali catolici din sectoarele 2 și 20 ale Vienei, conduși de protopopul catolic Simon Ferenc, au vizitat de curând Parohia ortodoxă română „Sfântul Ștefan cel Mare” din capitala Austriei, unde au fost primiți cu ospitalitate de părintele paroh Emanuel Nuțu. Întâlnirea a fost un prilej de apropiere și dialog, sub semnul iubirii lui Hristos.
„Vizita a debutat cu o prezentare a bisericii, oaspeții având ocazia să descopere frumusețea arhitecturii și picturii acestui sfânt lăcaș, care mărturisește prin artă și simbolistica sa profundă credința, tradiția și viața spirituală a comunității ortodoxe românești din Viena. În cadrul dialogului frățesc, s-au împărtășit gânduri despre misiunea comună a Bisericilor în contextul actual, despre provocările pastorale ale slujitorilor și despre nevoia de a cultiva împreună valorile Evangheliei în mijlocul credincioșilor. Un punct important al întâlnirii a fost evocarea anului jubiliar al Patriarhiei Române, un moment de recunoștință pentru misiunea în diasporă, unde Biserica devine un adevărat refugiu sufletesc pentru credincioșii plecați departe de țară. De asemenea, s-au discutat inițiativele concrete prin care comunitățile ortodoxe și catolice din Viena pot conlucra în sprijinirea celor aflați în nevoie și în formarea spirituală a tinerilor”, a transmis părintele paroh Emanuel Nuțu.
Din partea parohiei a fost prezentă și Carmen Șereș, care coordonează activitățile Școlii parohiale. Dialogul cu reprezentanții catolici implicați în programele pentru copii și tineri a deschis perspective pentru proiecte educaționale și activități comune menite să întărească legăturile dintre generațiile tinere ale comunităților creștine din Viena.
Întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frățească, moment de comuniune și împărtășire.



.jpg)
