Occidentul, „Țara Făgăduinței” pentru mulți români

Regatul Spaniei a devenit se pare pentru mulți dintre frații noștri de sânge și neam a doua casă. Ei reprezintă acum cei mai numeroși angajați străini din această țară care parcă ni i-a adoptat definitiv, aproape 40.000 dintre ei deschizându-și până și afaceri aici. Doar în agricultură lucrează acum legal deja multe zeci de mii dintre românii ajunși aici, femeile lor acceptând să facă munca de jos în căminele acestei țări cu dese avertizări de caniculă.

Peste 1 milion de români trăiesc și muncesc astăzi în țara lui Cervantes. Mica Românie de aici se dovedește o comunitate activă, puternică și bine integrată în realitățile societății acestei țări. Românii au aici chiar presă în limba lor, peste 100 de asociații românești care îi sprijină în integrare, le apără drepturile și le promovează identitatea ling­vistică și culturală. Chiar și noua complexitate a realității religioase românești se reflectă azi până în Spania: 105 comunități penticostale, 24 adventiste, nouă baptiste, opt greco-catolice, patru roma­no-catolice şi două evangheliste, informează site-ul Ambasadei României în Regatul Spaniei. Biserica Ortodoxă rămâne însă de departe și astăzi vatra spirituală a românilor, chiar și pentru cei aflați departe de pământul lor. Este de netăgăduit impactul duhovnicesc, cultural și social al celor nu mai puțin de 121 de parohii ortodoxe înființate în această vastă eparhie ce devine tot mai de luat în seamă, lucru recunoscut și de oficialitățile române trimise aici. Supuși recent unui scurt „sondaj sufletesc”, mai mulți credincioși ai acestei părți de Românie din afara hotarelor ei au vrut să ne vorbească despre aventura vieții lor. Redăm aici doar două prime scurte mărturii.

Drumul unei filologe către „Regatul Făgăduinței”

Originară din Bistrița, Ionela Maria Scurtu locuiește de aproximativ 16 ani în nordul Spaniei, unde a venit în 2002 pentru un trai mai bun: „În 2002 am terminat studiile universitare la Facultatea de Litere din Oradea, Secția Filologie Română-Engleză. Încheiasem o etapă frumoasă a vieții, aceea de student, pentru care însă părinții mei au făcut multe sacrificii. Și acum îmi amintesc cât amar în suflet simțeam când mă întorceam la Oradea știind că ai mei rămâneau doar cu câțiva lei în buzunar, de pâine pentru o săptămână, pentru ca fiicei lor să nu-i lipsească nimic la facultate; și asta timp de 4 ani, cât a durat studenția, pe lângă fiica studentă ei având acasă de întreținut încă o soră elevă și un frate.”

În ochii Ionelei, Spania devenise atunci „Țara Făgăduinței”: „Mai întâi a plecat fratele meu, apoi tatăl meu și mai pe urmă eu, după terminarea studiilor. Aici a început adevărata aventură a vieții mele, cu urcușuri și cobo­râșuri, cu învățăminte, multe chiar din propriile greșeli, decizii importante de luat, îndoieli, lacrimi de disperare, stres, dor de casă și de familie, momente de frică, dar și de mult curaj de a o învinge. Multă muncă și puțină recunoaștere, în concluzie, exact opusul a ceea îmi imaginam eu că o să găsesc aici înainte de a pleca din țară.”

Ea nu a fost însă deplin dezamăgită, dovadă că a rămas încă aici: „În același timp, printre încercări și îndoieli, care fac parte oricum din drumul vieții, oriunde te-ai afla, am avut parte și de bucurii, împliniri, descoperirea de sine și a rostului în viață, întâlnirea cu persoane care m-au inspirat, întărit și încurajat pentru a găsi resursele de a o lua de la capăt ori de câte ori era nevoie, de a începe o nouă carieră profesională, de a câștiga un nou mod de a vedea lucrurile, o nouă înțelepciune, capacitatea de a găsi soluții dificultăților de tot felul, precum și multă răbdare în a le depăși. Am câștigat aici un viitor soț și o familie nouă, nași și prieteni duhovnicești, o nouă parohie ortodoxă și un părinte duhovnic. Toate astea nu ar fi fost posibile fără prezența credinței în suflet, fără prezența lui Dumnezeu. Sunt sigură că Bunul Dumnezeu mi-a fost alături chiar și în momentele în care simțeam că rătăceam singură printr-un deșert. El mi-a semănat atunci din nou în suflet nădejdea și speranța, puterea de a mă ridica și de a continua, siguranța că totul va fi bine. Tot El îmi amintea adesea sunetul vocii blânde și înțelepte a bunicii mele, Mama Firoana, care mereu îmi spunea și mă îmbărbăta: «Las’, draga mamii, că ce’i al tău îi pus deoparte...; tu doar încredere să ai să continui»”.

Un exemplu de integrare românească

Plecată proaspăt absolventă în Anglia pentru un curs, căsătorită la Londra cu un spaniol și stabilită actualmente în nordul Spaniei, Daniela este un model de român frumos integrat în mediul iberic. Povestea acestei membre a Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din Gijón-Oviedo, Asturias, merită și ea aflată: „Vara aceasta se împlinesc 11 ani de când am plecat din țară. Primul pas a fost ușor. Am mers la un curs de un an în Anglia, cele șase luni de practică urmând să le petrec într-o zonă nu departe de Mănăstirea «Sfântul Ioan Botezătorul» din Essex. Aveam 23 de ani, recent ieșită de pe treptele facultății. Dacă mi-ar fi spus cineva atunci unde voi fi peste zece ani, nu aș fi crezut. Mi se părea că știam la ce să mă aștept de la viață. Plecarea în Anglia am văzut-o ca pe un moment de respiro în care puteam să mă liniștesc și să iau anumite decizii privind viața mea personală și profesională. A fost însă un moment de respiro care mi-a schimbat complet traiectoria vieții, față de cum o vedeam eu atunci. În Londra l-am cunoscut pe cel care astăzi e soțul meu. La terminarea celor șase luni de practică hotărâserăm deja amândoi să ne continuăm studiile în Londra, unde mai târziu ne-am și căsătorit”.

Au stat cinci ani în Anglia, mergând regulat la o biserică grecească din apropierea locuinței lor. A activat însă și în mediul asociativ românesc aflat sub oblăduirea Bisericii noastre: „Domnul, Care cunoaște inima fiecăruia, mi-a alinat dorul de casă și de tot ce e românesc, oferindu-mi șansa de a mă întâlni cu două persoane minunate, iubitoare de cultură românească și de tradiție străbună, care încercau să mențină vie flacăra iubirii de țară și în noua generație din diasporă. Ele organizaseră ceea ce numeam «Școala Românească», un proiect care se derula sâmbăta dimineața și oferea șansa copiilor români să se joace, să comunice și să învețe despre țara unde s-au născut părinții lor. Cu durere m-am dezlipit de prietenii care îmi deveniseră o a doua familie când am hotărât să ne mutăm în orașul natal al soțului, în nordul Spaniei”.

Danielei i se oferise un loc de muncă aici și urma să locuiască într-un oraș mic și liniștit, aproape de familia soțului ei: „Cel mai important era faptul că aveam o parohie românească în orașul de lângă noi. Primul an a fost însă destul de dificil. Nu cunoșteam pe nimeni, mergeam la Sfânta Liturghie, apoi acasă. Părintele paroh Nicolae Florin Goia de la Parohia «Sfântul Antonie cel Mare» din Gijón-Oviedo împreună cu doamna preoteasă Liliana m-au pescuit încet-încet și mi-au arătat că și aici pot avea un alt «acasă», îndemnându-mă să mă implic mai mult în viața parohiei. Așa am ajuns să cunosc mai îndeaproape mulți din românii care se adunau în jurul dragostei părintelui paroh și a familiei lui. Părintele, cu darul Domnului, scoate la iveală tot ce e mai bun din fiecare”.

Cât despre adâncirea conștiin­ței ortodoxe și rodirea culturală a comunității românilor ajunși aici, Daniela a mai adăugat: „În parohia noastră am găsit profesori de dans popular, cântăreți, dascăli cu dragoste de copii și de țară, și mai ales mâini dibace și pricepute, fiecare cu talantul său, lucrând împreună cu drag. Am descoperit cu bucurie oameni minunați, care, chiar dacă unii nu au crescut în biserică, au descoperit aici, pe meleaguri străine, bucuria de a sta lângă Domnul și de a-L căuta zi de zi”.