Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
„Parohia noastră are menirea de a strânge românii sub streaşina Bisericii“
Numărul tot mai mare de români din diasporă a condus în mod firesc la înfiinţarea de noi parohii româneşti. Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Nottingham s-a înfiinţat în 2008, iar de atunci credincioşii împletesc gândul bun, ideea şi fapta pentru a promova credinţa ortodoxă şi valorile străbune româneşti. Cu timpul, comunitatea românească din Liverpool şi din împrejurimi s-a consolidat şi coagulat în jurul parohiei ortodoxe, iar pe 7 septembrie 2008, în prezenţa ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, dr. Ion Jinga, a fost inaugurat un nou lăcaş de cult al parohiei, cu hramul „Sfântul Paisie de la Neamţ“. Pe lângă slujbele religioase, în cadrul cărora românii îşi poartă în gând şi rugăciune pe toţi cei dragi, aici au loc diverse activităţi sociale, culturale, care aduc aminte de tot ceea ce înseamnă românesc.
Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Nottingham, Marea Britanie, a început ca un vis îndrăzneţ al câtorva persoane. La începutul anului 2008, domnul Adrian Stan l-a întâlnit pe părintele Dan Ghindea şi şi-a exprimat dorinţa fierbinte, a lui şi a altor mulţi români, de a avea un lăcaş de cult, dorinţa de a înfiinţa o parohie pentru românii de pe aceste meleaguri. Insuflaţi de ideea unui lăcaş de rugăciune în care să-şi pomenească pe cei dragi şi sprijiniţi de părintele diacon Ghindea, oamenii au început să participe fiecare cu gândul, cu ideea şi cu fapta sa pentru a promova infiinţarea noii parohii. În foarte scurt timp, s-a format un Consiliu Parohial, care a ghidat paşii de urmat în înfiinţarea parohiei. În primăvara anului 2008, noua parohie avea deja păstor, părintele diacon Dan Ghindea fiind hirotonit preot la Paris de către IPS Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale. Diverse întâlniri şi evenimente social-culturale Vestea întemeierii unei noi parohii ortodoxe în Nottingham a fost primită cu bucurie de către comunităţile ortodoxe greceşti şi ruseşti, unde românii participau până în acel moment la sfintele slujbe, în perioada premergătoare găsirii unui lăcaş propriu şi unde nu de puţine ori părintele Dan a oficiat slujba Sfintei Liturghii. Membrii parohiei s-au implicat activ în coagularea comunităţii româneşti din East Midlands. „Parohia noastră are, în primul rând, menirea de a strânge pe românii care trăiesc pe meleagurile Angliei Centrale, şi nu numai, sub streaşina Bisericii. De asemenea, sunt ferm convis că toate evenimentele ecleziale şi socio-culturale organizate de parohia noastră au un rol esenţial în viaţa comunităţii româneşti din Nottingham şi East Midlans“, ne-a declarat părintele Dan Ghindea. Românii de aici încearcă să se simtă ca acasă, iar parohia se constituie pe lângă locul de săvârşire a slujbelor şi într-un cadru potrivit, prietenesc şi chiar familial în care se organizează diverse întâlniri, evenimente social-culturale şi chiar s-a încercat facilitarea integrării românilor în viaţa din Marea Britanie. Românilor din această zonă care au solicitat li s-a oferit în acest sens consiliere pentru formarea profesională, intelectuală, pentru obţinerea diverselor acte necesare şi ajutor pentru cunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor în societatea în care trăiesc. Informare privind accesul pe piaţa muncii şi drepturile lucrătorilor români în Marea Britanie În acest scop, pe 25 ianuarie 2009, Societatea română a studenţilor din University of Nottingham şi parohia românească „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Nottingham au organizat acţiunea intitulată „Eveniment de informare privind accesul pe piaţa muncii şi drepturile lucrătorilor români în Marea Britanie“. Principalul invitat al acestei întâlniri, care a avut loc după Sfânta Liturghie, a fost domnul Bogdan Carpa - Veche, specialist pe probleme sociale din partea Ambasadei României în Marea Britanie, precum şi Gangmasters Licensing Authority, care a făcut o prezentare privind modul în care această autoritate poate sprijini lucrătorii români în Marea Britanie. „Evenimentele sociale de informare referitoare la statutul şi drepturile românilor pe care le-am organizat împreună cu Ambasada României, organizarea hramului parohiei noastre, a zilei naţionale, vizita Înalt Preasfinţitului Mitropolit Iosif, participarea la alte evenimente locale de interes naţional la care am fost invitaţi nu fac decât să ne ajute să promovăm credinţa şi cultura românească, să ne păstrăm identitatea naţională şi cimentează relaţiile dintre membrii parohiei“, ne-a spus părintele Ghindea. Un nou lăcaş de cult Ca urmare a numărului tot mai mare de credincioşi români care s-au coagulat în jurul parohiei, cu timpul s-a pus în discuţie şi problema închirierii unui lăcaş propriu, în care să se poate săvârşi slujbele în limba română. În cele din urmă s-a ales pentru oficierea slujbelor religioase un lăcaş de cult, care a fost inaugurat pe 7 septembrie 2008, în prezenţa ambasadorului României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, dr. Ion Jinga. Slujba sfinţirii lăcaşului de cult al parohiei ortodoxe române „Sfântul Paisie de la Neamţ“ din Liverpool a fost oficiată de părintele paroh Dan Ghindea, împreună cu alţi trei preoţi din Marea Britanie şi România. La eveniment au fost prezenţi circa 100 de reprezentanţi ai comunităţii româneşti din zona Liverpool, Nottingham şi Londra. Cu această ocazie, pastorul Paul Nener a prezentat un mesaj de felicitare şi susţinere din partea Bisericii Anglicane. Preotul Dan Ghindea şi membrii comunităţii româneşti prezenţi la eveniment au adresat mulţumiri Ambasadei pentru susţinerea acordată, subliniind dorinţa comunităţii româneşti din Liverpool de a avea o strânsă legătură cu personalul diplomatic român acreditat la Londra. Cu acest prilej, Ambasadorul României în Marea Britanie a subliniat importanţa consolidării comunităţii româneşti din Liverpool în jurul parohiei ortodoxe române. „La un an de la înfiinţarea parohiei noastre putem spune ca ne-am făcut cunoscuţi şi am colaborat strâns atât cu Bisericiile surori, Greacă şi Rusă, cât şi cu Biserica Anglicană din această zonă. Începutul a fost mai dificil, pentru că am fost nevoiţi a sluji într-un community hall pentru primele zece luni, unde de fiecare dată amplasam altarul şi icoanele, fiind permanent constrânşi de anumite ore. Bunul Dumnezeu a ajutat ca după aceea, cu binecuvântarea Mitropolitului şi prin bunăvoinţa părintelui Andrew, să fim găzduiţi într-o Biserică Anglicană, a Sfântului Ciprian al Cartaginei, unde ni s-a permis să punem altarul, să folosim icoanele şi unde nu mai suntem constrânşi de timp. Aşadar, dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot parcursul vieţii noastre sociale şi pastorale în această zonă centrală a Angliei“, ne-a mai spus părintele Dan Ghindea. Din dorinţa de a crea o comunitate în cadrul căreia orice om să se simtă „acasă“ în pelerinajul său către împărăţia lui Dumnezeu, părintele paroh, sprijinit întotdeauna de credincioşii pe care-i păstoreşte, încearcă la fiecare mare praznic să aducă în mijlocul comunităţii tradiţiile ortodoxe şi cele vechi româneşti care aduc în inimile credinicioşilor crâmpeie din ceea ce înseamnă România, tradiţie şi obiceiuri străbune. Astfel, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, în fiecare an are loc un eveniment religios-cultural dedicat Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei, în cadrul căruia, după săvârşirea Sfintei Liturghii, cei mici ai parohiei susţin un concert de colinde şi poezii, iar mai apoi urmează o expoziţie de tablouri şi o agapă creştinească. Şcoală duminicală Tot pentru cei mici şi pentru ca aceştia să nu uite limba străbună şi pentru ca ei şi chiar părinţii lor să înveţe unele noţiuni elementare ale credinţei creştine, în cadrul parohiei are loc în prezent şi organizarea unei şcoli de duminică. „În privinţa şcolii duminicale putem spune că deocamdată facem pionierat. Aceasta pentru că, deşi am stabilit anumite duminici pentru a sta de vorbă cu cei mici, este destul de dificil a face aceasta, din cauza programului flexibil al slujbelor făcute de comunitatea noastră de aici, fiind imposibil de a-i avea pe toţi laolaltă. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu mai multă stăruinţă din partea noastră, nădăjduim ca în curând să putem şi noi organiza un cerc religios, de interes comun, pentru cei mici şi cei mari, pentru că astfel comunitatea o să fie mult mai implicată“, a spus părintele Dan Ghindea.