În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sărbătoare într‑o comunitate românească din Italia
În Duminica a 34-a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Cuvios Teodor Studitul” din comuna Tortona, Protopopiatul Piemonte 2, păstorită de părintele Cătălin Aftodor. În 2024, parohia sărbătoreşte 11 ani de la înființare.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit Evanghelia zilei, subliniind că duminica a doua a Triodului ne pune în față relația noastră cu Dumnezeu, fiind asemănați cu fiul risipitor, cerându-ne partea de moștenire și înfometând mai mult spre cele trupești, în detrimentul celor duhovnicești. Preasfinția Sa a arătat că omul trebuie să conștientizeze că Domnul este mereu pregătit să ne ofere iertare pentru greșeli și îndepărtări și să ne dăruiască viață în urma pocăinței noastre.
La final, ierarhul a binecuvântat noul iconostas al bisericii parohiei și celelalte lucrări săvârșite la lăcașul de închinare. Pentru merite deosebite în întreaga lucrare pastoral-misionară și administrativă, părintele paroh Cătălin Aftodor și Consiliul parohial au primit, din partea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, gramate episcopale de apreciere, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.



.jpg)
