Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Sărbătoarea hramului unei comunităţi româneşti din Statele Unite ale Americii
Misiunea ortodoxă română „Sfinții Martiri Brâncoveni” din oraşul Fairfield, statul american Connecticut, şi-a serbat la sfârşitul săptămânii trecute hramul. La sărbătoarea comunităţii româneşti a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor Două Americi, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi l-a instalat pe noul preot paroh Mihai Faur.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae a ajuns în mijlocul credincioşilor români din Fairfield sâmbătă, 20 august, fiind întâmpinat de membrii Consiliului parohial cu pâine şi sare, după datina străbună. Sărbătoarea hramului misiunii româneşti a început cu slujba Vecerniei, oficiată de Mitropolitul român, înconjurat de un sobor de preoţi, ziua încheindu-se cu o agapă frățească.
Duminică, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de clerici din care au făcut parte părintele protosinghel Ieremia Berbec, starețul Mănăstirii „Sfântul Dimitrie cel Nou” din oraşul Middletown, statul american New York; părintele protosinghel Vincențiu Temirov, director de formare spirituală la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Vladimir” din New York; și părintele Adrian Budiga, capelan la Clinical Pastoral Education și profesor asociat la aceeași facultate din New York.
În cadrul slujbei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, tâlcuind înţelesurile duhovniceşti ale vindecării lunaticului. „Nu Dumnezeu este neputincios, ci noi, de multe ori, avem puțină credință, ne spune Hristos Însuși Care descoperă această taină a credinței într-o convorbire cu Apostolii care-L întreabă «De ce noi nu am putut să-l scoatem?» (Matei 17, 19). Mântuitorul le spune direct: «Pentru puțina voastră credință, căci dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință» (Matei 17, 20). Nu este întâmplătoare referința la sămânța de muștar, căci există în capitolul al 13-lea din Evanghelia de la Matei o parabolă cu această sămânță despre care Hristos spune că este cea mai mică dintre semințe, dar așezată în pământ crește mai mare decât toate plantele, ca un arbore falnic, unde păsările cerului își pot găsi sălaș. Sămânța cea mai mică poate să crească ca un arbore falnic. Sămânța aceasta mică este credința noastră, credință pe care o primim la Botez ca o sămânță ce trebuie cultivată. Trebuie cultivat pământul sufletului nostru ca să crească această sămânță într-un arbore falnic; acest arbore este credința noastră statornică în puterea tămăduitoare a lui Dumnezeu și în grija Lui față de creația Sa”, a spus ierarhul român.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nicolae l-a instalat pe părintele Mihai Faur ca preot paroh al misiunii româneşti, acesta din urmă mulţumind Înaltpreasfinţiei Sale pentru grija pastorală arătată comunităţii, precum şi tuturor celor care s-au jertfit și s-au ostenit cu dragoste pentru sprijinirea activităţilor desfăşurate în cadrul comunităţii din Fairfield.