Ziua de 23 mai 2026 va rămâne înscrisă pentru totdeauna în cartea de istorie a românilor ortodocşi din Regatul Spaniei. După 16 ani de la aşezarea pietrei de temelie a Catedralei Episcopale din Madrid de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, edificiul reprezentativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei a primit veşmântul sfinţirii. Slujba de târnosire a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu 19 ierarhi români şi străini, înconjuraţi de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi.
Slujire arhierească în orașul suedez Jönköping
Sub Acoperământul Maicii Domnului se află și parohia ortodoxă românească din localitatea Jönköping, Regatul Suediei. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită, la 1 octombrie, în lăcașul de cult propriu al comunității de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Pe lângă români, la slujbele oficiate aici participă frecvent sârbi și ucraineni. În cuvântul de învățătură, ierarhul a amintit de permanenta purtare de grijă a Maicii Domnului: „Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, în timpul Privegherii, a văzut împreună cu ucenicul său Epifanie cum Maica Domnului i‑a acoperit sub vălul ei pe toți cei care erau adunați la slujbă, fiind însoțită de Sfântul Ioan Botezătorul și de alți mulți sfinți, ceea ce ne arată că Maica Domnului neîncetat ne acoperă, ne păzește, neîncetat ne îngrijește și ne alină”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Ierarh Nicolae”din Timișoara. La final, cei prezenți la slujbă au primit din partea ierarhului mai multe daruri.



.jpg)
