Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Slujire arhierească la capela românească din Aletea, Ungaria
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria și Locțiitor de Episcop al Daciei Felix, a săvârșit duminică, 19 ianuarie, Sfânta Liturghie în capela cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei româneşti din Aletea (Elek), Ungaria, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni de pomenire pentru odihna sufletelor ctitorilor, miluitorilor și binefăcătorilor acestui sfânt locaș de cult românesc, dar și a celor care s-au mutat la cele veșnice, în urma deportărilor în Uniunea Sovietică, după cel de-al Doilea Război Mondial, din rândul familiilor de șvabi care trăiau în această localitate.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre valoarea și puterea credinței, care poate aduce vindecarea din boli foarte grele și incurabile, cum a fost și vindecarea celor 10 leproși, menționată în Evanghelie, dar și despre valoarea mulțumirii și a recunoștinței pentru sufletele noastre.



.jpg)
