Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Slujiri arhiereşti în diasporă la praznicul Adormirii Maicii Domnului
Cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, ierarhi români din diasporă au efectuat vizite pastorale, săvârşind Sfânta Liturghie în mijlocul comunităţilor româneşti, şi au rostit cuvinte de învăţătură în care au explicat importanţa cinstirii Maicii Domnului, care este cea mai puternică mijlocitoare şi fierbinte rugătoare înaintea Sfintei Treimi pentru toţi oamenii.
Sâmbătă, 15 august, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Roma și-a prăznuit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din regiunea Lazio, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre mijlocirea Maicii Domnului, care aduce alinare și mângâiere neamului omenesc în vremuri de restriște, precum cele prin care trecem acum: „Maica Domnului ne-a izvorât tuturor pe Viața-Hristos. Ea este pentru creștini cea mai mare mijlocitoare în nevoi și în necazuri, în dureri și suferințe, toată viața ei fiind o jertfă în folosul omenirii, spre a-L putea descoperi întregii lumi pe Cel care ne dăruiește nouă viață veșnică”.
După Sfânta Liturghie a avut loc și un scurt recital de poezii și cântări specifice perioadei liturgice susținut de către copiii și tinerii de la Școala Duminicală. La eveniment au participat şi ambasadorul României în Republica Italiană, George Gabriel Bologan, care a adresat un cuvânt de suflet celor prezenți, subliniind importanța activităților desfășurate de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei în timp de pandemie, precum şi numeroşi credincioşi români din Roma şi din localităţile învecinate.
Spania
Cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, s-a aflat în mijlocul comunităţii româneşti din Madrid. Preasfinţia Sa a săvârşit în ajun, la catedrala din capitala Spaniei, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat Prohodul Maicii Domnului. În ziua praznicului, ierarhul român a săvârşit Sfânta Liturghie, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei a vorbit despre importanța Maicii Domnului pentru mântuirea noastră, explicând că ea a fost mutată cu trupul la cer pentru că nu putea rămâne în mormânt cea care este însăși Maica Vieții: „În Evanghelia citită astăzi, Mântuitorul o scoate în față pe Maica Sa, care a ascultat și a împlinit cuvântul lui Dumnezeu, unind cerul cu pământul. Ea este scara ce a coborât pe Dumnezeu pe pământ. Și noi să fim ascultători față de cuvântul lui Dumnezeu. Să îi spunem necazul nostru Maicii Domnului, precum spune și priceasna: «Am venit Măicuță să te mai vedem, să-ți spunem necazul pe care-l avem». Maica Domnului alină necazurile noastre și ascultă rugăciunile noastre. De aceea trebuie să ne rugăm cu multă credință ei și Domnului nostru Iisus Hristos”.
Ungaria
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, s-a aflat în mijlocul credincioşilor parohiei româneşti din Micherechi, Ungaria.
Preasfinţia Sa a săvârșit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat importanţa acestui praznic pentru creştini: „Praznicul Adormirii Maicii Domnului este una dintre cele mai frumoase sărbători, aşteptată de creştinii de pretutindeni pentru că şi Maica Domnului este la loc de mare cinste în sufletele noastre. Ea a fost persoana prin care Mântuitorul a venit în lume, cea mai aleasă dintre toate femeile. Chiar şi după mutarea sa la cer, rămâne cea mai puternică mijlocitoare a noastră”.
Portugalia
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul obştii monahale a mănăstirii româneşti din localitatea Aldeia de Santa Margarida, Portugalia, care şi-a sărbătorit hramul cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
În ajun, Preasfinţia Sa a săvârşit Vecernia unită cu Litia şi Privegherea, în cadrul căreia a fost cântat Prohodul Maicii Domnului. În ziua praznicului, ierarhul român a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit: „La aceasta suntem și noi chemați, să alegem partea cea bună. Încă de la botez, prin lepădarea de satana și unirea cu Hristos. Și ce înseamnă a alege partea cea bună? Înseamnă: ascultarea, rugăciunea și Euharistia. Să ascultam cuvântul lui Dumnezeu, iar apoi să fim împlinitori ai acestuia. Să citim în fiecare zi câte un fragment din Sfânta Scriptură. Aceasta trebuie citită cu rugăciune și cu povățuire duhovnicească”.