Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
Târnosire de biserică în Danemarca și slujiri misionare
În perioada 10-13 iulie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat un amplu itinerar pastoral-misionar în regatele Danemarcei și Suediei, prilejuit de două evenimente de mare însemnătate pentru viața și misiunea Ortodoxiei în Scandinavia.
După ce vineri, 10 iulie, ierarhul a privegheat la Mănăstirea Ikast, sâmbătă, Preasfinția Sa a săvârșit slujba de târnosire a bisericii Parohiei Ortodoxe Române din Ringkøbing-Skjern, Regatul Danemarcei. Înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, ierarhul a sfințit prestolul Sfântului Altar și a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în lăcașul de cult cumpărat de parohia românească de la comunitatea luterană locală. La evenimentul de mare însemnătate duhovnicească au participat numeroși credincioși români și scandinavi din Peninsula Iutlanda și din alte regiuni ale Europei de Nord. Alături de aceștia s-au aflat tineri din cadrul Centrului de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, care au împărtășit bucuria liturgică a comunității. Bucuria sărbătorii a fost sporită și prin botezarea a trei copilași proveniți din familiile acestei comunități euharistice din Iutlanda.
Itinerarul pastoral-misionar a continuat duminică, 12 iulie, de praznicul Cinstirii Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, făcătoare de minuni, de la Sfântul Munte Athos. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în comunitatea parohială ortodoxă suedeză din Leksand, situată în partea de nord-vest a Regatului Suediei și alcătuită din preoți și credincioși suedezi care au îmbrățișat credința ortodoxă, parohia aflându-se în jurisdicția canonică a Episcopiei Europei de Nord. Slujirea arhierească a constituit un prilej de comuniune frățească și de mărturisire a unității Ortodoxiei care depășește deosebirile de limbă și de origine. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre ocrotirea și călăuzirea Maicii Domnului în viața creștinilor, arătând că icoana Prodromița reprezintă un semn al prezenței și al iubirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu față de cei care o cheamă în rugăciune cu credință și smerenie. Ierarhul s-a referit și la chemarea misionară a convertiților scandinavi în societatea nordică secularizată, subliniind că aceștia sunt chemați să devină mărturisitori vii ai credinței ortodoxe în mijlocul propriului popor. La Sfânta Liturghie au participat și copiii școlii parohiale, coordonați de preoții Michael Liljeström și Serafim Lundqvist, precum și tineri din cadrul CTSM. Preasfinția Sa și-a continuat misiunea pastorală în această comunitate și a doua zi, 13 iulie.



.jpg)
