Un crâmpei de Ortodoxie românească: Hamburg

Din voia lui Dumnezeu, românii creştini s-au răspândit ca seminţele în lume, dând roadă mărturia credinţei lor. S-au născut, astfel, comunităţi ortodoxe în ţări creştine sau nu, de pe toate continentele, pornind de la aceste "seminţe". De mai bine de trei ani, Biserica Ortodoxă Română este reprezentată în Germania şi prin parohia din Hamburg. Era nevoie de ea pentru ca toţi cei peste 3.000 de români din oraşul de pe Elba, stabiliţi aici de mult şi permanent, să nu devină mădulare moarte ale Trupului lui Hristos, ci să dea roadă bogată din Darul Sfântului Duh primit de fiecare la Sfântul Botez.

Să îţi faci, din mers, semnul Sfintei Cruci şi să schiţezi o închinăciune atunci când treci pe lângă o biserică este un gest firesc, un reflex al creştinului ortodox născut, botezat şi crescut în România. Ce te faci când nu ai ocazia să faci acest gest, când, în dimineţile de duminică, nu îţi mai răsună dangătul clopotelor, "chemarea la rugăciune", în urechi şi în minte, ci doar în inimă? În luna martie a anului 2007, un grup de români hamburghezi au primit

vizita Înalt Preasfinţitului Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Au hotărât atunci, cu binecuvântarea

IPS Serafim, că au nevoie de o parohie care să reînvie legătura cu biserica de acasă. Tânăra parohie s-a împodobit cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul şi, cu rugăciunile sfântului protector şi ale Maicii Domnului, şi-a început lucrarea.

Încă de la început, pe lângă Sfintele Liturghii, au devenit obişnuite cununiile, botezurile, sfeştaniile şi vizitele în casele credincioşilor, semn că marea comunitate românească din Hamburg avea nevoie şi de lucrul Domnului. Însă nu numai Hamburgul s-a bucurat de lucrarea aceasta, căci la biserica de aici vin regulat credincioşi cu copii (unii foarte mici) de pe o rază de 150 de kilometri. Aceştia sunt vizitaţi, la rândul lor, de părintele Calinic Vintilă, cel care slujeşte credincioşii din Hamburg.

Biserica din sufrageria casei parohiale

Un lăcaş românesc şi... un clopot nu există încă în Hamburg, aşa că slujbele au loc

într-o biserică închiriată, şi uneori în... sufrageria "casei parohiale", amenajată ca o capelă. În ciuda condiţiilor, la privegherile de Paşti şi de Crăciun şi la praznicele mai importante de peste an, biserica este plină. La strană cântă, după tot tipicul şi, uneori, fără nici un ajutor, un grup de fete între 10 şi 14 ani.

O dată pe lună, comunitatea se reuneşte la câte o agapă. Acesta este prilejul cel mai potrivit pentru ca parohia să îşi îndeplinească şi celelalte roluri, de liant social şi de punct de coeziune al comunităţii de români. În momentele-cheie, cum ar fi hramul sau aniversarea parohiei, ierarhii locului – IPS Mitropolit Serafim sau PS Episcop Sofian – nu au lipsit, fiind mereu în mijlocul credincioşilor, cunoscându-i îndeaproape, predicând cu dragoste şi constituind o punte de legătură cu Biserica de acasă, din România.

Cateheze şi întâlniri cu tinerii

Parohia se bucură de o dinamică aparte, mai întâi fiindcă mereu vin în comunitate noi credincioşi, se încheagă familii şi se nasc prunci. Mai apoi, fiindcă au loc activităţi social-pastorale şi de catehizare. Întâlnirile cu tinerii comunităţii sunt organizate lunar şi au ca scop discutarea mai pe larg a unor teme duhovniceşti. De multe ori, aceste întâlniri au loc cu prilejul vizitelor unor ierarhi sau ale unor părinţi din România, care aduc în viaţa parohiei un aer proaspăt, dar atât de familiar!

Credincioşii din Hamburg editează şi un buletin parohial trimestrial, "Calea", care are acelaşi scop: catehetic şi de coeziune socială, ţinându-i la curent pe toţi cu activităţile parohiei şi cu informaţii despre praznicele mai importante din an. Buletinul parohial se distribuie gratuit şi este disponibil şi pe internet, pe site-ul parohiei (www.parohia-hamburg.de). Tot pe internet, credincioşii dispun de un forum de discuţii şi de posibilitatea de a descărca muzică psaltică şi cărţi duhovniceşti electronice. De la "biblioteca" parohiei pot fi împrumutate, pe termen nelimitat, cărţi duhovniceşti donate de credincioşi.

Încă de la început, scopul comunităţii de aici a fost să existe în Hamburg un lăcaş ortodox românesc pentru credincioşii de azi şi de mâine. Dat fiind că cei care vin la biserică şi care susţin activ parohia sunt, deşi mulţi, doar o mică parte dintre românii hamburghezi, biserica românească există astăzi încă doar în stadiul de proiect. Lucrurile se desfăşoară însă cu repeziciune, şi nădejdea este mai curând la ajutorul dumnezeiesc decât la puterile – limitate – ale oamenilor. În acest sens, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Serafim, s-a făcut un program de rugăciune săptămânal la casa parohială şi zilnic în particular, la care iau parte unii dintre credincioşi. Iar rugăciunea rodeşte, căci deja există nădejdea dobândirii unui lăcaş, însă lucrarea dumnezeiască este fină, ascunsă, şi este nevoie încă de multă jertfă şi răbdare pentru ca visul să se concretizeze.

Planuri de viitor: înfiinţarea unei grădiniţe

Odată cu biserica, cei din comunitate au în plan şi înfiinţarea unei grădiniţe pentru copiii care au început să se nască în număr mare în parohie, organizarea de cursuri de limba română şi de limba germană, de activităţi culturale şi sociale.

Parohia "Sfântul Ioan Botezătorul" s-a bucurat, la hramul din anul 2009, de prezenţa Sfintelor Moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, aduse de părintele protosinghel Matei Bilăucă de la Schitul "Duminica Tuturor Sfinţilor" din Şinca Nouă. De asemenea, în acelaşi an, parohia a primit în dar o parte din moaştele unui sfânt mărturisitor necunoscut, ucis în închisoarea de la Aiud. Aceste moaşte sunt deseori scoase spre închinare. Cu un iconostas "pliabil", fără clopot, fără icoane, fără catapeteasmă, biserica românilor din Hamburg îşi are, deocamdată, locul mai curând în sufletele oamenilor; o biserică "la pachet", care a fost pusă de multe ori în maşină şi dusă şi în alte oraşe, pentru a sluji Sfânta Liturghie sau câte un Botez. Cu toate acestea, nu este cu nimic mai puţin o biserică închinată lui Hristos şi cu nimic mai puţin "vecină" cu bisericile din România decât sunt două biserici din acelaşi oraş.