Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
Zile de rugăciune și comuniune pentru românii din diaspora
Un grup numeros de pelerini români, organizat de Centrul de pelerinaj „Renașterea” din Cluj‑Napoca, a fost primit cu bucurie și ospitalitate vineri, 13 iunie 2025, de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, la Centrul episcopal din Stockholm.
A doua zi, sâmbătă, 14 iunie 2025, la Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Centrului episcopal din Stockholm și i‑a pomenit la Altar cu stăruință pentru toți tinerii din diaspora și din țară care se află în această perioadă în examene.
În Duminica Tuturor Sfinților, 15 iunie 2025, a săvârșit Sfânta Liturghie Baptismală în Biserica Paraclis Episcopal din Oslo, capitala Regatului Norvegiei. În cadrul slujbei, la care au participat români și norvegieni dreptmăritori, ierarhul l‑a botezat pe pruncul David‑Andrei, primul copil al tinerilor părinți Ștefan și Elena Temciuc, aducând astfel o bucurie deosebită în viața acestei familii și a comunității.
La finalul slujbei a oferit daruri copiilor de la Școala Parohială, care se desfășoară sub coordonarea preotului paroh Alexandru Ardelean și a soției sale Mădălina, precum și a diaconului Răzvan Hahuie și a soției sale, Alina.
În aceeași zi, Preasfințitul Macarie a primit cu emoție daruri simbolice aduse din România de tinerii Eduard și Ana Maria Grigore, stabiliți în Oslo. Cei doi au parcurs pe motocicletă lungul drum de la Râmnicu Sărat până în capitala Norvegiei, aducând o traistă tradițională și două epitrahile liturgice, în semn de prețuire și dragoste în Hristos.



.jpg)
