Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
„Zilele portului popular românesc“ în Italia
În parohiile şi paraclisele din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei s-a desfăşurat duminică, 5 iulie, Festivalul „Zilele portului popular românesc”, informează site-ul episcopia-italiei.it. Festivalul, aflat la a VI-a ediţie, a constat în participarea la Sfânta Liturghie a credincioşilor ortodocşi români îmbrăcaţi în costumele populare specifice zonei din care provin. La Centrul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei din Roma, după oficierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan a oferit tuturor participanților diplome de apreciere. Prin desfăşurarea Festivalului „Zilele portului popular românesc” în cele peste 200 de parohii ale eparhiei, organizatorii au dorit „redescoperirea portului popular românesc în contextul actual multicultural şi multietnic, context în care trăiesc românii în Italia, păstrarea şi promovarea din generaţie în generaţie a complexităţii şi profunzimii sufletului românesc, care s-a reflectat şi în frumuseţea costumelor populare, dar şi întărirea conştiinţei identităţii noastre ortodoxe şi româneşti”. (I. B.)



.jpg)
