Angela Ciobanu, presbitera împreună-slujitoare

S-a mutat la Domnul maica preoteasă Angela Ciobanu, soţia preotului Petru din Slatina Fălticenilor, la vârsta de 87 de ani. Familia Ciobanu rămâne în istoria Bisericii noastre datorită unui model desăvârşit de prietenie, cea pe care a purtat-o vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală, într-o vreme în care societatea regimului trecut îl considera un paria. Cel care ne-a făcut cunoscută această prietenie, publicând tezaurul nepreţuit al corespondenţei întinse pe jumătate de veac între Leonida-Antonie Plămădeală şi Petru şi Angela Ciobanu, a fost Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Slujba prohodirii presbiterei Angela va avea loc sâmbătă, 14 martie, după Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohială din satul Herla, comuna Slatina, judeţul Suceava.

„ În casa lor, aşezată sub cetatea mun­ţi­lor Stânişoarei, am găsit cu ani în ur­mă o dedicaţie a Mitropolitului An­tonie Plămădeală aşezată pe pagina dintâi a cărţii «Trei ceasuri în iad» - mărturiseşte Epis­copul-vicar Timotei Pra­ho­vea­nul. O reproduc din amintire, cu aproximaţie: «Când viaţa mea a cunoscut ceasuri de iad, în casa preotului Petru Ciobanu m-am simţit întotdeauna ca-n Rai». Au locuit în aceeaşi parohie, preotul şi preoteasa, slujind în felul lor specific Parohia Slatina, fostă Drăceni, vreme de aproape 60 de ani. Statornicie rar întâlnită! Au ctitorit o biserică din temelii, foarte frumoasă, la Herla, sfin­ţi­tă de vrednicul Patriarh Teoc­tist şi de Arhiepiscopul Eftimie în anul 1988. De asemenea, au rectitorit şi înfrumuseţat cu pictură nouă biserica din Slatina, de lângă voievodala mănăstire. Au fost gazde primitoare vreme de jumătate de veac pentru Mi­tro­politul Antonie de ne­nu­mă­ra­te ori, pentru ierarhi din Ro­mâ­nia şi din străinătate, între care şi patriarhi ai României. Per­so­na­­lităţi de prim rang au poposit în casa lor: părintele Dumitru Stă­niloae, de mai multe ori, Oli­vier Clement, Wilhelm Ny­ssen, foarte mulţi teologi. Când pe Mitropolitul Antonie nu l-a aju­tat nimeni, această familie i-a fost aproape. În perioada grea prin care a trecut mitropolitul, părintele îmi spunea că jumă­tate din banii pe care îi făcea la Ajun îi dădea lui. Cine mai face un astfel de gest astăzi?“

În „Amintirile Mitropolitului Antonie Plămădeală“, publicate la finele secolului trecut, ierar­hul cărturar mărturisea că iti­ne­­rarul numeroaselor sale că­lă­to­rii efectuate în străinătate nu poate fi refăcut decât după ilustratele pe care le-a trimis priete­nu­lui său, preotul Petru Cio­banu: „Am făcut o mulţime de că­lătorii cu avionul; dacă mai gă­sesc notele, o să şi scriu câte şi unde. Aveam un prieten, un pre­ot, părintele Ciobanu, de lângă Mănăstirea Slatina, care pe mi­ne m-a ajutat foarte mult, m-a ajutat în timpul când eram dat afară din mănăstire, cu bani, până m-am angajat la fabrică, după aceea, de oriunde m-am dus în lume i-am trimis o ve­dere… Acum, eu nu am evidenţa deloc şi doar să rog să-mi tri­mită nu vederile, că sunt ale lui, dar să-mi spună de unde şi la ce dată, ca să pot reface toate itine­rariile mele în străinătate din vederile trimise lor“.

Acestea aveau să vadă lumina tiparului în anul 2013, cu purtarea de grijă a arhimandri­tu­lui Timotei Aioanei, care măr­turisea despre familia Ciobanu: „Cu mare bucurie primesc uneori câte un rând sau un telefon de la doamna Angela şi părintele Petru. Îi consider de la un timp ca pe bunicii mei, pe care i-am pierdut de mulţi ani. Cu toate că au trecut de 80 de ani, părintele Petru şi doamna Angela au păstrat nealterată frumuseţea spiritului, un optimism molipsitor, zâmbet angelic şi calitatea veritabilă a primirii de oaspeţi (filantropia avra­me­i­că). Unul dintre telefoanele pri­mite de la ei m-a lăsat fără grai. Doamna preoteasă mi-a comunicat hotărârea luată în consiliu de familie de a-mi încredinţa cea mai preţioasă agonisire a vieţii lor, şi anume corespondenţa cu Mitropolitul Antonie Plă­mă­deală. ş…ţ Alături de părintele Petru Ciobanu, pot afirma că un merit deosebit al acestei prie­te­nii îl are admirabila preoteasă Angela Ciobanu, artizan înţe­lept al prieteniei, dar şi al cores­pon­denţei. Prezent de multe ori la evenimentele importante ale lumii ortodoxe şi creştine, Mi­tro­po­litul Antonie nu părăsea locul res­pectiv fără să trimită la Sla­tina câteva rânduri. Cazul este, după părerea mea, singular în istoria Bisericii Ortodoxe Ro­mâne“.

Aproape an de an, de „ziua îngerilor“, Leonida-Antonie Plă­mă­deală scria familiei Ciobanu din Slatina, adresându-se maicii preotese. La 4 noiembrie 1956, scria de la Bucureşti: „Maică Preo­teasă Angela, Îngerii - am surprins aseară pe unul vorbind - fac uriaşe pregătiri în vederea lui… 8 noiembrie. Vor să-ţi sărbătorească meritul de a nu te fi opus când - cine? - ţi-a pus numele acesta care seamănă cu al lor! Fireşte ei se simt foarte mă­guliţi că Domnia Ta ai scâncit aprobator, când ai auzit ce chip ţi se hărăzea pe lume. Şi ca să nu rămân în urma îngerilor, iată, cu patru zile înainte fac şi eu pregătiri să ajung la vreme la Domnia Ta, şi să îţi urez: Mulţi ani, sănătate şi ocrotire de la Dumnezeu cu viaţa cea de una, ca şi în cea în doi. Iubite Părinte Petruş, de data asta eşti pe planul doi, precum vezi. Trebuie s-o sărbătorim pe Doamna Angela, aşa că vei ierta că mi-am stricat obiceiul. Antonie“. În noiembrie 1969, scria de la Oxford, din Marea Britanie: „Fii veselă, fii tânără, fii bună, fii… frumoasă mai ales, că asta te-a bucurat îndeosebi. În mod excepţional printre multe femei, ţi-a plăcut să fii preoteasă! Fii deci de toate!“ Semnat Leonida.

În ultima scrisoare publicată, datată 2 martie 1993, Mi­tro­po­li­tul Ardealului scria pro­vi­den­ţial: „Cred că ar fi frumos să ne povestim amintirile, înainte de a nu le uita, sau pentru a ni le reînnoi, ca să ne mai amăgim că suntem tineri. Şi voi îm­bă­trâ­niţi? Ce întrebare! Voi nu puteţi îm­bătrâni. Veţi muri tineri, da­că veţi muri vreodată. Dar să nu vorbim de moarte. Mai avem via­ţă, multă viaţă, multă do­rin­ţă de viaţă înainte. Şi o vom avea“.

Într-un fragment de autobiografie, presbitera Angela măr­­tu­risea: „Pot spune fără să gre­şesc că am avut o viaţă mi­nuna­tă, alături de un soţ blând, bun, iubitor, fiind în­con­jurată de dragostea şi res­pectul oamenilor în mijlocul cărora mi-am petrecut viaţa, ocrotită de prietenia eruditului cărturar Antonie, care mi-a fost mentor, apreciată de oameni de seamă care mi-au împodobit viaţa, învăţând să iubesc arta şi cultura, cultivând în mine dorinţa de cunoaştere şi instruire“.

Veşnică să-i fie pomenirea, din neam în neam!