În fiecare an, la 25 Decembrie, cu prilejul slăvitului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Biserică, prin intermediul rânduielilor, cântărilor liturgice, colindelor și cântecelor de stea
Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva“ din Iaşi vă invită la pelerinaje externe - Cetatea eternă în epoca modernă (I)
În cea de-a treia zi a călătoriei noastre prin Roma vă invităm să faceţi cunoştinţă nu numai cu fenomenala concentraţie de istorie, legende şi monumente, ci şi cu viaţa de zi cu zi a italienilor în Roma contemporană. Ne continuăm, aşadar, călătoria prin pieţele moderne ale oraşului, prin magazine, prin barurile tipic italiene, prin muzee şi parcuri şi ne răcorim cu o îngheţată savurată lângă fântânile Romei, unice în lume.
Am găsit până acum la Roma o bogăţie incredibilă de comori arheologice, arhitecturale şi artistice datând din timpul etruscilor şi romanilor până astăzi: morminte etrusce, biserici de la începuturile creştinismului, turnuri medievale, palate renascentiste, bazilici baroce. În Piaţa Veneţia Alături însă de construcţiile antice şi de cele ale Renaşterii, la loc de cinste stau şi clădirile construite în epoca modernă. La multe dintre acestea e de admirat mai mult tehnica decât arta. Este cazul Gării centrale, Aeroportului „Leonardo da Vinci“, metroului care leagă Gara centrală de plaja de la Ostia, de pe ţărmul Mării Mediterane. Palatul prezidenţial Quirinale se evidenţiază în mod deosebit, întrucât aici pot fi admirate şi tehnologia constructivă, dar şi arta. Centrul contemporan al Romei este reprezentat însă de Piaţa Veneţiei, locul de unde pleacă şase străzi importante şi bulevarde în şase direcţii, precum la Paris unde, în Piaţa Charles de Gaulle, din jurul Arcului de Triumf, pornesc 12 străzi şi bulevarde în formă de stea. Grandiosul monument al lui Victor Emanuel II Roma modernă şi contemporană se mândreşte în primul rând cu complexul statuar din această piaţă, dominat de statuia ecvestră a lui Victor Emanuel II, regele Piemontului care, ajutat de ministrul său Cavour, a început, în anul 1866, unificarea Italiei. Grandiosul monument al lui Victor Emanuel II este considerat ca Altar al Patriei, întrucât aici este amenajat „Mormântul soldatului necunoscut“, simbol al eroilor italieni căzuţi în Primul Război Mondial. Şi la acest complex, aproape totul este din marmură albă de Carrara: scara principală ce duce sus, spre Altarul Patriei, statuetele, fântânile, colonadele şi celelalte decoruri. Fântânile din dreapta şi din stânga scărilor simbolizează cele două mări - Tireniană şi Adriatică -, iar cele patru statui semnifică Dreptul, Sacrificiul, Unirea şi Forţa. Alte grupuri de statui, amplasate în partea de jos a postamentului statuii, reprezintă provinciile Italiei, cu Roma la mijloc. Concepţia generală a complexului şi modul cum sunt aşezate înclinat în faţa statuii regelui sugerează mulţumirea locuitorilor provinciilor Piemontului, Lombardiei, Toscanei, Veneţiei, a Regatului Neapole şi a celor două Sicilii pentru reuşita unificării sub stindardul Mamei Roma. Despre statuia propriu-zisă a regelui, profilată pe fundal, e de menţionat că latura din spate a grupului statuar are o lăţime de 200 de metri şi este formată din două etaje de colonade de marmură albă având la capete două turnuri cu cupole în stil roman. Pe vârful fiecărui turn se află câte un car roman tras de patru cai, cu o statuie a unei zeităţi ce reprezintă Libertatea şi Unitatea. Toate acestea sunt din bronz negru, în contrast puternic cu albul colonadelor. Shopping la Roma În ceea ce priveşte cumpărăturile, Milano deţine întâietate între metropolele Italiei. Totuşi, şi la Roma vizitatorul găseşte tot ce îi pofteşte inima, de la suveniruri până la costume bărbăteşti şi rochii ale creatorilor renumiţi. De pildă, reprezentanţele marilor case de modă pot fi întâlnite mai ale în arealul cuprins între Piazza di Spagna, Via del Corso şi Via dei Condotti. Pe aceasta din urmă găsim magazinele Gucci - la nr. 8; Valentino - la nr. 13; Armani - la nr. 77 - Prada la nr. 92. Desigur, sunt locaţii pentru turiştii cu multe mii de euro în buzunare sau pe carduri. Pentru îmbrăcăminte casual, mai ieftină şi de toată ziua, vom merge pe străzile Via del Corso, Via Nazionale sau Via del Governo Vecchio. Cât priveşte magazinele alimentare, centrul Romei este plin de tot felul de market-uri în care se comercializează produse aduse din toate regiunile agricole ale Italiei. Cei care doresc să plece acasă cu suveniruri trebuie să ştie că acestea se găsesc peste tot, nu e nevoie să cauţi o anumită zonă a oraşului. Totuşi, se pare că oferta lor este mai abundentă în zona Vaticanului, ceea ce face ca şi preţul acestora să fie aici mai redus. De menţionat că în zona pieţei Navona se găsesc obiecte de ceramică de foarte bună calitate. În sfârşit, aflându-ne într-un „muzeu al antichităţii“, amatorii de antichităţi vor face afaceri bune vizitând şi cumpărând din magazinele situate pe străzile Coronari şi Babuino.