Printr-un mirabil concurs de împrejurări, am redescoperit în arhiva noastră dedicată Rugului Aprins o conferință ținută de Sfântul Cuvios Sofian, chiar la Mănăstirea Antim, datată 18 februarie 1948. Este una dintre puținele conferințe ale Rugului Aprins care s-au păstrat integral. Fiind mult prea amplă, pentru acest spațiu, redăm mai jos fragmente din partea introductivă și pagina finală a acestei conferințe, intitulată „Hristos în noi”.
Colo sus pe lângă lună
Conform studiilor istorice şi antropologice, cele mai vechi colinde sunt acelea care au refrenul „Lerui Doamne“, „Alilerui Doamne“ sau „Corinde-ne, Doamne“, forme arhaice ale ebraicului „Aliluia“ - „Slavă Ţie, Doamne!“.
nspirate din trăirea autentică a ţăranului român încercat de munca gospodăriei, colindele româneşti au avut în centrul lor preocupările ancestrale ale acestuia. De fapt, colindele reprezintă cântecul nostru strămoşesc, una dintre cele mai vechi forme de manifestare ale folclorului religios românesc. Ele s-au născut odată cu poporul şi cu răspândirea creştinismului pe teritoriul ţării noastre. Conform studiilor istorice şi antropologice, cele mai vechi colinde sunt acelea care au refrenul „Lerui Doamne“, „Alilerui Doamne“ sau „Corinde-ne, Doamne“, forme arhaice ale ebraicului „Aliluia“ - „Slavă Ţie, Doamne!“.
Colo sus pe lângă lună,
Corinde-ne, Doamne
Este un scaun de hodină.
Corinde-ne, Doamne.
Iar pe scaun, cine şade?
Corinde-ne, Doamne
Şade, şade Maica Sfântă
Corinde-ne, Doamne
Cu-n Fiuţ frumos în braţe.
Corinde-ne, Doamne
Fiul plânge, Maica-i zice:
Corinde-ne, Doamne
- Taci Fiule, taci dragule,
Corinde-ne, Doamne
Ca Ţie mama Ţi-a dare
Corinde-ne, Doamne
Două mere, două pere
Corinde-ne, Doamne
Şi Ti-i juca-n Rai cu ele
Corinde-ne, Doamne!
Dincolo de prezenţa arhaicului „Corindă-ne, Doamne“, care atestă vechimea şi stadiul limbii române în cele mai vechi timpuri, colindul ne dezvăluie concepţia strămoşilor despre Dumnezeu. „Acolo sus pe lângă lună“ nu se referă la altceva decât la Împărăţia lui Dumnezeu. „Pe lângă lună“, adică în cer, se află „un scaun de odihnă“ - Tronul dumnezeirii. Mântuitorul se naşte din Sfânta Fecioară, dar nu se desprinde din sânul Sfintei Treimi. El rămâne cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, deşi primeşte trup şi se face om, asemenea nouă. De unde ne dăm seama că Pruncul Sfânt este întru totul om? Este simplu. Colindul ne dezvăluie: Maica Domnului îi dăruieşte „două mere, două pere“ - fructe din lumea oamenilor. Mai mult, Fiul lui Dumnezeu „se joacă cu ele“, arătând că Dumnezeu născut în iesle a fost întru totul asemenea nouă, afară de păcat, aşa cum mărturiseşte dogma creştină.






