Ecoul pocăinței și al rugăciunii în lumea de azi

Lumea în care trăim este adesea zdruncinată de tumultul grijilor cotidiene, de preocupările egoiste pe plan profesional și de acumularea morbidă de factură pecuniară. De aceea, pentru omul contemporan atras de aceste coordonate, ce vizează doar o dezvoltare pe orizontală a vieții lumești, viața duhovnicească, credința și postul pot părea uneori retrograde sau dificil de înțeles - aspecte specifice unui ritualism încifrat, ale căror utilitate și sens sunt adesea negate. Simpla analiză a realității care ne înconjoară evidențiază neglijență și vanitate, toate puse în acord cu lupta nesfârșită de a acumula, de a evita etape caracteristice dezvoltării firii umane și de a ne pune mereu în comparație cu ceilalți.

În tot acest context advers se identifică și o dorință a omului de a descoperi lucruri noi, fiind captivat de tot ceea ce înseamnă căutare de sens, redescoperire, înnoire și schimbare a stilului de viață monoton. De aceea, Biserica Ortodoxă, fiind mereu aproape de credincioșii săi și de nevoile cu care aceștia se confruntă, ne oferă posibilitatea unei călătorii duhovnicești înnoitoare cu scopul descoperirii propriei persoane, a celor din jur, pentru dezvoltarea legăturii noastre cu Dumnezeu și cu Biserica Sa. Acest parcurs, specific Postului Mare, este, prin excelență, un drum al pocăinței și al rugăciunii, îmbogățit cu învățăturile Bisericii Ortodoxe specifice perioadei Triodului, cu imnografia, printre care se identifică slujbele și rugăciunile proprii acestui timp liturgic, și cu îndrumările Sfinților Părinți și ale teologilor contemporani, care descriu Postul Mare drept o binecuvântare în creșterea omului.

„Întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă”

Poate pare utopică și inutilă astăzi o perspectivă smerită în care nu contează egoul, satisfacerea imediată a propriilor dorințe și dezideratul de a ne pune mereu pe primul loc, ci apropierea și privirea spre cei­lalți. Astfel, ca fundament al redescoperirii noastre, avem po­căința, care devine și principalul sprijin în parcursul drumului duhovnicesc. Trebuie să în­țelegem că pocăința nu presupune doar un simplu regret pentru păcate, ci o schimbare concretă a comportamentului, o transformare interioară ce se reflectă în faptele noastre, în re­la­țiile cu ceilalți și în modul în care ne raportăm și vedem lumea din jur.

Postul, în acest mod de înțe­legere, nu este un regim alimentar pe care îl ținem sub formă ri­tualică și uneori ghidați de do­rința de a obține ceva în schimb, ci constituie o practică pedagogică, un ajutor oferit de Biserica Ortodoxă pentru a-i sprijini pe cre­dincioșii săi în a face un pas concret în viața lor duhovnicească. Renunțarea la anumite plăceri trupești are scopul de a curăța sufletul și mintea, pentru a crea un spațiu în care prezența lui Dumnezeu să devină mai evidentă. Într-o lume care adesea promovează satisfacerea propriilor plăceri, pocăința ne învață răbdarea, autocontrolul și echilibrul.

Fiecare om, la un moment dat în viață, simte nevoia unei în­toarceri, a unei reînnoiri su­fle­tești sau a unui răgaz în care pune pauză haosului exterior și încearcă să se apropie de Dumnezeu prin găsirea sensului și a odihnei sufletești. Stihira „întru pocăință mă primește și întru cunoștință mă cheamă” din Canonul cel Mare a Sfântului Andrei Criteanul exprimă emblematic această căutare profundă a sufletului care dorește să se apropie de Dumnezeu. Astfel, observăm două rea­lități esen­țiale ale vieții duhov­ni­cești: po­că­ința, ca drum al întoarcerii către Dumnezeu, și cu­noaș­­terea, ca luminare a minții și a inimii în Taina Adevărului. De asemenea, chemarea la cunoș­tință nu este doar o invitație la studiu, ci o înțelegere a efeme­rității vieții lumești, a rapidi­tății cu care ea se risipește și a inuti­lității consumului în spa­țiul ghidat de grijile cotidiene, esențială fiind dezvoltarea legăturii cu Adevărul și cu Binele.

„Rugăciune aduc şi cer să iau iertare”

Perioada Postului Mare este un timp al schimbării și al înnoirii în care Biserica Ortodoxă ne oferă tot ceea ce avem nevoie, depinzând însă de implicarea noastră, care trebuie întotdeauna însoțită și susținută de rugăciune. Pentru foarte mulți dintre noi, timpul dedicat rugăciunii este redus la minimum de tumultul aprehensiunii cotidiene. Într-o lume digitalizată, unde suntem mereu conectați la ecrane și în căutare de nou, rugăciunea înseamnă deconectare și liniște, aceasta fiind cea care dă sens depărtării de tulburarea vicisitudinilor zilnice și potențează legătura dintre om și Dumnezeu. În acest timp de pregătire duhovnicească, rugăciunea devine mai intensă, mai profundă și mult mai personală.

De asemenea, rugăciunea este legată de pocăință. Ea este mijlocul prin care ne apropiem de Dumnezeu, prin care ne aducem la El toată recunoștința noastră, frământările, dar și durerile. Rugăciunea nu este un simplu act ritualic, este o chemare profundă de a lăsa în urmă tot ce este efemer și de a ne concentra asupra unui singur scop: mântuirea sufletului. Ceea ce trebuie să înțe­le­gem noi astăzi este faptul că în goana după superficial și scurtături, rugăciunea adevărată nu se rezumă doar la o rostire de cuvinte, ci constituie convorbirea noastră cu Dumnezeu și o revărsare a dorului de Acesta, a pocăinței și a iubirii.

Credinciosul care pleacă inima în rugăciune nu rămâne singur, deși tendința omului de astăzi este de a-L „certa” pe Dumnezeu fiindcă nu îi ascultă rugăciunile sau de a deveni irascibil atunci când vine vorba de folosul rugăciunii, titrând adesea că niciodată Dumnezeu nu i-a îndeplinit ceea ce L-a rugat. Totuși, Dumnezeu este alături de noi, El ascultă suspinul celor ce-L cheamă și șterge păcatele celor ce se întorc la El cu smerenie. Problema este tot la noi, la modul de raportare, super­stițios și condițional, în care noi ne rugăm o dată și așteptăm să ni se îndeplinească toate do­rințele și să ni se rezolve toate problemele. Dumnezeu nu do­rește să fim creștini rugători ocazional sau la nevoie, ci să fim creștini responsabili care își pun întreaga viață în slujirea Sa. Odată înțeles acest lucru, toate celelalte ni se vor adăuga nouă: ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). De aceea, rugăciunea nu este doar de cerere, ci și de mulțu­mire, formă cu care trebuie să începem orice fel de adresare a noastră către Dumnezeu.

De la frumusețea imnografiei Postului Mare la haosul consumerist

În lumea contemporană care vizibil se confruntă cu o stare de incertitudine, în care guvernează plăcerea egoistă, Postul Paștilor devine o oportunitate. Mai mult, acum, când se pune accent pe consum, oferta culinară este din ce în ce mai variată, iar tentațiile sunt peste tot, ceea ce poate face ca disciplina postului să fie percepută ca un efort considerabil. Însă, pentru creștinul autentic și responsabil care își dorește să urmeze învățăturile creștine, acest răstimp al pocăinței și al rugăciunii este o posibilitate de regăsire a sinelui, spre întoarcerea la iubirea lui Dumnezeu, în centrul unei lumi care tinde să își piardă sensul și direcția. În această lume destructurată de zgomot, haos, incertitudine și neliniște, postul ne învață să dăm mai multă importanță vieții duhovnicești și să lăsăm deoparte frământările nesemnificative și grijile copleșitoare. Cu toate acestea, postul nu este doar despre ceea ce mâncăm, ci și despre ceea ce gândim, spunem și facem. De aceea, mulți creștini aleg ca în perioada postului să renunțe la obiceiuri nocive, la consumul excesiv de social media sau la alte forme de dependență care le afectează viața spirituală.

Postul Mare, departe de a fi o tradiție demodată, are un mesaj puternic pentru omul contemporan. Este o chemare la simplitate și echilibru, o in­vi­tație de a lăsa deoparte ceea ce este superficial pentru a regăsi autenticitatea, valorile și obiectivele. Fiecare zi a acestui post este o invitație la tăcere și la reflexie, la retragere din hățișul lumii pentru a ne concentra asupra dimensiunii duhov­nicești a vieții. Într-o eră a suprasaturării informaționale și a consumerismului, în care min­țile și inimile sunt captive unui flux continuu de distrageri, postul ne ajută să redescoperim liniștea, să ne regăsim autenticitatea și să învățăm să trăim nu doar pentru noi în­șine, ci pentru semeni și pentru Dumnezeu.