Printr-un mirabil concurs de împrejurări, am redescoperit în arhiva noastră dedicată Rugului Aprins o conferință ținută de Sfântul Cuvios Sofian, chiar la Mănăstirea Antim, datată 18 februarie 1948. Este una dintre puținele conferințe ale Rugului Aprins care s-au păstrat integral. Fiind mult prea amplă, pentru acest spațiu, redăm mai jos fragmente din partea introductivă și pagina finală a acestei conferințe, intitulată „Hristos în noi”.
Hramul Paraclisului „Sfântul Ioan Teologul“ din Chişinău
Sâmbătă, 9 octombrie, Înalt Preasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul mitropolitan "Sfântul Ioan Teologul" din Chişinău cu ocazia sărbătoririi hramului. În cuvântul său de învăţătură, arată Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei, Înalt Preasfinţitul Petru s-a referit la rolul pe care l-au avut Sfinţii Apostoli la răspândirea Evangheliei lui Hristos, "fixând în scris adevărurile de credinţă pe care le-au transmis urmaşilor" şi "cu preţul vieţii lor au răspândit Evanghelia, îndurând greutăţi, prigoane şi chiar moarte martirică, reuşind să transforme frica din dimineaţa Învierii în putere de propovăduire a Mântuitorului până la jertfa supremă". La final, Înalt Preasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a felicitat cu ziua onomastică pe toţi cei care poartă numele de Ioan şi Ioana.






