Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru

În fiecare an, la 40 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paști prăznuim Înălțarea la cer a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această sărbătoare este ținută de Biserică joi, în săptămâna a 6-a după Paști.

Prăznuirea aceasta se săvâr­șeşte în conformitate cu textele biblice, care ne spun că la 40 de zile de la Înviere Domnul Iisus Hristos S-a înălțat la cer. Astfel, din Evanghelia după Marcu aflăm că Domnul „S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu, 16, 19).

Sfântul Evanghelist Luca, atât în Evanghelie, cât și în Faptele Sfinților Apostoli vorbește despre evenimentul Înălțării Domnului. Din Evanghelie aflăm că Domnul nostru Iisus Hristos i-a luat pe ucenicii Săi „Și i-a adus afară, până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer” (Luca, 24, 50-51).

Din Cartea Faptele Apostolilor știm că Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa, S-a arătat Sfinților Apostoli „timp de 40 de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 1, 3).

În cele 40 de zile de după Învierea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat Apostolilor Săi și le-a vorbit despre Împărăția cerurilor. În tot acest timp, i-a pregătit pentru misiunea lor de a vesti tuturor oamenilor Evanghelia pe care a propovăduit-o El.

În a 40-a zi de la Învierea Sa, Hristos Domnul, în prezența Sfin­ților Săi Apostoli, S-a Înălțat la cer: „Pe când ei priveau, S-a înălțat, și un nor L-a luat de la ochii lor” (Faptele Apostolilor 1, 9).

Locul Înălțării Domnului, conform tradiției creștine, este pe Muntele Măslinilor, în apropiere de Betania, lângă citadela istorică a Ierusalimului. Aici au loc procesiuni și slujbe deosebite când creştinii ortodocşi sărbătoresc Înăl­țarea Domnului.

Cel mai bine reflectă în chip sintetic sensurile teologice ale Înălțării Domnului troparul acestei sărbători: „Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgă­duința Sfântului Duh, încredințân­du-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii”. Din acest imn liturgic înțele­gem că prin Înălțarea la cer Iisus Hristos Se arată ucenicilor Săi ca Fiul lui Dumnezeu.

În general imnografia Penticostarului surprinde foarte bine sensurile teologice ale sărbătorii Înălţării Domnului. Spre exemplu, încă de la începutul Vecerniei, suntem anunţaţi că Hristos, „săvârşind mântuirea cea pentru toţi”, adică după ce a încheiat opera de răscumpărare a neamului omenesc, „a mers în Muntele Măslinilor, de unde S-a ­înălţat, în faţa ucenicilor Săi, fiind purtat la ceruri în slavă. Pentru aceasta, minunându-se de taină, cetele cele mai de jos strigau către cele de sus: Ridicaţi porţile şi va intra, de unde a ieşit, Dumnezeu, Cel ce împărăţeşte peste toate, Care a plinit, în chip minunat, mântuirea lumii, precum a binevoit”.

Imnograful zugrăveşte în cuvinte pline de har înţelesurile teologice ale Înălţării Domnului arătându-ne mirarea minunată a cetelor îngereşti legată de taina Fiului lui Dumnezeu făcut Om pentru mântuirea noastră, Care acum vine la cer ca Dumnezeu-Om după ce ne-a răscumpărat din păcat.

Înălţându-Se la cer Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu a ridicat „chipul cel căzut al lui Adam” şi a trimis „pe Duhul cel Mângâietor, ca să sfinţească sufletele noastre”. Pentru că Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a ridica nea­mul omenesc din căderea în păcat a protopărinţilor Adam şi Eva. Acum ei se bucură deoarece „hainele pe care le-au îmbrăcat oarecând în rai, în stricăciune”, Fiul lui Dumnezeu prin întruparea Sa „în chip de negrăit le-a prefăcut în nestricăciune”. Iar prin Înălţarea Sa a preaslăvit umanitatea îndumnezeită „cu şederea cea împreună cu Tatăl”.

 Pentru a desluşi mai bine înţelesurile dogmatice ale sărbătorii de astăzi este important să urmărim cu atenţie ultima cântare din Penticostar dedicată Înălţării Domnului de la Utrenia acestui praznic împărătesc: „Înălţatu-Te-ai, de pe pământ la ceruri, întru slavă, Cel ce pe toate le umpli cu Dumnezeirea; şi de-a dreapta Tatălui ai şezut, Cel ce eşti din început Dumnezeu-Cuvântul. Pentru aceasta, Puterile cereşti, văzându-Te, cu frică au grăit Apostolilor: La cine priviţi, uitându-vă spre cer? Acesta, pe Care L-aţi văzut, iarăşi va să vină El Însuşi cu slavă, să judece tot pământul şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui”. Acest text liturgic prezintă sintetic Înălţarea Domnului şi ne vesteşte a doua Lui venire de la Parusie şi Judecata Universală a neamului omenesc.

Despre importanţa praznicului de astăzi pentru creştinul ortodox părintele Teofil Părăian spune: „Sărbătoarea Înălțării este pentru noi totdeauna prezentă, deoarece noi nu putem să ne întâlnim cu Domnul Hristos altfel decât cu Cel care S-a înălțat la Cer. Nu putem să ne gândim la Domnul Hristos decât ca la Cel ce șade de-a dreapta Tatălui, nu putem să-L avem în vedere pe Domnul Hristos decât ca pe Cel ce este în Cer și pretutindeni, pretutindeni cu Dumnezeirea și în Cer cu firea omenească. De câte ori stăm în fața Domnului nostru Iisus Hristos, noi stăm în fața Domnului Hristos Celui ce S-a înălțat la Cer”.

Având această gândire teologică pentru înţelegerea sărbătorii Înălţării Domnului vom trăi plenar acest slăvit praznic împărătesc pe care Biserica îl cinsteşte încă din primele veacuri ale creştinismului, mărturisind: „Ţie Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al morții îți aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne liberezi de patimi din veşnica moarte. Noi, însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înăl­ţare, din suflet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri” (Acatistul ­Înălţării Domnului, Condacul 1).