Lumină din lumina de la Sfântul Mormânt

Credincioşii care vor participa anul acesta la slujba de Înviere săvârşită la Catedrala patriarhală vor duce la caselor lor lumină din Lumină Sfântă de la Ierusalim. Lumina va fi adusă mâine-seară, cu o cursă specială, de la Biserica Sfântului Mormânt, de o delegaţie a Patriarhiei Române şi va fi oferită la slujba de Înviere de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală. În fiecare an, în sâmbăta Paştilor, la Ierusalim, după rugăciunile patriarhului, care intră în Sfântul Mormânt fără a avea vreo sursă de lumină asupra sa, coboară în mod miraculos din cer, ca un fulger, un foc imaterial. „Lumina apare din mormânt, aşa cum ceaţa se ridică deasupra unui lac şi piatra mormântului arată de parcă ar fi acoperită de un nor de lumină.“

Pentru creştinii ortodocşi, cel mai important eveniment care se petrece la Ierusalim de Paşti este cel al Sfintei Lumini, când făcliile patriarhului Ierusalimului se aprind în mod miraculos în interiorul Sfântului Mormânt, locul de unde Mântuitorul Hristos a înviat, după trei zile de la îngropare.

Rugăciuni, ţipete şi sunete de tobe

Spaţiul din interiorul rotondei care găzduieşte mica bisericuţă a Sfântului Mormânt este cu mult prea mic faţă de mulţimea pelerinilor. Din acest motiv, cei care vor să prindă un loc în apropierea mormântului se aşază în biserică măcar cu o zi-două înainte. În ciuda aerului sufocant şi a căldurii ameţitoare, cei care reuşesc să rămână până sâmbătă, înainte de Paşti, în interior, se consideră nişte norocoşi: vor putea vedea cu ochii lor minunea.

Deşi aprinderea Sfintei Lumini se petrece sâmbăta, în jurul orei 14:00, deja de la ora 11:00 biserica este un cazan în clocot. O larmă de nedescris, voci care intonează un cântec ţipat produc un zgomot asurzitor. Cauza o reprezintă grupul de creştini arabi care, purtându-se unii pe alţii pe umeri, înconjoară Mormântul, intonând cântece tradiţionale ce datează din secolul al XIII-lea, din timpul ocupaţiei musulmane a Ierusalimului. „Suntem creştini, aşa am fost dintotdeauna şi aşa vom rămâne în vecii vecilor“, cântă ei, acompaniaţi de sunetul tobelor. Deşi felul lor de a se manifesta este cel puţin „diferit“ de comportamentul obişnuit al ortodocşilor într-o biserică, ei au devenit parte integrantă a întregii ceremonii. Chiar circulă părerea că, de ar lipsi aceştia într-un an, Lumina Sfântă nu ar mai coborî.

Cântecele arabilor încetează în jurul orei 13:00, când îşi fac prezenţa autorităţile locale. Deşi necreştini, reprezentanţii autorităţii civile fac, şi ei, parte din ceremonie. În timpurile ocupaţiei turceşti aceştia erau musulmani; astăzi sunt israelieni. Funcţia simbolică a autorităţilor este aceea de a-i reprezenta pe romanii din timpurile biblice. Dar tot ei sunt şi cei care sigilează uşa Sfântului Mormânt, nu înainte de a verifica în amănunt existenţa vreunei surse de foc în interior, înlăturând orice suspiciune de fraudă.

Iisus - Lumina lumii

La 13:45 soseşte Patriarhul Ierusalimului, în fruntea unei procesiuni care înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt. Patriarhul se opreşte la intrarea în Mormânt. Îmbrăcat doar într-un stihar de culoare albă, după ce mai înainte a fost controlat atent de autorităţi, ca nu cumva să deţină asupra sa vreo sursă de foc, patriarhul intră în Sfântul Mormânt, luând cu sine două mănunchiuri de lumânări. În biserică nu mai există nici o sursă de lumină: toate candele sunt stinse, toate luminile artificiale sunt întrerupte.

După câteva minute, patriarhul iese afară cu făcliile aprinse. În acel moment se produce un vacarm de câteva ori mai puternic decât cel făcut de arabi, mai înainte. Toţi încearcă să ia cât mai repede din Sfânta Lumină. Se ştie că, preţ de câteva minute, aceasta doar luminează, fără a arde. Din acest motiv, cei mai mulţi, imediat după ce îşi aprind mănunchiurile de 33 de lumânări, trec mâinile şi chiar faţa prin flacără.

Uneori durează mai mult, alteori mai puţin, până când lumina primită de la patriarh se transformă în foc obişnuit, însă chiar şi după aceea mai sunt curajoşi care-şi trec faţa şi mâinile prin vâlvătaie.

Încet-încet, larma se atenuează, iar sutele şi miile de credincioşi, de toate confesiunile, veniţi din toate colţurile lumii, din biserică şi de pe esplanada de la intrare rămân multă vreme cu făcliile aprinse, dar şi cu bucuria şi credinţa întărită că Hristos, Lumina lumii, a înviat la Ierusalim pentru toţi cei care vor crede Lui.

Mărturia patriarhului despre ce se întâmplă în Sfântul Mormânt

Există puţine mărturii ale patriarhilor Ierusalimului care să descrie ce se întâmplă în Sfântul Mormânt în momentul în care coboară Sfânta Lumină. Una dintre aceste mărturii, poate cea mai recentă, aparţine patriarhului Diodoros I (1981-2000), care, în 1998, într-un interviu acordat teologului danez Niels Christian Hvidt, povesteşte ce se întâmplă după intrarea sa în mormânt.

„Intru în mormânt şi îngenunchez cu mare frică înaintea locului unde Hristos a fost aşezat după moartea Sa şi de unde a înviat mai apoi. Rugăciunea pe care o fac cât stau singur în Sfântul Mormânt este, de fiecare dată, un moment foarte sfânt într-un loc atât de sfânt, pentru că de aici a înviat Iisus întru slavă şi de aici s-a împrăştiat lumina Sa în toată lumea.

Cred că nu e o coincidenţă că Sfânta Lumină vine exact în acest loc. La Matei 28, 3 se spune că atunci când Iisus a înviat, a venit un înger, iar «înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada». Cred că acea lumină strălucitoare care învăluia îngerul e aceeaşi cu lumina care apare miraculos în sâmbăta Paştilor. Hristos ne reaminteşte că Învierea Sa este o realitate şi nu un mit; El chiar a venit în lume pentru ca, prin sacrificiul şi Învierea Sa, omul să se unească din nou cu Creatorul“, mărturisea patriarhul Diodoros I.

Focul care nu arde

„Înaintez prin întuneric“, continuă el, „până la lespedea mormântului, unde îngenunchez. Spun câteva rugăciuni care ni s-au transmis, prin tradiţie, de-a lungul secolelor şi, după ce termin, aştept. De obicei, minunea se produce imediat după ce termin de rostit rugăciunile, dar s-a întâmplat să mai şi dureze câteva minute.“

„La un moment dat, din inima mormântului unde a stat Iisus 3 zile, apare o lumină cu totul deosebită. De obicei, are o tentă albastră, dar culoarea poate lua şi alte nuanţe. Această lumină e de nedescris în cuvinte omeneşti! Lumina apare din mormânt, aşa cum ceaţa se ridică deasupra unui lac şi piatra mormântului arată de parcă ar fi acoperită de un nor de lumină. În fiecare an, lumina se «comportă» diferit. Uneori, ea acoperă doar piatra, alteori cuprinde întregul mormânt. De aceea, oamenii care aşteaptă afară văd, câteodată, mormântul cuprins de lumină. Totuşi, această lumină nu arde. Niciodată nu mi-am ars barba, în cei 16 ani în care, în calitate de patriarh al Ierusalimului, am primit Sfânta Lumină. Lumina are o consistenţă complet diferită de cea a focului obişnuit, care arde într-o candelă.

La un moment dat, lumina se ridică de pe Sfântul Mormânt şi formează o coloană în care focul devine de o altă natură, moment în care pot să-mi aprind lumânările de la el. După ce am aprins lumânările, ies afară, unde aprind lumânările patriarhului armean şi ale patriarhului Bisericii Copte. Apoi, împrăştii lumina tuturor credincioşilor prezenţi în biserică.“

▲ Colţul necredincioşilor

Deşi atât de preţuită de ortodocşi, minunea Sfintei Lumini, după cum era de aşteptat, este considerată de unii a fi o fraudă, aceştia fiind siguri că patriarhul intră în mormânt având asupra sa o sursă de foc, cum ar fi, de exemplu, o brichetă. Însă o ipoteză atât de simplă devine greu de crezut la o privire mai atentă. Brichetele şi chibriturile sunt intervenţii recente, însă cu doar câteva sute de ani în urmă, aprinderea focului, prin mijloacele acelor vremuri, dura cu mult mai mult decât cele câteva minute petrecute de patriarh în mormânt. De asemenea, trebuie ţinut cont şi de controlul foarte strict al autorităţilor.

Totuşi, cel mai solid argument împotriva suspiciunilor de fraudă îl constituie un fenomen care are loc adesea, chiar sub ochii celor prezenţi în biserică: lumânările şi candelele care se aprind singure. Numeroase mărturii, unele chiar înregistrate video, susţin că, pe lângă lumina împrăştiată de patriarh, unele dintre lumânările celor prezenţi se aprind singure, ca din senin.