Martorii Învierii Domnului, în „cărţile ascunse“

Despre martorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos vorbesc nu numai Evangheliile sinoptice, ci şi apocrifele, acele "cărţi ascunse", în limba greacă, o extraordinară producţie literară, religioasă, uneori de joasă calitate, paralelă, dar autonomă de Vechiul şi Noul Testament, ce conţin cărţile canonice recunoscute de creştinism ca fiind texte sacre, inspirate de Dumnezeu.

Astăzi vă prezentăm câţiva martori surprinzători ai Învierii Domnului, aşa cum apar ei zugrăviţi în câteva producţii apocrife.

O importantă cantitate relevantă de producţii apocrife, născute mai degrabă din evlavia populară şi din scrierile gnostice egiptene, conturează o imagine cu totul diferită a unor evenimente relatate în Sfânta Scriptură. Aceste scrieri au fost repede contestate, excluse, din cauza calităţii lor teologice discutabile şi a creativităţii lor istorice fanteziste, fapt ce nu a împiedicat totuşi statornicirea lor în evlavia populară, chiar în istoria teologiei, şi mai ales în tradiţia artistică a secolelor trecute.

Primul care a adunat această serie "pirotehnică" (cum o numeşte mons. Gianfranco Ravasi) de relatări cu privire la naşterea lui Iisus, la cuvintele şi minunile Lui, la moartea şi Învierea Sa, la faptele ucenicilor Săi, sau la Adormirea Maicii Domnului, la "apocalipsele" sau revelaţiile viitorului, a fost Basilea Michael Neander Soraviensis, în anul 1564.

Conform mons. Gianfranco Ravasi, care vorbeşte despre aceste scrieri într-un articol din "LâObservatore Romano", apocrifele iudaice ar fi în număr de cel puţin 65 de texte diferite, concepute începând din secolul al III-lea, înainte de era creştină, până în secolul al II-lea. Pe lângă acestea, există şi apocrifele creştine, care sunt relatări cu privire la chestiunile relatate mai sus.

Pilat şi Iosif din Arimateea şi Petru Îl văd pe Iisus

Un capitol aparte în aceste producţii "ascunse" îl constituie cel referitor la martorii Învierii care, spre deosebire de cei prezentaţi în Evangheliile canonice, sunt mai mulţi şi chiar devin spectatorii unor epifanii răsunătoare.

Conform "Evangheliei lui Gamaliel", de pildă, unul dintre aceşti martori ar fi fost însuşi Pilat din Pont. Iată ce povesteşte acesta despre experienţa sa în apocrifa menţionată: "L-am văzut pe Iisus lângă mine! Strălucirea Lui depăşea strălucirea soarelui şi toată cetatea era luminată de ea, cu excepţia sinagogii evreilor. El mi-a spus: "Pilat, oare plângi pentru că ai poruncit ca Iisus să fie biciuit? Nu-ţi fie teamă. Eu sunt Iisus Care a murit pe lemnul crucii şi Eu sunt Iisus care a Înviat din morţi. Această lumină pe care tu o vezi este gloria Învierii Mele care iradiază de bucurie întreaga lume! Aşadar, aleargă la mormântul Meu; vei găsi fâşiile mortuare care au rămas acolo şi pe îngerii care le păzesc; prosternă-te în faţa lor şi sărută-le, devino un susţinător al Învierii Mele şi vei vedea în mormântul Meu minuni mari; paraliticii care merg, orbii care văd şi morţii care învie. Fii tare, Pilat, pentru a fi luminat de strălucirea Învierii Mele pe care evreii o vor nega"".

Ajungând la mormântul lui Hristos, Pilat va trece din surpriză în surpriză, văzându-l chiar şi pe tâlharul înviat.

Într-un alt text apocrif, Iisus Hristos i S-ar fi arătat şi Apostolului Bartolomeu, căruia i-ar fi dezvăluit secretele lui Ade (Iad), unde a petrecut perioada dintre moartea Sa şi dimineaţa de Paşte.

Conform unei alte producţii de acelaşi gen, chiar şi Iosif din Arimateea L-ar fi întâlnit pe Mântuitorul lumii Înviat. Iosif ar fi fost arestat de către evrei pentru că a oferit mormântul său lui Iisus. Dar, în întunericul celulei în care ar fi fost aruncat, el L-ar fi văzut pe Iisus şi pe tâlharul căit.

Iosif mai povesteşte că celula sa ar fi fost ridicată de colţuri, iar el ar fi ieşit şi ar fi pornit-o spre Galileea, în timp ce în jurul lui Iisus strălucea o lumină insuportabilă pentru ochiul lui, şi din tâlhar emana un parfum plăcut care "era cel din paradis".

Dincolo de apariţiile pascale canonice, în scrierea apocrifă "Faptele lui Petru", compusă undeva între anii 180 şi 190, Apostolul Petru are o întâlnire extraordinară cu Iisus Cel Înviat, pe drumul spre Roma, idee care avea să devină substanţa operei lui Henryk Sienkiewicz pentru romanul "Quo Vadis", pe care scriitorul polonez l-a scris între 1894-1896.

Întâlnirea Mamei cu Fiul Înviat în dimineaţa Paştelui

"Evanghelia lui Gamaliel" vorbeşte şi despre Maria, mama Mântuitorului, care L-a văzut pe Acesta în dimineaţa Duminicii Paştelui. Iată cum redă acest moment apocrifa de mai sus: "... S-a aplecat înainte, dar n-a văzut în mormânt trupul Fiului. Când soarele a răsărit, în timp ce inima Mariei era melancolică şi tristă, s-a simţit cum pătrunde în mormânt din exterior un parfum aromatic. Părea cel al pomului vieţii! Fecioara s-a întors şi, în picioare, lângă un tufiş de tămâie, l-a văzut pe Dumnezeu îmbrăcat cu o haină de purpură cerească". Între mamă şi Fiu are loc următorul dialog: "Nu te pierde, Marie, uită-te bine la chipul Meu şi convinge-te că sunt Fiul tău". Maria va răspunde: "Înviere fericită!" şi îngenunchează ca să-L adore şi să-I sărute picioarele.

Apariţia Mântuitorului mamei Sale este şi mai fastuos redată într-un fragment copt din secolele V-VII, traducere a unui text şi mai vechi. Iată ce spune acest text: "Mântuitorul a apărut pe marele car al Tatălui întregii lumi şi, în limba divinităţii Sale, a exclamat: "Maricha, marima, Tiath!", care înseamnă "Mariam, mamă a Fiului lui Dumnezeu!". Maria a înţeles sensul, de aceea s-a întors şi a răspuns: "Rabbuni, Kathiath, Thamioth!", care înseamnă "Fiul lui Dumnezeu!"".

Urmează apoi un dialog mai lung, prin care Mântuitorul îi cere mamei Sale să meargă să anunţe Învierea Sa din morţi şi că Se va ridica la ceruri la "Tatăl Meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru". Apoi, "Maria a spus Fiului său: Iisuse, Domnul meu şi unicul meu Fiu, înainte de a merge în ceruri la Tatăl Tău, binecuvântează-mă, pentru că eu sunt mama Ta, chiar dacă nu vrei ca eu să Te ating!"

"Şi Iisus, viaţa noastră a tuturor, i-a răspuns: "Tu vei şedea cu Mine în împărăţia Mea". Atunci, Fiul lui Dumnezeu s-a înălţat pe carul Său de heruvimi, în timp ce mulţime nenumărată de îngeri cântau: Aleluia! Mântuitorul a întins mâna dreaptă şi a binecuvântat-o pe Fecioară."

Deşi faptele relatate de aceste scrieri apocrife ţin evident de domeniul creativităţii fanteziste, totuşi trebuie să le remarcăm pozitiv puternicul simţ al măreţiei evenimentului hristologic, precum şi ideea conştiinţei vii a unei identităţi creştine. Semnificativă în acest sens este următoarea mărturisire pe care o găsim în apocrifa egipteană gnostică "Evanghelia lui Filip": "Dacă spui: "Sunt evreu!", nimeni nu se înduioşează. Dacă spui: "Sunt roman!", nimeni nu tremură. Dacă spui: "Grec, barbar, sclav, liber!", nimeni nu se agită. Dar dacă spui: "Sunt creştin!", lumea tremură".