Sfaturi despre mânie, de la Sf. Cuv. Ioan Casian

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 41-42

„A patra luptă o avem împotriva duhului mâniei. Și câtă trebuință este să tăiem, cu ajutorul lui Dumnezeu, veninul cel purtător de moarte al duhului acestuia, din adâncul sufletului nostru! Căci mocnind acesta tăinuit în inima noastră și orbind cu tulburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea cunoștinței duhovnicești. De asemenea, nu putem păzi desăvârșirea sfatului bun și nu ne putem face părtași vieții adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască. Căci s-a tulburat, zice, de mânie ochiul meu (Psalmul 6, 8). Dar nu ne vom face părtași nici de înțelepciunea dumnezeiască, chiar dacă am fi socotiți de toți frații înțelepți. Fiindcă s-a scris: Mânia în sânul celor fără de minte sălășluiește (Ecclesiast 7, 9). Dar nu putem dobândi nici sfaturile mântuitoare ale dreptei socoteli, chiar dacă ne socotesc oamenii cuminți. Căci scris este: Mânia și pe cei cuminți îi pierde (Proverbe 15, 10). Nu vom putea ține nici cumpăna dreptății cu inimă trează, căci scris este: Mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu (Iacov 1, 20). Nici podoaba și chipul cel bun nu-l putem dobândi, cu toate că ne laudă toți, căci iarăși scrie: Bărbatul mânios nu este cu bun chip (Proverbe 11, 25). Drept aceea cel ce vrea să vie la desăvârșire și poftește să lupte lupta cea duhovnicească după lege, străin să fie de toată mânia și iuțimea. Iată ce poruncește vasul alegerii: Toată amărăciunea și iuțimea și mânia și strigarea și hula să se ridice de la voi, dimpreună cu toată răutatea (Efeseni 4, 31). Iar când a zis toată, nu ne-a mai lăsat nicio pricină pentru care mânia să fie trebuincioasă sau îndreptățită.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)