Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 523 „Uneori îl întrebau ucenicii (pe Sf. Gheorghe Pelerinul): – Când o să mori, Moș Gheorghe? –
O familie cu viață sfântă
Părintele Petroniu de la Prodromu, din Colecția Duhovnici Români Contemporani, Ed. Bizantină, 2015, pp. 67-68
„Familia (Sf. Cuv. Petroniu de la Prodromu). M-am născut la 23 mai 1916, în satul Fărcașa, județul Neamț, România, dintr-o familie săracă și cu frică de Dumnezeu. Am fost penultimul din nouă copii. Părinții noștri, Ioan și Olimpia, creștini simpli și foarte evlavioși, s-au jertfit la propriu pentru copiii lor. (...) Nu erau oameni cu carte. Aveau însă o râvnă nemăsurată pentru sărbători și pentru slujbele Bisericii, la care participau fără să lipsească vreodată. Grija lor principală, dincolo de creșterea și educarea creștină a copiilor, era practicarea zilnică a milosteniei. Chemau pe cei străini de sat acasă la noi, îi găzduiau și-i odihneau. Niciodată nu a plecat un străin cu mâna goală din casa noastră.
(...) Duminica dimineața ne îmbrăcam toți cu hainele noastre curate și mergeam la biserică. Tatăl nostru se scula mai devreme dimineață. Își făcea singur rugăciunea, citea Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos și după aceea citea fragmentele din Apostolul și Evanghelia Duminicii. Înainte de a pleca la biserică ceream unul altuia iertare. Ziceam unii către ceilalți: «Iertați-mă!» și «Dumnezeu să vă ierte!» Lucrul acesta se întâmpla nu numai cu membrii familiei noastre, ci și între vecini.
Posturile de luni, miercuri și vineri părinții mei le țineau cu mare evlavie și asprime. Postul Mare era un eveniment însemnat pentru viața creștină a întregii noastre familii.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)



.jpg)


