Exemple de milostenie

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 561-563

„Părintele Iov (Burlacu de la Mănăstirea Neamț) întrecea pe toți ceilalți călugări din mănăstire cu aceste trei fapte bune: cu postul, cu neîncetata rugăciune și cu trezvia minții. Permanent avea privirea în jos și cugeta la moarte. Mintea lui era plină de întreaga înțe­lepciune, fața senină și inima mereu deschisă pentru toți.

Spunea ucenicul lui că niciodată n-a văzut pe Părintele Iov râzând sau vorbind cuvinte de prisos. Vorbirea lui era foarte scurtă și cuvintele pătrundeau ca niște săgeți în inima fiecăruia. Mânca o dată pe zi seara și dormea câteva ore pe noapte pe o bancă, având sub cap un bolovan de piatră învelit cu ziar.

Uneori zicea bătrânul:

- Fraților, fiecare să fie gata de drum, că nimeni nu este veșnic pe pământ. Și dacă nu vom avea ce arăta lui Hristos, cum vom sta în fața Lui?

Alteori iarăși zicea Părintele Iov:

- Cum se înșală omul de dul­cețile vieții acesteia! Ba ajunge atât de lipit de materie, încât refuză bucuriile vieții veșnice. De aceea, un astfel de om face totul ca să nu mai moară. Iar când vine moartea, îl află nepregătit și deznădăjduit. Cel nepregătit moare de moarte grea. Iar cel pregătit așteaptă cu bucurie ceasul morții la care a cugetat toată viața. Sfâr­șitul lui este plin de pace și nădejde, căci se duce la Hristos.

(...) Acest părinte iubitor de Dumnezeu îngrijea cu mare dragoste pe călugării suferinzi de la bolniță. Acolo își avea chilia și farmacia. Acolo zăbovea ziua și noaptea lângă căpătâiul bolnavilor, mângâind și legând rănile, primenind paturile sau împărțind mâncarea adusă de la trapeză. Pentru aceasta toți îl iubeau pe Părintele Iov și îl numeau „părintele nostru“. Această ascultare a dus-o cu bucu­rie până la sfârșitul vieții.

(...) Odată l-a întrebat un părinte dacă monahul este dator să dea milostenie la săraci. Iar bătrânul a răspuns:

- Dacă ai, trebuie să dai! Numai dacă nu ai nimic, nu ești dator să dai milostenie.

- Dar călugării nu sunt scutiți de milostenie? Eu cred că numai mirenii sunt datori să o facă.

- Da, a răspuns bătrânul, călugării adevărați sunt scutiți de milostenie. Dar ești călugăr? Călugării nu trebuie să aibă nimic, să fie lipsiți de orice materie, să poarte o singură haină, și aceea veche. Însă dacă ai și nu dai milostenie, poți să scapi de mustrarea oamenilor, dar de mustrarea lui Dumnezeu nu poți scăpa.

Într-o zi Părintele Iov a cumpărat o icoană frumoasă cu suma de 700 de lei. Mai târziu, un credincios l-a întrebat:

- Nu-mi vinzi mie icoana aceasta? Tare este frumoasă!

- O vând.

- Cât să-ți dau pe dânsa, pă­rinte?

- Trei sute de lei.

Auzind aceasta, ucenicul l-a întrebat:

- De ce ai vândut icoana cu jumătate de preț?

- Dacă o dădeam cu cât am cumpărat-o, nu mai aveam pomană. Iar dacă o dădeam fără bani, mă biruia gândul mândriei. În felul acesta am făcut și milostenie și am scăpat și de mândrie.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)