Mitropolitul Grigorie Ţamblac, un adevărat „ambasador“ al Ortodoxiei

Nume celebru în istoria culturii sud-est europene, mitropolitul Grigorie Ţamblac a rămas în multe privinţe, în ciuda marii sale popularităţi, încă un necunoscut. A fost şi rămâne un cărturar de anvergură europeană pentru primul pătrar al secolului al XV-lea, cu o biografie aventuroasă şi zbuciumată care l-a purtat pe multe meleaguri şi l-a amestecat în evenimente istorice, dintre care fără îndoială cel mai însemnat a fost vestitul Sinod de la Konstantz convocat de împăratul Sigismund de Luxemburg, adevărat congres european. După aproape 600 de ani de la venirea lui în Moldova, Grigorie Ţamblac se dovedeşte a fi o valoare culturală şi literară şi, nu în ultimul rând, teologică, de rezistenţă permanentă, iar rememorarea activităţii sale este o consacrare a poziţiei de mare merit pe care o ocupă în trecutul cultural ortodox românesc şi nu numai.

Orator bisericesc prin excelenţă, pe linia oratoriei clasice bizantine, reprezentant de seamă al curentului literar caracteristic epocii, numit de D.S. Lihaciov al „împletirii cuvintelor“ şi al „psihologismului abstract“, curent general răsăritean, inspirat de isihasmul bizantin, Grigorie Ţamblac, după ce avea să treacă câţiva ani prin Moldova, ajunge în 1416 mitropolit al Kievului, în împrejurări dramatice pentru Biserica Ortodoxă Rusă şi Ucraineană, ca exponent al politicii principilor lituanieni, duşmănit de Moscova şi ajuns a fi „nomina odiosa“.

Cu toate acestea, Ţamblac va deveni unul dintre cei mai citiţi autori în Rusia care, până la urmă, îi va păstra opera într-o „Carte a lui Grigorie Ţamblac“, intrată în secolul al XVI-lea în componenţa Ceti-mineelor mitropolitului Macarie al Moscovei.

Grigorie Ţamblac a reţinut atenţia şi a beneficiat de aprecierile multor istorici, teologi şi filologi din Rusia, România, Bulgaria, Anglia, Germania, dar momente importante din biografia sa, cât şi părţi întinse din operă au continuat să fie insuficent cunoscute sau de-a dreptul ignorate.

Numeroase prejudecăţi au împiedicat cercetarea în adâncime a vieţii şi operei mitropolitului Grigorie Ţamblac. Începând cu originea marelui prelat cărturar, ipotezele, unele hazardate şi mai contradictorii au găsit o cale larg deschisă. Necunoaşterea unor repere biografice cu exactitate a creat mari dificultăţi în înţelegerea şi cunoaşterea operei.

„Autentic cosmopolit al culturii slave ortodoxe europene“

Mitropolitul Grigorie Ţamblac a intrat pe scena istoriei într-un moment destul de dificil din lumea bizantino-balcanică, într-un moment în care se năşteau o serie de conflicte laice ori confesionale, unele declanşate din cauza unor idei ori acţiuni precipitate; şi poate tocmai prin aceasta Grigorie Ţamblac, acest „autentic cosmopolit al culturii slave ortodoxe europene“, care, călătorind din Bulgaria şi Serbia, în Moldova şi Rusia kieveană, din Lituania şi Athos în Constantinopol şi Konstantz, a lăsat în urmă scrieri hagiografice, predici de un retorism căutat, în stilul şcolilor oratorice bizantine, jucând un rol aparte în viaţa spirituală a Moldovei începutului de veac XV.

Dintr-un panegiric scris de Grigorie Ţamblac pentru mitropolitul Kiprian, mitropolit al Moscovei, aflăm că s-a născut în Târnovo şi că tatăl său era frate cu mitropolitul Kiprian. Din acest panegiric aflăm că, la 1379, unchiul său Kiprian, întorcându-se de la Constantinopol unde fusese hirotonit ca mitropolit pentru Moscova, a venit pe la Târnovo şi, deşi Grigorie era copil atunci, îl ţine bine minte, şi că „a fost binecuvântat de către unchiul său“. Se pare că avea pe atunci 10-12 ani, ceea ce ne face să înclinăm a afirma că Ţamblac s-a născut în jurul anului 1367.

Asupra originii sale s-au exprimat câteva păreri: Grigorie Ţamblac este de origine bulgar, este aromân, este român din Târnovul Bulgariei, român „aşa cum probează etimologia cuvântului Sam şi Vlahu“. Filaret al Cernigovului vorbeşte despre Gregorius Samivlahu, iar Djordje S.Radojici scrie despre Grigorie Ţamblac: „il etait de nationalite valaque de Macedonie“.

În atmosfera de vrednică creştere creştină, aureoloată de epoca Sf. Grigorie Palama, Grigorie Ţamblac avea să-şi înceapă pregătirea teologică pe lângă vestitul patriarh cărturar Eftimie de Tânovo.

De aici, din Târnovo, Grigorie Ţamblac a plecat la Patriarhia de Constantinopol, unde şi-a îmbogăţit cultura teologică, desăvârşindu-şi învăţătura la Athos, de unde va aduce, mai târziu, în Moldova, tradiţiile de muncă ale monahismului athonit.

„Presviter al Marii Biserici Moldovlahe“

În Suceava, Grigorie Ţamblac a sosit în vara anului 1401 împreună cu Manuel Arhontul, ca trimis special al Patriarhului Matei (1397-1410) al Constantinopolului, purtând şi gramata de confirmare a instalării lui Iosif I ca mitropolit al Moldovei.

Venirea sa în Moldova ar fi în legătură logică şi cu situaţia politică creată în sud-estul Europei, după cădereea statului bulgar sub stăpânirea otomană şi asediul Constantinopolului din 1400.

N. T. Kocev consideră că Grigorie Ţamblac a rămas în Moldova, în vreme ce diaconul Manuel s-a întors la Constantinopol, pentru a raporta cele înfăptuite de el şi de Grigorie, după ce au ajuns la Suceava.

Deşi misiunea solilor Patriarhiei de Constantinopol s-a terminat înainte de sfârşitul anului 1401, Grigorie Ţamblac sigur nu se întoarce la Constantinopol, ci rămâne în continuare în Moldova, unde va primi şi titlul de „presviter al Marii Biserici Moldovlahe“ şi unde avea să se manifeste ca un exponent extern al isihasmului bizantin printr-o susţinută activitate culturală creatoare.

Grigorie Ţamblac a fost, într-adevăr monah, şi predicator al Bisericii Moldovei începând din 1402 şi probabil că şi-a desfăşurat întreaga sa activitate în cadrul cunoscutei „Academii Domneşti de la Suceava“, unde se pare că însuşi mitropolitul Iosif activa, „căci singur tâlcuia învăţătura Bisericii pravoslavnice“. Între oamenii de cultură care activau la această academie, Grigorie Ţamblac ocupă un loc aparte, tocmai datorită faptului că, prin întreaga sa activitate, s-a dovedit a fi un bun diplomat în haine preoţeşti, cu misiunea de a salva Ortodoxia de pericolul Islamismului care ameninţa ţările Europei după trecerea de dincolo de Bosfor.

Mare misionar

Grigorie Ţamblac, „ce au fost dascăl dintâi din Moldova“, cum îl caracterizează episcopul Pahomie al Romanului, poate fi considerat ca dascăl în perspectivă istorică, luându-se în seamă nu o activitate de catedră, ci rolul său de a îndruma, de a sfătui. În această calitate, Grigorie Ţamblac rămâne în Suceava până în 1407, în interesul politicii moldovene şi al politicii bulgare, când pleacă în Rusia, chemat fiind de unchiul său, mitropolitul Kiprian, căruia îi va succeda în scaunul mitropolitan după moartea acestuia.

Predicile, cuvintele de învăţătură pe care Grigorie Ţamblac le rostea în româneşte la Suceava, erau audiate şi înţelese de popor, pentru că poporul căruia i se adresa nu vorbea decât româneşte, iar în ceea ce priveşte conţinutul lor, predicile serveau la apărarea Ortodoxiei de alte tendinţe care nu erau în concordanţă cu Biserica Ortodoxă şi cu conţinutul creştinismului.

Printre ascultătorii lui Grigorie Ţamblac se poate să fi fost şi mulţi de origine bulgară, fiind primiţi de moldoveni când s-au refugiat de groaza turcilor care au ocupat Târnovo în 1393, după lupta de la Nicopole.

În perioada cât Grigorie Ţamblac a activat la Suceava, în biserica mitropolitană de la Mirăuţi, a ţinut numeroase predici, cuvinte de învăţătură, din care s-au păstrat doar 17, unele cu caracter panegiric, în cinstea sfinţilor, precum: Cuvânt de laudă la Sf. Gheorghe; Cuvânt de laudă la Sf. Apostoli Petru şi Pavel; Cuvânt de laudă la Profetul Ilie; altele - la comemorarea unor evenimente din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos: „La Duminica Floriilor; la Vinerea Mare; la Joia Mare; sau, în sfârşit, alte câteva, tratând probleme de dogmatică, de asceză sau de morală creştină: „Despre viaţa călugărilor“, „Despre milostenie şi săraci“. Tema acestor predici era apărarea credinţei creştine, unele având un conţinut moralizator, altele - un conţinut apologetic.

Predicile lui Grigorie Ţamblac, ţinute la Suceava, exprimau o idee curentă în vremea respectivă: groaza de islamism şi dragostea pentru tradiţie care era ameninţată cu pierirea din partea duşmanilor a căror apropiere o simţeau. Prin aceste predici, Ţamblac s-a manifestat ca „un mare orator al vremii şi ca un scriitor sincer şi important“. Toate aceste predici erau semnate „Grigorie, smeritul monah şi presviter al Bisericii din Moldova“.

A redactat viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Tot în aceşti ani cât a stat în Moldova, Ţamblac a redactat lucrarea ce-l va face cunoscut pentru întreaga Ortodoxie sud-est europeană „Mucenicia Sfân-tului şi Slăvitului Mucenic Ioan cel Nou carele s-a martirizat în Cetatea Albă“, un panegiric obişnuit de epocă, redactat după aproximativ şapte decenii de la martiriul negustorului din Trapezunt.

Lucrarea aceasta, a lui Grigorie Ţamblac, a servit, desigur, în cadrul acelui universalism medieval, continuat în alt spirit în Europa umaniştilor şi artiştilor Renaşterii. „Mucenicia Sf. Ioan cel Nou“ ni s-a păstrat în copia lui Gavril Uric din 1439, iar în 1534, arhimandritul Teodosie, inspirându-se din opera înaintaşului său, a scris în limba slavonă un „Cuvânt panegiric al Sfântului şi Cinstitului Mare Mucenic Ioan cel Nou“.

În ultima vreme s-au emis unele păreri care neagă faptul că „Viaţa Sf. Ioan cel Nou“ este opera lui Grigorie Ţamblac, precum şi alte lucrări ale sale cuprinse în sbornicul „Kniga Gregorya Tamblac“ - ms. 235-384 din Biblioteca Sinodală a Moscovei.

În afară de V. Kiselkov, toţi cercetătorii bulgari îl consideră pe Grigorie Ţamblac drept autor al „Muceniciei Sf. Ioan cel Nou“, lucrare care interesează literatura română veche şi nu numai.

Într-un studiu apărut în 1964, se arată că „Mucenicia Sf. Ioan cel Nou“ este scrisă între 1437-1439, deci după moartea lui Alexandru cel Bun, de către mitropolitul Grigorie al Moldovei şi că acesta fiind grec de origine, a scris mai întâi în limba greacă şi apoi a fost tâlcuită în slavoneşte.

În lucrarea apărută la Sofia în 1966, închinată vieţii şi activităţii lui Grigorie Ţamblac, se arată clar: „Le Martyrage de St. Jean le Nouveau de Suceava les sermons ecrits en Moldavie ainsi que la vie et lâactivite a Suceava reservent a Camblak une lieu particulier dans lâhistoire de la literature et de la culture roumaine… le premiere ecrivain auteur dâśuvres originales vraiment litteraires et dâart - dans la literature roumaine en general câest bien Gregoire Camblak“.

Textul şi muzica cratimei Sf. Ioan cel Nou de la Suceava din „Irmologhionul lui Eustatie de la Putna“ aparţin tot lui Grigorie.

A reprezentat Moldova la Conciliul de la Konstantz

În anul 1414, la Konstantz, în landul Baden, se deschideau lucrările Sinodului conciliarist, convocat de papa Ioan al XXII-lea, recunoscut în Apus ca al XVIII-lea ecumenic, sinod la care „Muntenia şi Moldova figurează pentru prima oară la o conferinţă internaţională“.

La acest sinod, Moldova avea să fie reprezentată de Grigorie Ţamblac, care, la 15 noiembrie 1416, era deja ales mitroplit al Kievului de către Sinodul de la Novgorod.

Prin participarea lui Grigorie Ţamblac la acest conciliu putem înţelege şi faptul că Ţamblac îndeplinea o îndatorire testamentară a unchiului său, mitropolitul Kiprian al Kievului, în timpul căruia întreaga Peninsulă Balcanică fusese cucerită de turci şi care căutase el însuşi să ajungă prin conciliu la unire politică şi bisericească cu papa, sperând astfel să întărească frontul de opoziţie contra turcilor.

La conciliu, Grigorie Ţamblac s-a prezentat ca împuternicit de craiul Jagello şi de ducele Witold, precum şi de patriarhul de Constantinopol şi de bazileu, care erau angajaţi moral şi spiritual de mitropolitul Kiprian, binefăcătorul lor în lupta cu turcii. Mitropolitul Kiprian trimisese 20.000 de ruble în ajutor celor ce apărau Constantinopolul, în timpul blocadei de mai mulţi ani.

Grigorie Ţamblac a sosit la Konstantz în acelaşi timp cu delegaţia grecilor, care, după afirmaţiile lui Huncio de Zwola (scrisoarea către consiliul eparhial din Praga), purtau acte împuternicite pentru unire.

Lupta pentru unitatea popoarelor

După descrierea cronicarilor, intrarea lui Grigorie Ţamblac în Konstantz a produs o neaşteptată animaţie. Mii de oameni, în frunte cu papa Martin al V-lea şi regele Sigismund, au întâmpinat impozanta delegaţie condusă de Ţamblac. Casa în care s-a oprit Grigorie Ţamblac, proprietatea lui Ulrich Imholtz, a purtat stema lui Ţamblac. În această casă s-a oficiat liturghia deschisă de Richenthal şi a devenit locul şi motivul central în tablourile pictorilor bavarezi.

Din cuvântarea lui Grigorie Ţamblac, formulată la acest conciliu într-un adevărat stil diplomatic, se evidenţiază lupta sa pentru unitatea pooarelor, ca să nu se accepte ca „atâtea popoare să fie despărţite unul de altul“ şi să se înfăptuiască unirea „după cuvenita cinste şi începutul tradiţional“, ca să se salveze independenţa popoarelor din sud-estul Europei.

Este demn de urmărit pasajul final al discursului rostit de Ţamblac: „Nădăjduiesc ca popoarele să fie întoarse către unitatea bisericească, precum doresc râvnitorii credinţei, însă, când se va întâmpla aceasta, atunci să se facă după cinstea cuvenită şi începutul tradiţional, adică prin soborul bisericesc, şi din ambele părţi să se adune oameni cu experienţă şi cunoscători ai legilor şi dreptului, care să cerceteze problemele credinţei“.

Cardinalul Filastre este singurul cronicar care a reprodus textul întreg al discursului lui Ţamblac , publicat integral pentru întâia oară de dr. Hilde Frey.

În „Analele eclesiastici“ de Reinhold, se află răspunsul papei Martinm al V-lea la cuvântarea lui Grigorie Ţamblac şi la epistolele trimise de greci.

Conciliul de la Konstantz s-a încheiat în primăvara anului 1418, din cauza răspândirii ciumei, care venea de la răsărit şi care bântuia încă din 1417, făcând multe victime.

Aceste mărturii ale activităţii ecumenice adaugă noi dimensiuni personalităţii lui Grigorie Ţamblac. În lupta pentru apărarea dreptei credinţe contra mahomedanilor, el a văzut în unirea tuturor forţelor creştine singura cale de a rezista expansiunii otomane.

Adevărata concepţie despre ecumenism a lui Grigorie Ţamblac a fost relevată şi într-un relativ recent studiu datorat lui Hans Dieter Dopmann, care a confruntat textele referitoare la Conciliul de la Konstantz cu textul slav al unei cuvântări, „Cuvânt de laudă a părinţilor reuniţi la Konstantz“, atribuită lui Ţamblac, păstrată în manuscrisul slav nr. 99 al Bibliotecii de Stat din Vilnius, în care unirea bisericilor este concepută ca realizabilă sub supremaţia lui Iisus Hristos, nu a papei, şi înainte de unire trebuie lămurite toate problemele dogmatice. Grigorie Ţamblac preconiza dialogul între Biserici pe bază de egalitate deplină, în spiritul dragostei creştine.

Un mare premergător ortodox în sensul ecumenismului din zilele noastre

Încheindu-se lucrările conciliului, Ţamblac s-a întors la Kiev, unde, se pare, în jurul anilor 1419-1420 s-a mutat la Domnul.

N. Kocev consideră că, deoarece credincioşii din Moldova nu ar fi crezut vestea morţii lui Ţamblac, a perpetuat ideea că, părăsind Rusia, el s-ar fi întors la Mănăstirea Neamţ, unde ar fi primit marea schimă sub numele de Gavril.

Este vorba despre o confuzie cu Gavriil ieroschimonahul (Uric) - Gavril Uric, aşa cum este cunoscut acum după numele fixat astfel de Sorin Ullea.

Restituirea operei şi activităţii lui Grigorie Ţamblac se realizează destul de greu, printr-o acerbă muncă în arhive, prin depistarea de noi izvoare. Cele mai multe materiale converg în a considera pe mitropolitul Grigorie Ţamblac un mare premergător ortodox în sensul ecumenismului din zilele noastre. Activitatea sa în Moldova a fost o etapă rodnică, care a permis lui Ţamblac să cunoască exemple de toleranţă religioasă a românilor faţă de alte confesiuni.

Reprezentant al unei culturi ecleziastice, mitropolitul Grigorie Ţamblac, „pentru care Ortodoxia era o patrie şi cultura ortodoxă o singură cultură“, aparţine peisajului internaţional dominat de spiritualitatea monahicească isihastă ce triumfase deopotrivă de la Athos la Constantinopol.

Un Pahomie Sârbul sau Maxim Grecul în literatura rusă, Constantin Costenichi în literatura sârbă, Vladislav Grămăticul în literatura bulgară, Nicodim de la Tismana în cultura sârbă şi română, Grigorie Ţamblac, care şi-a desfăşurat activitatea în Bulgaria, Serbia, Constantinopol, Moldova şi Rusia kieveană, toţi aceştia sunt exponenţii unei adevărate internaţionale monahiceşti, datorită căreia cultura religioasă a lumii ortodoxe circula de la un popor la altul.

▲ A fost şi stareţ al Mănăstirii Neamţ?

Vorbind despre activitatea lui Grigorie Ţamblac în Moldova, multă vreme a circulat teza potrivit căreia el a fost şi stareţ al Mănăstirii Neamţ. De unde totuşi a pornit această teză?

Afirmaţia despre Grigorie Ţamblac că ar fi fost stareţ al Mănăstirii Neamţ aparţine arhimandritului Andronic, cronicar şi istoric al acestei mănăstiri, care redacta primul şi poate unicul text cunoscut până acum în care cărturarul Grigorie Ţamblac a devenit subiect de hagiografie, deoarece autorul - Andronic Duhovnicul - l-a redactat după modelul oferit de culegerile hagiografice clasice, amestecând elemente de erudiţie modernă cu maniera arhaică a mai vechilor hagiografi, ceea ce conferă farmec şi originalitate scrierii sale.

Publicarea acestui text, descoperit şi pregătit pentru tipar de binecunoscutul istoric şi slavist Paul Mihail, oferă prilejul înţelegerii exacte a adevărului istoric, şi, mai ales, a ceea ce a fost numit de către Dan Zamfirescu „legenda lui Ţamblac în cultura română“.

Informaţiile pe care le prezenta Andronic Duhovnicul au fost preluate, au fost îmbrăţişate şi de episcopul Melchisedec al Romanului, iar mai târziu - dezvoltate şi susţinute de A. I. Iatimirski.

Lucrarea episcopului Melchisedec a reprezentat pentru acel timp o contribuţie însemnată la studierea culturii noastre vechi. În septembrie 1883, episcopul Melchisedec se afla la Mănăstirea Neamţ, cercetând amănunţit biblioteca mănăstirii, întocmind „Catalogul cărţilor sârbeşti şi ruseşti, manuscrise vechi“ (106 titluri).

Din „Istoria Mănăstirii Neamţ“ scrisă de Andronic Duhovnicul (n. 1820, în satul Brăieşti, ţinutul Cârligăturii), episcopul Melchisedec aflase şi despre „Liturgherul slav“, scris şi semnat de Grigorie Ţamblac pe când era mitropolit al Kievului. Liturghierul care se afla în biblioteca Mănăstirii Neamţ purta cea mai veche însemnare slavă a lui Grigorie Ţamblac - mitropolit al Kievului, al Galiţiei şi al întregii Rusii.

Apoi, episcopul Melchisedec află că manuscrisul original al Liturghierului fusese pierdut şi că Andronic scrisese şi el o viaţă a lui Grigorie Ţamblac, intitulată „Viaţa preacuviosului părintelui nostru Grigorie Ţamblac, igumenul sfintei monastiri Neamţului din Moldavia şi mitropolitul Kievului, Galiţiei şi a toată Rossia, adunată întru acest chip“.

La rândul său, A. I. Iaţimirski şi-a susţinut tezele cu privire la activitatea lui Grigorie Ţamblac ca egumen al Mănăstirii Neamţ, bazându-se pe trei scrieri din secolul al XVI-lea, publicate de el însuşi, scrieri care s-au dovedit a fi, însă, false; de altfel, şi P. Rusev şi A. Davidov afirmau că „astăzi nu s-ar mai susţine teza că Ţamblac a trăit şi activat la Neamţ“. Nu ar fi avut nici un sens ca Grigorie Ţamblac să lase locul de presviter în Suceava şi să devină egumen al Mănăstirii Neamţ, mai ales că el renunţase la un asemenea post pe care l-a ocupat câţiva ani mai înainte în Serbia, pentru a merge la Constantinopol.