Îl cinstim astăzi pe Cuviosul Pahomie cel Mare, unul dintre cei mai mari sfinţi pe care ni i-a oferit pustia Egiptului. Păgân fiind, a lepădat cariera militară pentru a se dedica liniştii pustiei, dezarmat de bunătatea creştinilor. Pentru mulţimea de ucenici ce l-au urmat în pustiu, a devenit părintele vieţii cenobitice (de obşte) organizate.
Pahomie s-a născut în anul 292, la Tebaida, lângă Latopolis (Esneh), în Egipt. Între anii 312 şi 313, pe când era în vârstă de 20 de ani, a fost înrolat în lupta dintre Maximian şi Liciniu. Pe când se aflau cantonaţi în Luxor, un grup de creştini au venit cu mâncare şi băutură pentru tinerii soldaţi, fapt ce l-a mirat pe Pahomie. Păgân la acea vreme, a întrebat ce este acela un creştin şi a primit următoarea mărturisire: "Creştinii sunt oamenii care poartă numele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut; ei fac bine tuturor oamenilor, nădăjduind în Acela Care a făcut cerul şi pământul şi pe noi, oamenii". Aflând aceasta, a făgăduit lui Dumnezeu că, de îl va scăpa de acest război la care nu voise a lua parte, Îi va sluji cu statornicie până la sfârşitul zilelor. După doar câteva luni, Maximian a fost înfrânt şi ucis, iar Pahomie eliberat din armată.
În drumul de întoarcere spre Tebaida, a cerut comunităţii creştine din Kenoboscia ("Păşunile Gâştei") să-l boteze. După primirea harului Sfântului Duh prin Taina Botezului, Pahomie râvnea să devină monah, pentru a urma celor "care au lăsat lumea pentru a deveni locuitori ai cetăţii cereşti", după descrierea aghiografică din "Viaţa Sfântului Antonie cel Mare". A mers tânărul râvnitor la un pustnic cu numele Palamon pentru a-i cere straiele monahale şi binecuvântarea de a-i sluji. Bătrânul, înţelept, i-a descris modul său de viaţă pentru a-l încerca: postiri zilnice vara, mâncare o dată la două zile iarna alcătuită doar din pâine şi sare, fără untdelemn sau vin, privegheri în rugăciune jumătate sau chiar întreaga noapte. Nu l-au descurajat aceste ascultări şi Pahomie a fost primit în chilia lui Palamon şi îmbrăcat în haina monahală.
A urmat acomodarea cu pustiul. Ucenicii săi aveau să mărturisească faptul că mergea desculţ prin mărăcinii pustiei pentru a aduna lemne şi îndura înţepăturile pentru a-şi aminti de chinurile Mântuitorului din timpul Patimilor. Într-o zi a ajuns la Tabenesi, un sat părăsit, şi a început să se roage. A auzit atunci un glas: "Rămâi aici şi ridică o mănăstire, căci mulţi vor veni la tine pentru a se face monahi!" Pahomie a ridicat acolo un bordei cu ajutorul bătrânului Palamon, pe care nu a încetat să-l viziteze până la trecerea la Domnul, petrecută la scurt timp. La căsuţa din Tabenesi, lui Pahomie i s-a alăturat fratele său, Ioan.
Pahomie a fost de multe ori perceput drept întemeietorul vieţii de obşte din pustia Egiptului. Derwas J. Kitty are următoarea precizare: "Celelalte mănăstiri care apar menţionate în "Vita Prima" a lui Pahomie, în afară de propria lui comunitate, reprezintă un motiv suficient pentru a fi precauţi în legătură cu rolul lui Pahomie de întemeietor al vieţii de obşte. Cu toate acestea, rămâne adevărat că într-un sens profund Pahomie a fost privit încă de la început ca un fondator al monahismului cenobitic".
Pahomie "conducea" prin slujirea ucenicilor
"Vita Prima" este izvorul din care aflăm cele mai importante detalii despre viaţa Cuviosului Pahomie cel Mare. Din această lucrare îl descoperim pe avva Pahomie, alături de primii săi trei ucenici: îi îmbracă în veşmânt monahal şi îi învaţă traiul monastic, lepădându-se de lume. În aşezământul întemeiat în pustia Egiptului, Pahomie "conducea" prin slujirea ucenicilor: pregătea masa, răspundea la uşă şi îngrijea bolnavii. Se împovăra cu toate aceste "ascultări" pentru ca ucenicii săi să fie liberi de grijile lumeşti: "Să aveţi cugetul vostru la cele aflate în Psalmi şi în restul Bibliei, în special în Evanghelie. Cât despre mine, eu aflu odihnă în slujirea lui Dumnezeu şi a voastră potrivit poruncilor lui Dumnezeu".
Aşezăminte monahale pe malul Nilului
Numărul tinerilor care lăsau zgomotul cetăţii pentru liniştea pustiei creştea pe zi ce trecea, astfel Pahomie a ajuns să aibă până la 100 de ucenici. Aşezămintele cuviosului nu se depărtau de malurile Nilului, pentru a folosi cele de trebuinţă asigurate de natură. Astfel ridicau construcţii din cărămizi uscate la soare pe valea fluviului, pe care le tencuiau în exterior. Într-o colecţie de povestiri vii din pustiul egiptean, alcătuită în secolul al IV-lea şi numită "Paralipomena", se aminteşte un episod în care Pahomie, după ce a ridicat un paraclis pe stâlpi de cărămidă, a cerut fraţilor să prindă stâlpii cu funii şi să-i strâmbe puţin, pentru a nu aduce a perfecţiune. Există până în zilele noastre unii meşteri care lasă ceea ce ei numesc "greş": o imperfecţiune în lucrare tocmai pentru a nu cădea în propria adorare.
Cercetătorii au descoperit adevărate planuri ale construcţiilor pahomiene, ce par a aminti de taberele militare cu care cuviosul a fost familiarizat în adolescenţă. Mănăstirile de obşte erau înconjurate de un zid, la intrare fiind o poartă păzită. Existau camere de oaspeţi, săli de rugăciune, trapeză, bucătărie, brutărie, infirmerie şi chilii în care încăpeau între 20 şi 40 de monahi. Nu existau paturi, monahii doar se rezemau în scaune făcute dintr-un fel de cărămidă tencuită. Mănăstirea era condusă de un "iconom", secundat de un ajutor. Muncile câmpului se desfăşurau în afara incintei, iar în locul unde valea întâlnea muntele, la câteva mile distanţă, era amenajat un cimitir. Legăturile cu lumea exterioară erau lăsate sub ascultarea unor fraţi desemnaţi.
Şapte mănăstiri şi peste trei mii de monahi
Când numărul ucenicilor a crescut prea mult, Pahomie s-a stabilit într-un alt loc, la Faou, unde a mai ridicat o mănăstire. În jurul anului 337, Faou devenea cea mai mare mănăstire din pustiu. Dincolo de Nil, Pahomie a ajutat-o pe sora lui să întemeieze o mănăstire de maici, la Tismenae. Ultima mănăstire fondată a fost la Pikhnoum, lângă Latopolis, la 40 de mile mai sus de Faou. În total, au fost şapte mănăstiri ctitorite de părintele egiptean.
Numărul ucenicilor din toate aşezămintele întemeiate de Pahomie în pustiul egiptean a fost evaluat la peste 3.000, dintre care Paladie consemnează 1.400 doar la Tabenesi. Deşi era "părintele" tuturor, în comunitate Pahomie se purta precum un frate, ascultând de mai-marele casei sau de iconomul desemnat. La 9 mai 346, Cuviosul Pahomie a trecut la Domnul, răpus de ciuma care îi decimase comunitatea. Înainte de a muri, i-a fost dat să vadă viitorul monahismului egiptean: prima generaţie avea să treacă, iar monahii tineri nu se vor ridica la înălţimea râvnei celei dintâi. S-a rugat atunci pentru mila lui Dumnezeu asupra lor şi a primit răspuns: vor primi răsplată pentru împovărătoarea viaţă călugărească.
