Părintele Andrei Scrima: „Descoperirea de sine trece prin celălalt“

Părintele Andrei Scrima a fost unul dintre cei mai importanţi teologi ai secolului trecut. Remarcat încă din tinereţe datorită unei vaste culturi, şi-a asumat misiunea de ambasador al Bisericii Ortodoxe Române peste hotare în cea mai mare parte a vieţii. Încrederea învestită de Patriarhul Justinian în tânărul teolog român a fost răsplătită printr-o viaţă de trăire şi creaţie teologică remarcabilă.

Părintele Andrei Scrima s-a născut la 1 decembrie 1925, într-o familie de aromâni stabiliţi în localitatea Gheorgheni, judeţul Harghita. Între anii 1943 şi 1948, a urmat cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, după absolvire fiind ales asistent universitar de profesorul Anton Dumitriu, în cadrul Catedrei de logică şi istoria filosofiei. Datorită profesorului său, este introdus în atmosfera Mănăstirii Antim din Bucureşti, unde descoperă întâlnirile din cadrul "Rugului Aprins". Captivat de textele patristice descoperite în cadrul acestor întâlniri, se înscrie, în anul 1949, la Facultatea de Teologie din Bucureşti, absolvind în 1956.

Între anii 1950 şi 1953, a fost trimis de Patriarhul Justinian la Mănăstirea Neamţ, ca profesor la Seminarul Monahal Superior. Desfiinţarea seminarului îl determină să se întoarcă la Bucureşti, pentru a lucra în cadrul Bibliotecii Patriarhiei. Închinoviat la Mănăstirea Slatina din judeţul Suceava, este tuns în monahism la 26 iulie 1956. În ctitoria domnitorului Alexandru Lăpuşneanu a cunoscut pe unii dintre reprezentanţii de seamă ai monahismului românesc: monahii Arsenie Papacioc şi Cleopa Ilie şi viitorul mitropolit Antonie Plămădeală.

Studii în străinătate

Apreciat de preafericitul părinte Justinian pentru cultura sa, este chemat ca translator pentru primirea delegaţiilor străine la Reşedinţa patriarhală. În vara anului 1956, sosea la Bucureşti Sarvepalli Radhakrishnan, vicepreşedinte (1952-1962) şi apoi preşedinte al Indiei (1962-1967), profesor de filosofie şi membru de onoare al Academiei Române. Alături de patriarhul Justinian, acesta avea să găsească un tânăr care ştia să recite în sanscrită versuri din Katha Upanishad. Impresionat, înaltul demnitar îi propune tânărului Andrei Scrima o bursă de studii în India.

Invitaţia la studii a fost primită în scurt timp, însă condiţiile politice ale ţării noastre din acea vreme făceau aproape imposibilă plecarea în străinătate. Închinovierea la Mănăstirea Slatina la propunerea patriarhului şi absolvirea studiilor Institutului Teologic vor fi facilitat ieşirea din ţară. Andrei Scrima a obţinut paşaportul datorită patriarhului Justinian, care vedea în trimiterea lui peste hotare un mesager ce putea transmite imaginea Bisericii Ortodoxe Române în lume.

Plecarea din ţară are loc la 28 noiembrie 1956. Drumul spre Benares (Varanasi), oraş indian situat pe malul râului Gange, a început cu un periplu prin Europa. A petrecut cinci luni la Geneva, la Institutul Ecumenic din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, iar în 1957 a ajuns la Paris şi apoi la Muntele Athos. Ajunge la Benares în 1957 şi îşi încheie studiile doctorale în octombrie 1959.

Teolog apropiat patriarhului ecumenic

Revine la Paris în 1960, unde obţine cetăţenia franceză. În capitala Franţei îl întâlneşte, un an mai târziu, pe patriarhul ecumenic Atenagora I al Constantinopolului. Între anii 1963 şi 1965, Andrei Scrima participă la şedinţele Conciliului Vatican II, ca reprezentant al patriarhului ecumenic. Ca arhimandrit, pregăteşte întâlnirea istorică din 1964, de la Ierusalim, dintre patriarhul ecumenic Atenagora I şi papa Paul al VI-lea.

Între 1966 şi 1968 predă la Centrul de studii "Le Saulchoir" din Essonne, Franţa, unde se reîntâlneşte cu unul dintre cei mai importanţi cardinali de la Conciliul II Vatican, Yves Congar. Academia Internaţională de Ştiinţe Religioase din Bruxelles, înfiinţată în 1966, îl numără între membrii fondatori. Misiunea teologului Andrei Scrima avea să continue în Liban, ca profesor între 1968 şi 1969 la Universitatea Franceză din Beirut şi arhimandrit la Mănăstirea Deir El Harf.

În anul 1967, tânărul dominican Christoph Schönborn, astăzi Arhiepiscop al Vienei, îl cunoaşte pe teologul ortodox Andrei Scrima, întâlnire catalogată de înaltul prelat ulterior drept "hotărâtoare într-un mod definitiv". Părintele român i-a cucerit pe călugării dominicani printr-un cuvânt despre Sfântul Maxim Mărturisitorul. Astfel au descoperit pe "cel mai dificil, puţin cunoscut, dar totuşi, în mod sigur, unul dintre cei mai mari Părinţi greci ai Bisericii", cardinalul Schönborn recunoscând că acela a fost un moment crucial al vieţii sale. Acea seară de meditaţie teologică a fost doar începutul unei rodnice prietenii între cardinalul Vienei şi Biserica Ortodoxă Română.

Din nou acasă

De Sfintele Paşti ale anului 1991, părintele Andrei Scrima a simţit, din nou, bucuria Sfintei Învieri a lui Hristos pe pământ românesc. Se implică într-o serie de proiecte culturale, stabilindu-se definitiv în România începând cu 1995. A trecut la cele veşnice la 16 august 2000, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica. În urma lui au rămas o serie de lucrări ce îi asigură un loc între cei mai de seamă teologi ai secolului XX.

Opera sa este alcătuită, deopotrivă, din texte publicate în timpul vieţii şi manuscrise tipărite într-o campanie editorială post-mortem. În 1996, a publicat "Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană", carte ce s-a bucurat de o a doua ediţie în anul 2000. Post-mortem i-au apărut o serie de volume: "Comentariu la Evanghelia după Ioan. Capitolele 18-21" (2003), "Despre isihasm" (2003), "Teme ecumenice" (2004), "Biserica liturgică" (2005), "Antropologia apofatică" (2005), "Ortodoxia şi încercarea comunismului" (2008), "Comentariu integral la Evanghelia după Ioan" (2008) şi "Experienţa spirituală şi limbajele ei".

Participarea la viaţa în Hristos Cel Înviat

În anul 2004 vedea lumina tiparului un veritabil tratat de eclesiologie ortodoxă semnat de părintele Andrei Scrima: "Duhul Sfânt şi unitatea Bisericii. Jurnal de conciliu". Pentru el, în plan vertical, "a fi în Biserică înseamnă, înainte de toate, o participare în mod real, concret, existenţial, la viaţa nouă în Hristos Cel Înviat". Despre Biserica Ortodoxă spune că are o unitate "deplină, întemeindu-se pe unitatea dogmatică, de structură ierarhică şi canonică şi pe ritul bizantin săvârşit pretutindeni unde are jurisdicţia, şi aproape întotdeauna în limba vie a poporului". Viaţa eclesială se exprimă mai mult în termeni simbolici, biblici, decât în termeni de rigoare juridică. Întreaga Biserică Ortodoxă gravitează în jurul Învierii Domnului, praznic al praznicelor din anul liturgic, numind Învierea "realitate trăită mistic de Biserică": "Toată Liturghia răsăriteană este o celebrare a Paştilor. Este lumina esenţială care luminează totul". În plan orizontal, "problemele noastre au devenit problemele Bisericii, iar problemele Bisericii sunt problemele concrete ale omului". "Jurnalul de conciliu" se încheie cu câteva îndemnuri mereu actuale: "Datoria unanimă e să descoperim necesitatea fratelui ca o exigenţă interioară a propriei noastre căi, întrucât descoperirea de sine trece prin celălalt".