Prilej de amintire a ctitorilor, slujitorilor şi pelerinilor Catedralei Patriarhale

În fiecare an, la 21 mai, Catedrala Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române îşi sărbătoreşte hramul istoric. Ocrotitorii ei sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, cinstiţi întocmai cu Apostolii lui Hristos de creştinii ortodocşi de pretutindeni. Ei au descoperit Sfânta Cruce: Sfântul Constantin a văzut-o pe cer, în amiaza mare, în apropiere de Roma, iar Sfânta Elena a descoperit Cinstitul Lemn la Ierusalim, în pământul Ţării Sfinte. Tot ei au acordat libertate creştinilor.

Domnitorul român Constantin Şerban Basarab Voievod (1656-1658), din nea­mul Craioveştilor şi Basarabilor din Oltenia, a ctitorit lăcaş de închinare în cinstea ocrotitorului său, Sfântul Constantin cel Mare, primul împărat creştin, care a împărăţit în Imperiul Bizantin cu aproximativ 1320-1330 de ani înainte de a ajunge el pe tronul Ţării Româneşti. Deci Constantin Şerban ştia bine cui a fost încredinţat spre ocrotire la Botezul creştin şi pe cine a luat de model în complexa misiune de a fi conducător al poporului muntean, asemenea îna­intaşilor săi, ctitori de lăcaşuri sfinte. Nu există vreo însemnare din care să rezulte că domnitorul a avut intenţia de a aduce aici, la Bucureşti, pe vechiul Deal al Viilor de pe malul drept al Dâmboviţei, reşedinţa Mitropoliei Ungro-Vlahiei, care se afla atunci la Târgovişte. El a dorit să facă aici un lăcaş de închinare şi de pomenire pentru familia sa, înaintaşi şi urmaşi ai săi. Însă legătura duhovnicească dintre domnitorul Constantin Şerban şi Sfântul Constantin cel Mare ne face să înţelegem de ce această ctitorie, iniţial mănăstirească, îi are ca ocrotitori pe primii împăraţi creştini. Şi, mai ales, după plecarea ctitorului din fruntea ţării şi trecerea din viaţa pământească, această biserică a ajuns în atenţia unor mari binefăcători. De asemenea, se poate înţelege că voievodul Constantin Şerban a avut o legătură specială cu Dumnezeu, Căruia oamenii de bună credinţă Îi atribuie orice lucru şi orice lucrare pe care ei le fac bune şi bine. Dorinţa de a ctitori această biserică a fost din smerenie. Aceasta o putem observa din faptul că, nu după mult timp de la plecarea din ţară în mod forţat a lui Constantin Şerban, în anul 1658, următorul domnitor, Mihnea al III-lea Voievod (1658-1659), la îndemnul Mitropolitului Ştefan, a organizat sfinţirea bisericii prin mâinile Patriarhului Macarie al Antiohiei, deşi nu era pictată. La 10 ani de la zidirea bisericii, în 1668, fiind acum pictată de un pictor anonim, domnitorul Radu Leon Voievod, fiind sfătuit de noul Mitropolit Teodosie, în acord şi cu stareţii mănăstirilor, a organizat centrul mitropolitan în clădirile mănăstirii de pe cunoscutul Deal al Viilor, iar ctitoria lui Constantin Şerban, cu hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, nu mai era o simplă mănăstire, ci a fost ridicată la rang de Catedrală Mitropolitană. Sfântul Constantin Brâncoveanu, ca domnitor al Ţării Româneşti, i-a ctitorit clopotniţa, iar arhimandritul Teofil, unul dintre primii stareţi ai mănăstirii, a cumpărat toate clopotele. Aşadar, într-un timp relativ scurt, deşi principalul ctitor nu a avut posibilitatea de a se mai îngriji de ctitoria sa, aceasta nu a rămas în părăsire, ci, prin rânduiala lui Dumnezeu, a fost înfrumuseţată, împodobită şi a devenit de mare folos pentru Ortodoxia românească. Astfel, în 1925, când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang de Patriarhie, ctitoria lui Constantin Şerban Basarab, fiind împodobită și adusă în stare de funcționare prin contribuția mai multor binefăcători, a devenit Catedrală Patriarhală.

Loc de sfinţenie şi de adăpostire pentru sfinţi

Mai mult, în anul 1774, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, care era condus din satul Basarabi (Bulgaria) pentru a ajunge spre cinstire şi închinare în Rusia, a hotărât, prin voinţa lui Dumnezeu, că este mai bine să rămână aici, în această catedrală, pentru a deveni mângâiere binecredincioşilor români aflaţi în suferinţe şi diferite necazuri. De asemenea, în anul 2001, alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, au fost aşezate două mici fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, primite în dar de la o mănăstire din Cipru. Iar din 2013 avem în Catedrala Patriarhală şi o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Lăcaş sfinţit iniţial prin mâna unui patriarh aflat în suferinţă, a devenit loc de sfinţenie şi de adăpostire pentru sfinţi spre pomenirea ctitorilor, binefăcătorilor şi a slujitorilor ei de-a lungul veacurilor, precum şi spre mângâierea binecredincioşilor creştini şi alinarea suferinţelor lor, cei ce simt ajutorul lui Dumnezeu care ne vine prin mijlocirea sfinţilor.

În decursul timpului, catedrala cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” a fost restaurată de mai multe ori şi, de asemenea, împodobită cum s-a crezut că este mai potrivit pentru prima biserică a ţării. Ultima şi cea mai complexă restaurare s-a realizat la împlinirea a 350 de ani de la ctitorire, în anul Domnului 2008. Lucrările au început imediat după sărbătorirea hramului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, 21 mai, iar până la prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, din iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a realizat cea mai complexă şi mai completă restaurare din istoria acestei catedrale, adică: structura, pictura, mobilierul, instalaţiile ­(termice, electrice, fonice, de aer condiţionat şi de apă) şi acoperişul. De aici, Radio şi TV ­TRINITAS ale Patriarhiei Române transmit zilnic slujba Vecerniei şi a Sfintei Liturghii, precum şi alte evenimente importante, informaţii care ajung în toată ţara şi în toată lumea. Apoi, în exterior, biserica a fost împodobită cu icoanele Sfinţilor 12 Apostoli şi ale sfinţilor ierarhi români, toate în tehnica mozaic. Chiar şi clopotniţa a fost restaurată şi împodobită cu noi clopote. A fost o ofrandă adusă Sfinţilor Constantin şi Elena, precum şi Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorii Catedralei şi împreună rugători pentru noi, slujitori şi credincioşi. Astfel, pe o durată de peste 350 de ani, mulţi binefăcători s-au alăturat gândului bun de a dura ctitoria lui Constantin Şerban Basarab Voievod, cinstindu-i pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Rugăciune neîntreruptă încă de la zidire

De la zidirea ei, oficierea serviciului divin în această catedrală nu s-a întrerupt niciodată, iar hramul ocrotitorilor ei, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, s-a săvârşit totdeauna după rânduială. Chiar şi în perioada comunistă, când în clădirea de alături (astăzi Palatul Patriarhiei) era găzduită Marea Adunare Naţională, sărbătoarea de cinstire a ocrotitorilor Catedralei Patriarhale se oficia cu fastul cunoscut slujirilor în Biserica Ortodoxă Română: slujbă arhierească, sobor de preoţi şi diaconi, răspunsuri liturgice date de corul psaltic al studenților de la Facultatea de Teologie și de vestita corală mixtă condusă de vrednicul profesor Nicolae Lungu. Începând cu anul 1990, sărbătorirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii catedralei, a fost marcată prin slujba de Priveghere din ajun, la care îşi aduc contribuţia psalţi reuniţi în Grupul Tronos, apoi, în ziua praznicului, se săvârşeşte Sfânta Liturghie în aer liber, la Altarul amenajat lângă biserică, într-un mod mai apropiat de mulţimea credincioşilor, care vin, an de an, tot mai mulţi. Hramul Sfinţilor Împăraţi nu este numai o jertfă de laudă adusă sfinţilor sărbătoriţi, ci şi un mod de cinstire a lui Dumnezeu şi a prietenilor Săi, sfinţii. Ei sunt modele de credinţă în Dumnezeu, de dăruire şi jertfelnicie pentru semeni, precum şi mijlocitori ai oamenilor înaintea lui Dumnezeu. În acest context, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Când povestim viaţa celor care au strălucit prin buna credinţă, slăvim întâi pe Stăpân prin robi (slujitorii Lui). Căci cinstirea dată celor buni (sfinţi) este o dovadă a dragostei noastre faţă de Stăpânul de obşte” (Omilia a XVIII-a, PSB, vol. 17).

Slujire în vremuri de pandemie

În luna martie 2021 s-a împlinit un an de când Catedrala Patriarhală și-a adaptat slujirea pentru a respecta regulile impuse de autorități în vreme de pandemie. În această perioadă, slujirea la Sfântul Altar s-a desfășurat cu mare dificultate din cauza distanțării sociale, fiecare credincios fiind nevoit să poarte mască facială de protecție, iar în anumite momente chiar și slujitorii. Astfel, la slujbele din biserică au slujit un număr strict necesar de preoți, diaconi și cântăreți. Paracliserii au avut o muncă asiduă pentru a pregăti biserica pentru slujbă, dar și cele necesare pentru credincioșii care au venit la rugăciune, adică anafura sau litia împachetate și servite fiecărei persoane în parte. În aceeași manieră s-a procedat și la marile sărbători: Nașterea Domnului, Anul Nou, Bobotează, Florii, Sfintele Paști, Pogorârea Sfântului Duh și cu alte ocazii. În tot acest timp, tinerii paracliseri, ajutați de credincioși voluntari, au pregătit și distribuit daruri: pastorale, iconițe, agheasmă, ramuri de salcie și de finic, pâine binecuvântată (numită Paști) și mici pachețele cu daruri de Sfintele Paști. La cele două mari sărbători (hramuri) ale catedralei, organizatorii au avut în vedere două lucruri importante pentru ca virusul pandemic să nu se răspândească: distanțarea între pelerini și dezinfectarea raclelor și a obiectelor de care se apropiau și se atingeau aceştia. În toată perioada, credincioșii, dând dovadă de înțelegere și disciplină, au păstrat distanța impusă și au ascultat slujbele așezați pe scaune, pregătite din vreme pe platoul din preajma catedralei. Deci, având în vedere că în biserică nu puteau fi prezenți toți credincioșii doritori să ia parte la rugăciune, multe slujbe au fost săvârșite afară, în aer liber, iar slujitorii au folosit Altarul de vară sau Baldachinul Sfinților, amenajări din preajma catedralei, ca altare de rugăciune și de jertfă.

Aceasta este biserica bucureşteană, Catedrala-mănăstire, mitropolitană (inițial) şi patriarhală (în prezent), în care, an de an, la sărbătoarea din 21 mai, îi aşteptăm pe cinstitorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii ei, precum şi ai multor binecredincioşi români şi de alte naţionalităţi, de aici şi de pretutindeni.