Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar „Primiţi cu capra?“

„Primiţi cu capra?“

Un articol de: Oana Rusu - 28 Dec, 2007

Jocurile cu măşti se desfăşoară cel mai des iarna, începând de la Crăciun până la „spargerea Anului Vechi“, dar pot fi întâlnite şi cu alte prilejuri. Apogeul manifestărilor tradiţionale prilejuite de sărbătoarea Anului Nou este reprezentat de apariţia mascaţilor. În cete organizate din timp, conduse de vătafi, dragomani, căpitani, ori constituite ad-hoc, mascaţii colindă satul întreg, suscitând în cel mai înalt grad interesul comunităţii. Măştile zoomorfe cele mai răspândite sunt capra, ţurca, brezaia, ursul, cerbul, căiuţii.

„Jocul caprei constituie una dintre formele elementare ale teatrului popular. Costumaţia bogată, agilitatea jucătorilor, ritmul alert, versurile şi strigăturile trimit la energia renaşterii, la ideea fertilizării, ca transformare cosmică. Pe durata jocului, capra dansează, consumând energii vitale, moare şi renaşte, simbolizând regenerarea ritualică şi continuitatea vieţii“, a arătat Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei.

În ceea ce priveşte „Ţurca“, specifică zonei Transilvaniei, este un obicei ce se provine din perioada preistorică şi pare să urmeze şi el ciclul vegetal sau al anotimpurilor. Ţurca se naşte în perioada solstiţiului de iarnă, odată cu realizarea şi îmbrăcarea măştii, petrece pe durata colindatului, moare violent, prin lovire sau împuşcare, şi renaşte simbolic.

Jocul ursului este răspândit în special în Moldova şi semnifică, la rândul său, regenerarea naturii, reeditând un vechi obicei roman. Masca, cât mai bogat ornamentată, era purtată de un flăcău ce se supunea poruncilor unui ursar, respectând acelaşi ritual al morţii şi al reînvierii naturii. Ursul din joc era considerat un personaj care avea virtuţi protectoare, terapeutice şi meteorologice.

Tot în zona Moldovei apare jocul căiuţilor, după cum a mai remarcat Marcel Lutic, de la Muzeul Etnografic al Moldovei. Căiuţii erau reprezentaţi prin simulacre realizate din lemn, ce erau purtate de flăcăi, astfel că acest ansamblu amintea de cai, animale prin excelenţă solare. Căluţul sau căiuţul reprezenta vitalitatea şi forţa şi era emblema unui dans plin de patimă. El sugera osmoza omului cu natura, căci călăreţul, cu o ţinută de sărbătoare, călăreşte un cal cu capul şi gâtul sculptate din lemn şi acoperite cu o pânză roşie sau neagră şi cu numeroase elemente de podoabă, precum mărgele, oglinzi, beteală sau ciucuri de lână.

De asemenea, se mai întâlnesc măşti precum cerbul, expresie a vegetaţiei, brezaia, având cap de cocoş, vulturul, barza, vulpea sau câinele, alte măşti zoomorfe răspândite în zona Munteniei precum şi în Moldova, fiind adesea asociate unui spectacol parodic, a remarcat Marcel Lutic.

Din ansamblul măştilor care apar în perioada dintre Crăciun şi Anul Nou nu lipsesc nici măştile antropomorfe, care imortalizează, în ipostază caricaturală, defecte omeneşti. Cele mai multe dintre aceşte măşti sunt integrate în categoria urâţilor, grupuri specifice Moldovei, acumulând cele mai variate ipostaze ale umanului: moşii, babele, uncheşii, negustorii, dar nu lipseau nici dracii.

Meşteşugul măştilor în zona Moldovei

Varietatea măştilor specifice ritualurilor de trecere a determinat, de-a lungul timpului, şi o tradiţie a confecţionării lor.

„Meşterii populari le realizează din blană şi piele de animale, ţesături de pânză sau de postav gros, lut ars, lemn cioplit, coajă de tei, de mesteacăn sau de brad, metal, sfoară groasă, pene, câlţi, păr de cal sau de porc, boabe de fasole şi de porumb, pănuşi de porumb, nasturi, mărgele, coarne de animale, bucăţi de sticlă, hârtie şi carton colorat, coarne de animale sau resturi de obiecte casnice, precum doage de cofe sau funduri de putini, şi multe alte materiale care nu mai sunt de folos prin gospodăria omului“, a spus Marcel Lutic.

Culorile utilizate sunt sugestive, fiind întâlnit albul şi negrul, care reprezentă viaţa şi moartea, în timp ce roşul este un semn al vitalităţii şi al regenerării, iar verdele sau albastrul sunt culori ale primăverii. Instrumentele folosite în confecţionarea măştilor sunt cuţitul, scoaba, ciocanul, tesla, sfredelul sau cleştele.

Masca de capră asociază cele mai diverse categorii de materiale. Capul este confecţionat din lemn, cu maxilarul inferior mobil, pentru a „clămpăni“, fiind acoperit cu blană de ied. Între coarnele ataşate, adevărate sau realizate din lemn, se ţes adevărate compoziţii decorative din mărgele şi basmale, panglici şi ciucuri policromi, flori, într-o combinaţie fascinantă, menită să alunge, în plan simbolic, întunericul şi frigul, a arătat etnograful Marcel Lutic. Trupul e alcătuit dintr-o ţesătură de covoare şi pânză roşie, peste care se cos elemente de podoabă. În zona Iaşilor sunt specifice cele decorate cu stuf şi spice.

Masca ursului este realizată chiar din blana animalului, jupuită împreună cu capul, fie din blană de oaie sau din funii răsucite cusute pe o haină veche. Masca este ornamentată cu ciucuri roşii, căci ursul este şi aici simbolul regenerării naturii. Măştile antropomorfe uimesc prin ineditul cromatic, prin impresia de grotesc, funcţia lor fiind, printre altele, şi aceea de a întreţine buna dispoziţie. Materiile prime sunt diverse şi adesea inedite: blană şi lână, sfoară colorată, boabe de fasole, textile, nasturi ş.a..

Printre meşterii şi creatorii populari din Moldova, recunoscuţi pentru autenticitatea obiectelor pe care le produc, se numără Gheorghe şi Gheorghiţă Ţugui (Vorona - Botoşani), Nicolae Popa (Târpeşti - Neamţ), Şerban Terţiu (Nereju - Vrancea), Bogdan Bârzu (Hârlău - Iaşi), Ion Albu (Timişeşti - Neamţ), Constantin Lungu (Humuleşti - Neamţ) etc. Aceşti meşteri prezintă adevărate documente etnografice, cu valoare de simboluri mitice, dar şi artistice. Având ca sursă de inspiraţie tradiţiile satelor de provenienţă, dar şi a zonelor înconjurătoare, meşterii pomeniţi sunt, în contextul actual, reprezentativi pentru evidenţierea unor particularităţi locale în contextul sărbătorilor de iarnă.

Jocul ursului

Cea mai arhaică formă de reprezentare a ursului este cea din paie, dar, cu timpul, acestă mască s-a realizat chiar din blana ursului veritabil. Masca iniţială din paie era aruncată în foc pentru a arde, simbolizând astfel moartea şi renaşterea vegetaţiei, odată cu trecerea anotimpurilor. Jocul ursului este considerat ca fiind cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măşti. Urşii se rostogolesc în cerc, sunt bătuţi, apoi mor, moment după care intervine învierea miraculoasă ca şi urcarea acestora pe bâtă, ceea ce ar reprezenta succesiunea anotimpurilor. La jocul urşilor participau între 10-15 personaje, alături de cei costumaţi în urşi fiind prezenţi la joc şi alţi tineri, care erau îmbrăcaţi cât mai fistichiu şi ţineau ritmul cu ajutorul tobelor.

Jocul caprei

Foaie verde şi-o alună

Bună ziua, ziua bună

Ia deschideţi porţile

Să intre căpriţele

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Nu te da, nu te lăsa

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Capra noastră-i cu mărgei

Cu cercei cu catifeli

Joacă vesel căpriţa

Toţi îs bucuroşi de ea.

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Nu te da nu te lăsa

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Şi plecai şi eu la târg

Pe căpriţă ca s-o vând

Şi mergând pe drum, mergând

Aud din urmă strigând:

Cumpărătorul:

- De vânzare-i capra, bade?

Ciobanul:

- De vânzare!

Cumpărătorul:

- Şi cât vrei pe ea?

Ciobanul:

- 800 de lei!

Cumpărătorul:

- E blândă, nu împunge?

Ciobanul:

- E blândă, nu împunge.

(capra îl împunge pe cumpărător)

Cumpărătorul:

- Eu îţi dau 400 de lei pe ea pentru că împunge.

Ciobanul:

- De cât să-mi dai 400 de lei pe ea, mai bine îi dau un par în cap. (Şi o loveşte cu băţul, iar capra cade şi rămâne nemişcată)

Alaiul:

- Văleu, capra noastră a murit!

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Te-o lovit vreo boală grea

Sau pe unde-i colindat

Veste rea tu ai aflat

Ciobanul:

- Băă! daâ capra nu-i moartă şi nu din pălitură

a leşinat, ce din cele ce-o aflat.

Alaiul:

Scoală tu, căpriţa mea,

Faptele s-or îndrepta

Şi-acum haide să plecăm

Şi-alte case colindăm

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa

Nu te da nu te lăsa

Ţa, ţa, ţa, căpriţă, ţa.

 

Citeşte mai multe despre:   tradiții românești  -   Anul Nou