Să construim pentru viață, pentru a nu pierde oameni

În luna martie - Luna pentru Viață, în peste 1.500 de localități din România se organizează activități pro-viață, care culminează cu Marșul pentru Viață, în 30 martie. Ce înseamnă pentru mine tema acestui an: „Construim împreună pentru viață”?

Este simplu de înțeles că, prin avortul la cerere, un copil - un om în primele săptămâni sau luni de viață - își pierde viața. Faptul că susți­nătorii avortului nu îl numesc copil, ci „produs de concepție”, „adunătură de celule” sau folosesc termeni medicali care reflectă vârsta, precum fetus, nu poate ascunde adevărul; nu devenim oameni într-un moment al vieții noastre, ci suntem oameni din momentul concepției noastre.

Dar avortul nu afectează doar pe copil.

Avortul afectează lumea întreagă

Iată patru mărturii din secolul 20, pentru a înțelege ce fel de oameni pierdem prin avort.

Sfântul Paisie Aghioritul a fost întrebat de ce Dumnezeu nu trimite pe cineva în lume care să descopere tratamentul pentru cancer. Părintele a răspuns că tratamentul pentru această boală ar fi fost descoperit, dacă mama medicului care urma să facă asta nu l-ar fi avortat înainte să se nască¹.

O altă mărturie este un dialog al Sfântului Porfirie Kavsokalivitul cu o familie. Fără să știe nimic despre ei, Sfântul Porfirie a spus mamei: „Ai făcut două avorturi; unul dintre copii devenea sfânt dacă îl nășteai”.

Într-o mărturie spusă unei familii, părintele Efrem, ctitorul Mănăstirii „Sfântul Antonie cel Mare” din Arizona, SUA, a povestit cum a ajuns în al șaptelea cer. În copilărie, cel mai bun prieten al său era David, un copil cu Sindrom Down. Copilul nu era acceptat de familie și era lăsat mai mult pe stradă. Părintele Efrem era foarte sărac și, din acest motiv, nimeni nu se juca cu el. Atunci, cei doi copii s-au împrietenit. Unul era respins de familie, de societate, celălalt - nu avea nici bani, nici prieteni. Prietenia a continuat până când părintele a fost luat în armată. După armată, a mers în Sfântul Munte Athos și s-a călugărit.

După un timp, a aflat că David a murit și s-a rugat să afle ce s-a întâmplat cu acesta. L-a văzut pe David în al șaptelea cer, cu Sfântul Vasile cel Mare, cu Sfântul Ioan Gură de Aur, cu Sfântul Grigorie Teologul. I-a zis: „Prietene, David, ce faci? Pot să vin la tine?” David i-a răspuns: „Sigur, poți să vii la mine”, apoi s-a întors către Mântuitorul și l-a întrebat: „Mântuitorule, poate să vină la mine prietenul meu?” Mântuitorul a spus: „Dacă e prietenul tău, poate să vină aici”. Iar părintele Efrem a concluzionat: „Așa am ajuns eu în al șaptelea cer, la prietenul meu, David”².

Trebuie menționat că, în prezent, peste 90% din copiii diag­nosticați intrauterin cu probabilitate mare de a avea Sindromul Down sunt avortați.

Părintele Siluan Buturcă, de la Chilia „Sfântul Gheorghe”, Colciu, din Muntele Athos, a povestit următoarea mărturie despre părintele Dionisie Ignat:

„Este o mărturie a unui mirean din Grecia, Hrisostom, care a venit la părintele Dionisie. Era foarte tulburat, foarte apăsat, din cauză că una dintre fiicele lui era demonizată de mulți ani și, orice ar fi făcut, oriunde s-ar fi dus, nu reușea să se vindece. A venit la părintele Dionisie. Practic, era ultima lui speranță. I-a mărturisit problema pe care a avut-o și, povestesc ucenicii părintelui că, după convorbirea cu acesta, mireanul a ieșit de la el într-o stare de uimire și de exaltare, spunând că părintele Dionisie l-a încurajat că totul o să fie bine.

De ce era uimit? Acest mirean avea impresia că Dumnezeu l-a pedepsit cu această fată demonizată și i-a mărturisit asta părintelui Dionisie, care i-a spus: «Da, Dumnezeu te-a pedepsit pentru că ai pe conștiință două avorturi. Ai avut patru copii și doi au fost avortați». Iar Hrisostom a rămas uluit, pentru că nimeni nu știa aceste detalii. Părintele Dionisie îi dezvăluise o taină numai de el cunoscută. Bineînțeles, i-a spus mângâindu-l, spunându-i că nu a fost conștient atunci de ce s-a întâmplat și l-a încurajat: «Cu po­căință, cu rugăciune, fata ta se va vindeca și va fi ­bine, până la urmă»”³.

Sprijinul concret unește adevărul și dragostea

Față de problemele cu care se confruntă o femeie însărcinată și față de durerea și responsabilitatea în cazul în care ea face întrerupere de sarcină, mișcarea pro-avort nu poate oferi decât sloganuri: „E dreptul tău”, „E trupul tău”, „Ai făcut cea mai bună alegere pentru viața și pentru viitorul tău”.

Atitudinea pro-viață înseamnă să spunem adevărul despre ce înseamnă avortul și să oferim sprijin concret în orice moment, în sarcină și după naștere, inclusiv valorizând adopția și încre­dințarea spre adopție a copilului. Chiar și după avort, pentru vindecarea de sindromul de stres posttraumatic, care poate fi de mare intensitate.

Iată de cine au nevoie femeile însărcinate să fie sprijinite, așa cum a fost formulat în comunicatul Marșului pentru Viață 2024 din București, semnat de orga­nizațiile Studenți pentru Viață și România pentru Viață:

• de familie și de prieteni care să le fie alături; de bărbați care să înțeleagă situația femeilor însărcinate și a mamelor și să le sprijine, astfel încât ele să poată avea viață personală, profesională, de familie și activitate socială;
• de cadre medicale competente, cu statut recunoscut în societate, recompensare materială în mod adecvat și cu un orar de lucru civilizat;
• de asistenți sociali, pregătiți profesional și respectați, care pot interveni în situații dificile; de psihologi, terapeuți, preoți și de alții care pot oferi sprijin sufletesc și psihologic;
• de instituții/organizații de educație formală și informală, care să educe tinerii și comunitatea despre relații, respect, sprijin, valori;
• de lideri și formatori de opinie care să conducă dialogul cu toți membrii societății noastre, pentru o informare și educare permanentă;
• de autorități și actori politici care să înțeleagă problematica sprijinului pentru viață și să construiască o legislație corespunzătoare.

Aceste tipuri de sprijin sunt reale și strict necesare, fiecare în parte. Cei care lucrează cu femeile însărcinate le cunosc importanța, vizibilă mai ales când ele lipsesc. De altfel, chiar tema acestei ediții a Marșului pentru Viață a fost inspirată de situația tragică și evitabilă care a dus la decesul Alexandrei Ivanov, o mamă de 25 de ani, căreia nu i s-au acordat îngrijirile medicale necesare în urma unui avort spontan. Alexandra Ivanov a fost printre organizatorii Marșului pentru Viață în localitatea ei, a sprijinit tinere în criză de sarcină de când era în liceu și a fost o inimă a faptelor bune în comunitatea ei.

Pentru mine și cred că pentru toți cei care participă la activități pro-viață, „Construim împreună pentru viață” înseamnă o punere în practică a îndemnului „Iubește-ți aproapele”: pentru a contribui la salvarea vieții sale, a sufletului său și a sufletului tău!

Note:

¹ Părintele Atanasie Simonopetritul, Mărturie despre Sfântul Paisie Aghioritul.

² Daniela Constantin, emisiunea „Viața de familie” difuzată de 1 decembrie 2023. 

³ „Întâmplări minunate din viața Părintelui Dionisie Ignat”, Trinitas TV.