Saul persecutorul și Pavel predicatorul

Sfântul Apostol Pavel, pe numele său original Saul, născut în Tars, Cilicia (astăzi în Turcia), mort în jurul anilor 62-64 d.Hr. la Roma (Italia), a fost unul dintre liderii primei generații de creștini. În vremea sa, deși a fost o figură importantă în cadrul mișcării creștine, a avut și mulți vrăjmași și detractori, iar contemporanii săi probabil nu i-au acordat atât de mult respect precum lui Petru și Iacov.

Prin urmare, Sfântul Apostol Pavel a fost nevoit să lupte pentru a-și stabili propria valoare și autoritate. Cu toate acestea, scrierile sale care au supraviețuit au avut o influență enormă asupra creștinismului ulterior și îi asigură locul unuia dintre cei mai mari lideri religioși din toate timpurile.

Știm din Scriptură că Saul era un om cu un caracter pasional. El le-a spus filipenilor că era zelos în persecutarea Bisericii și că era ireproșabil în respectarea Legii (Filipeni 3, 6). Acest limbaj indică un om care se implica cu totul în orice efort al vieții. Totuși, același zel a fost folosit în mod negativ când Saul a încercat să persecute Biserica creștină aflată la început de drum. Nicăieri nu vedem mai clar caracterul de dinainte de convertire al lui Pavel decât în relatarea lui Luca despre această persecuție. Faptele Apostolilor (cap. 8, vs. 1) oferă o mare perspectivă asupra persecuției lui Pavel. În primul rând, Saul a consimțit sau, după cum traduce NIV (New International Version), și-a dat aprobarea la uciderea lui Ștefan. În al doilea rând, textul pare să indice faptul că persecuția ajunsese deja la Ierusalim și făcuse ca sfinții să fie împrăștiați. În cele din urmă, vedem că apostolii nu fuseseră împrăștiați, ci rămăseseră în Ierusalim.

Saul se alătură persecuției existente și o duce la un nou nivel, după cum citim în Cartea Faptele Apostolilor (cap. 8, vs. 3a): „...a făcut prăpăd în Biserică”. Acest cuvânt prăpăd (ravagii) este un arhaism folosit pentru a se referi la o armată care distruge un oraș sau la un animal sălbatic care își sfâșie carnea. Forma particulară de persecuție a lui Saul era brutală și violentă; un fapt pe care Luca nu îl ascunde în scrierile sale. Observăm cuvintele ulterioare ale lui Luca pentru a descrie metodele lui Saul: intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în temniță (Fapte 8, 3b). De asemenea, Luca nu se ferește să spună adevărul despre sălbăticia lui Saul. El folosește verbul grecesc lymainomai, adesea tradus prin a distruge, pentru a descrie acțiunile lui Saul împotriva Bisericii.

Acest termen este folosit doar o singură dată în Noul Testament (Fapte 8, 3; tradus haos în King James Version - KJV). Acest verb grecesc face apel la un cuvânt similar din Psalmul 80, 13 (LXX) și este folosit pentru a descrie mistreții care devastează viile și distrugerea pe care o aduce un animal sălbatic asupra trupului unui alt animal. Această atitudine bestială este exprimată în mod grafic în trimiterea în temniță de către Luca a femeilor, dar și a bărbaților. Metodele lui Saul nu au fost limitate din cauza genului unui creștin, ci el a atacat cu brutalitate pe oricine a invocat numele lui Hristos. Din nou, vedem zelul lui Saul în modul în care caută să Îl apere pe Dumnezeul părinților săi.

Fundamentala transformare în viața Sfântului Apostol Pavel ne este prezentată în Faptele Apostolilor la capitolul 9, când este lovit în timp ce se îndrepta să împartă sălbăticia sa asupra altor creștini. Pe drumul spre Damasc, el se confruntă cu realitatea că Îl persecută pe Iisus și nu doar pe urmașii lui Hristos. Acest lucru l-a transformat pe persecutorul lui Hristos în predicator al Lui. Același zel de care dădea dovadă pentru a apăra iudaismul a devenit zelul folosit pentru a-L apăra pe Hristos.

Unii estimează că Sfântul Apostol Pavel a parcurs aproape 25.000 de kilometri pe jos pentru a propovădui mesajul Veștii Bune până la marginile pământului. Dacă această estimare este cât de cât corectă, ea nu face decât să dovedească două lucruri: Sfântul Apostol Pavel era convins că Hristos este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire (Romani 1, 16); și în al doilea rând, el nu și-a socotit viața ca fiind de preț pentru a putea împlini planul lui Dumnezeu (Fapte 20, 24). Nici un om nu ar parcurge aceste distanțe pe jos doar pentru a lupta pentru mesajul său, dacă nu ar fi ferm convins de mesaj. Această convingere de caracter avea să-i întărească curajul în timp ce se confrunta cu persecuția și încercarea la fiecare pas.

Consider că lecțiile pe care le luăm din viața Sfântului Apostol Pavel sunt multe și diverse. Cu siguranță, atunci când ne uităm la Sfântul Apostol Pavel, recunoaștem marea putere a lui Dumnezeu de a schimba vieți. Portretul fără ocolișuri pe care Luca îl face Sfântului Apostol Pavel înainte și după convertirea sa vorbește despre măreția lui Dumnezeu. În slujire, lucrăm adesea cu vieți care au fost dedicate în întregime păcatului. În aceste cazuri, ne face bine să ne amintim de contrastele uluitoare dintre Saul persecutorul și Pavel predicatorul.

Putem, de asemenea, să luăm din viața Sfântului Apostol Pavel un sentiment de conducere puternică înconjurat de dragoste pentru Hristos. Marii lideri emană adesea carismă și farmec în timp ce își motivează adepții să îndeplinească o sarcină. Sfântul Apostol Pavel pare a fi antiteza acestei idei de lider. Narațiunea interacțiunii dintre Sfântul Apostol Pavel și bătrânii din Efes dezvăluie ceva din motivul pentru care acești oameni l-au urmat. Citind această relatare, simțim ceva mai mult decât respectul pentru un om carismatic, dar despre o iubire profundă posibil forjată în cuptorul persecuției.

Luca folosește termeni afectuoși pentru a picta imaginea Sfântului Apostol Pavel și a bătrânilor. El vorbește despre ei „plângând”, „îmbrățișând” și „sărutând” (Fapte 20, 37). Apoi le dezvăluie bătrânilor o mare durere de a ști că nu-l vor mai vedea pe Pavel (Fapte 20, 38). Aceștia nu sunt termenii folosiți pentru a descrie un lider manipulator sau pasiv. Nu. Aceștia sunt termeni de dragoste și respect. Aceștia sunt termeni de dragoste de la oameni care, datorită Sfântului Apostol Pavel, ajunseseră la cunoașterea mântuitoare a lui Hristos. Nu numai că i-a condus, ci i-a iubit! Aceasta este o lecție pe care toți păstoriții lui Dumnezeu ar trebui să și-o însușească și să o învețe.