Dintre sutele de imne bisericeşti pe care Sfinţii Părinţi le-au păstrat pentru a fi cântate la slujbe, câteva din cele mai răscolitoare cântări ce se pot auzi în curgerea unui an aparţin unei femei. Deşi aproape uitată de popor în mulţimea minunată a sfinţilor, Sfânta Cuvioasă Casiana este una din cele mai deosebite maici ale Bisericii.
De la omul necunoscut care şi-a semnat imnul "păcătosul" până la împăratul bizantin Iustinian, care a scris cu cerneală roşie imperială imnul "Unule Născut", ce a fost inclus ulterior în rânduiala Sfintei Liturghii, imnografia Bisericii cunoaşte sute de iluştri bărbaţi imnografi. Însă puţine se ştiu despre vrednicele femei care prin sensibilitatea şi curăţia inimii lor au închinat lui Dumnezeu unele din cele mai frumoase cântări.
Cea mai cunoscută femeie imnograf, şi singura ale cărei cântări s-au păstrat până astăzi în cărţile de cult, este Sfânta Casiana, numită în unele locuri Casia, Casiani sau Icasia, o monahie care a trăit în secolul al IX-lea, prăznuită de Biserica Ortodoxă pe 7 septembrie. Puţini credincioşi au auzit de ea, mai ales că majoritatea calendarelor nu o amintesc. "Unii sfinţi aşa doresc, să trăiască în smerenie, chiar şi după moarte. Există sfinţi mari care nu sunt cunoscuţi!", spune părintele Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Frumoasă la chip şi la suflet
Deşi puţine sunt cărţile care vorbesc despre viaţa minunată a acestei sfinte, cele câteva istorisiri dau mărturia unei vieţi minunate, dedicate în întregime lui Hristos. Sfânta noastră maică Casiana s-a născut în Constantinopol, între anii 805-810, într-o familie de aristocraţi, tatăl ei deţinând o funcţie importantă la curtea imperială. Încă de la o vârstă fragedă, Dumnezeu i-a încredinţat darul de a scrie versuri. Sfântul Teodor Studitul a fost impresionat de dăruirea şi stilul ei literar, pe care le găsea rare în vremea aceea la cineva atât de tânăr. Chipul şi sufletul ei erau de o frumuseţe rară, drept care cronicarii vremii amintesc că a participat la o "înfăţişare a mireselor", unde au fost adunate cele mai frumoase fecioare, pentru ca împăratul Teofil să-şi aleagă dintre ele pe viitoarea împărăteasă. Captivat de frumuseţea Casianei, tânărul împărat s-a apropiat de ea şi i-a zis: "Prin femeie şau intrat în lumeţ cele josnice", făcând aluzie la păcatul Evei. Atunci, preaînţeleapta Casiana, roşind cu sfială, i-a răspuns lui Teofil zicând: "Şi prin femeie şau venit şiţ cele mai alese", referindu-se la nădejdea de mântuire adusă în lume de întruparea lui Hristos prin Fecioara Maria. În faţa marii îndrăzneli şi a înţelepciunii Casianei, el s-a retras de la ea, oferind mărul de aur, simbol al alegerii ca împărăteasă, prudentei Teodora.
Stareţa iubitoare de icoane
Departe de a se simţi lezată din pricina respingerii din partea împăratului Teofil, Casiana nu îşi dorea să devină împărăteasă. Dimpotrivă, ea a văzut în asta pronia lui Dumnezeu, acum fiind liberă să urmeze viaţa monahală şi învăţătura cea duhovnicească în calitate de mireasă a Împăratului împăraţilor. În 843, a întemeiat un aşezământ monahal pe Xerolofos, a şaptea colină a Constantinopolului, unde a fost stareţă. Aici a continuat să scrie şi să compună imne închinate Domnului. Ca o compozitoare cu dar de la Dumnezeu, ea îşi scria singură muzica pentru poemele sale duhovniceşti. Stareţa Casiana a înzestrat slujbele ce se ţineau în mănăstirea sa cu multe cântări noi. Pentru frumuseţea lor deosebită, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au recunoscut darul ei neasemuit şi unele din imnele sale au supravieţuit până azi.
În timpul vieţii ei, Biserica s-a confruntat cu groaznica prigoană a icoanelor, pe care Casiana le-a apărat cum a ştiut mai bine. Nu s-a descurajat, deşi a suferit prigoană şi a fost chiar bătută cu biciul. A stăruit în rezistenţă împotriva iconoclaştilor, vizitând în închisoare pe monahii proscrişi, pe care îi sprijinea şi îi consola cu scrisori şi daruri. Era cunoscută ca o fină observatoare a slăbiciunilor omeneşti; ea îşi exprima părerea despre cei cărora le lipseau curajul şi hotărârea zicând: "Urăsc tăcerea când este timpul de vorbit!" Se crede că a trecut la cele veşnice înainte de anul 865. Pentru darurile şi faptele ei deosebite, Biserica o cinsteşte până azi, fiind zugrăvită în Icoana Duminicii Ortodoxiei purtând în braţe o icoană.
Povestea Cântării Casianei
Monahia Casiana a compus un număr mare de imne liturgice, o parte din ele fiind incluse în cărţile de slujbă ortodoxe, precum Mineiele şi Triodul. Tradiţia şi cercetarea manuscriselor atribuie Sfintei Casiana 49 de imne religioase şi alte 261 versuri profane. Sub numele său apar în cărţile bisericeşti primele şase irmoase ale Canonului Sâmbetei celei Mari şi stihiri din slujba Naşterii Domnului, la sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Samona şi Aviv (15 noiembrie), la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, la sărbătoarea Sfinţilor Mucenici Eustratie şi Auxentie (13 decembrie) şi multe altele. Unii cercetători îi atribuie şi textul "Canonului pentru cei morţi".
Însă dintre toate, cea mai cunoscută este cântarea ce îi poartă numele, Cântarea Casianei, unul dintre cele mai frumoase imne din Săptămâna Patimilor, cântat la Denia din Marea Miercuri: "Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se, a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorul sufletelor, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă".
Acest imn, considerat o capodoperă a poeziei religioase, poartă în el o poveste inedită. Se spune că maica Casiana se afla într-o după-amiază în grădină compunând acest imn. Înainte de a isprăvi de scris, a auzit că împăratul Teofil, în continuare atras de frumuseţea ei, avea să vină în grădină, aşa că ea a plecat pentru a se ascunde de împărat, lăsând poemul neterminat în urmă. Teofil, intrând în grădină şi găsind această cântare neterminată, a adăugat fraza: "Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns". Se pare că ele nu se refereau în mod expres la Eva (care L-a auzit pe Dumnezeu umblând prin grădina raiului "în amiazăzi"), ci mai degrabă la Casiana, care, auzind că împăratul se apropie, a fugit şi s-a ascuns. După ce Teofil a plecat, Casiana a ieşit din ascunzătoare şi a văzut fraza scrisă de mâna lui, dar nu a şters-o, ci a scris mai departe, pentru a încheia poemul. Desigur, femeia despre care este vorba nu este Sfânta Casiana, ci este "femeia păcătoasă" din Evanghelia după Luca, care nu apare pentru întâia dată în imnografia greacă. Şi Sfântul Roman Melodul i-a închinat un condac. "Cuvintele acestea, chiar dacă nu poartă în ele adevărul femeii de atunci, îl cuprind pe al tuturor desfrânatelor din lume şi pe al fiecăreia în parte. De aceea sunt făcute cântările, să spună prin har ceea ce oamenii de rând nu sunt în stare prin fire", spunea mitropolitul Bartolomeu Anania în "Amintirile peregrinului apter", cu referire la această zguduitoare cântare.
