Biserica îl sărbătoreşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan la 8 mai şi 26 septembrie. Ziua de 8 mai este legată de o minune care se petrecea la mormântul Sfântului Ioan în fiecare an la această dată: ieşirea unei pulberi strălucitoare care era folosită de credincioşi spre vindecare. Evanghelistul Ioan este primul dintre Sfinţii Bisericii supranumit „Teologul”.
Sfântul Ioan a fost unul dintre primii ucenici apropiaţi ai Mântuitorului Hristos, împreună cu fratele său, Iacob, fii ai lui Zevedeu şi ai Salomeei, nepoţi de soră vitregă ai lui Iisus. După ce Învăţătorul din Nazaret îi cheamă la apostolat pe Andrei şi fratele mai mare al acestuia, Petru, vine şi rândul lui Ioan şi Iacob, rudele sale apropiate. Salomeea era, după cum ne spune Tradiţia bisericească, una dintre cele trei fiice ale Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, din prima căsătorie a acestuia. Astfel, fiii acestei femei, amintită printre mironosiţele care au primit vestea Învierii Domnului, erau nepoţi de soră ai Mântuitorului.
Sfintele Evanghelii vorbesc despre faptul că cei doi fraţi erau cei mai apropiaţi ucenici, împreună cu cel mai în vârstă dintre Apostoli, Petru. Evanghelistul Marcu ne spune că Ioan împreună cu Petru au pregătit Cina cea de Taină, înainte de prinderea Mântuitorului. În Evanghelia după Ioan, ucenicul „cel iubit al Domnului” nu este amintit după nume, ci doar de două ori, împreună cu fratele lui, sub forma de „fiii tunetului”. Chiar dacă în această Evanghelie autorul nu-şi dă numele, din modestie, el este cel despre care spune că era „ucenicul pe care-l iubea” Iisus, după cum se spune de patru ori în această carte (cap. 13, 23; 19, 26; 20, 2 şi 21, 20), care a luat pe Maria să locuiască la el, după răstignire (19, 26-27), care a primit împreună cu Petru şi cu Maria-Magdalena vestea că mormântul este gol şi s-a repezit într-acolo (20, 2-3) şi care şi-a dat seama că Însuşi Domnul Hristos le ceruse peşte după ce ucenicii se întorseseră resemnaţi la fosta lor îndeletnicire (21, 3-8).
Unul dintre primii Părinţi ai Bisericii care spun că ucenicul cel iubit a fost şi autorul Evangheliei este Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu al Lyonului, în cartea sa „Împotriva ereziilor”.
Sfântul Ioan a mai scris trei epistole soborniceşti, adresate întregii creştinătăţi, incluse şi ele în canonul Noului Testament. Faptele Apostolilor îl prezintă pe ucenicul şi Apostolul Ioan alături de Petru atât la vindecarea bărbatului olog, cât şi la prinderea şi închiderea celor doi în temniţă, fapt care vorbeşte despre rolul pe care-l avea Ioan în prima comunitate de creştini de la Ierusalim. Sfântul Apostol Pavel îl numeşte, alături de Petru şi de Iacob, unul din cei trei stâlpi ai Bisericii (Galateni 2, 9) care i-au întins mâna dreaptă ca semn al frăţietăţii şi împărţirii slujirii apostolice. Singura carte eminamente profetică a Noului Testament, Apocalipsa, este atribuită în mod tradiţional tot Sfântului Ioan Evanghelistul.
Clement Alexandrinul vorbeşte despre botezarea primilor creştini, spunând că „Hristos l-a botezat pe Petru, Petru pe Andrei, Andrei pe Iacob şi pe Ioan, iar apoi aceştia pe toţi ceilalţi” (Hypotyposeis - 5). Eusebiu de Cezareea, istoric şi episcop din veacul al patrulea, scrie în cartea sa istorică despre propovăduirea apostolică, citându-l pe Origen, că Ioan a primit, prin tragere la sorţi, să predice Evanghelia în Asia Mică. El s-a stabilit apoi la Efes, unde a şi murit. Tot acolo ne spune Tradiţia că a trăit şi Maica Domnului, în casă cu Ioan, după spusele Mântuitorului când Se afla pe cruce.
Sfântul Ioan Teologul a fost exilat, pe vremea împăratului Domiţian, în insula Patmos. Clement Alexandrinul ne spune despre Sfântul Ioan că, după întoarcerea din exil, a continuat slujirea de apostol, vizitând împrejurimile, punând acolo episcopi (supraveghetori ai comunităţilor de creştini), întemeind comunităţi creştine (biserici) şi împăcând pe fraţi. Într-o cetate l-a întors în Biserică pe un tânăr care devenise tâlhar (Clement - „Quis dives salvetur”). Autorul creştin din veacul al 2-lea Apoloniu din Efes spune că Sfântul Apostol Ioan a înviat la Efes un om mort.
Eusebiu de Cezareea spune despre Evanghelia Sfântului Ioan că ar fi fost scrisă de acesta la solicitarea creştinilor care doreau să ştie de activitatea Mântuitorului înainte de prinderea Sfântului Ioan Botezătorul. Clement Alexandrinul spune că scrierea lui Ioan este o „Evanghelie duhovnicească”, spre deosebire de celelalte trei, care se concentrează pe faptele pământeşti ale lui Hristos. Sfântul Irineu al Lyonului ne spune că Evanghelia a fost scrisă la Efes.
Canonul Muratori, un manuscris din secolul 7 care redă lista textelor numite canonice ale Noului Testament, spune că Evanghelia după Ioan ar fi fost scrisă la insistenţele ucenicilor acestuia şi ale episcopilor din Asia. Ştim din Epistolele către Timotei ale Sfântului Apostol Pavel că ucenicul său era episcop în Efes. Tradiţia ne spune că Timotei a devenit ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul după moartea lui Pavel la Roma.
Pomenirea din 8 mai a Sfântului Ioan Evanghelistul este legată de minunea apariţiei unui praf sau a unei pulberi la această dată la mormântul Apostolului. Această pulbere era numită „mană” de localnici şi avea proprietăţi miraculoase. Data de pomenire a Sfântului Ioan din 26 septembrie este legată de ziua în care acesta s-a mutat la Domnul. Pelerina Egeria aminteşte în secolul al 4-lea de o biserică zidită la Efes de împăratul Constantin cel Mare în cinstea Sfântului Ioan Evanghelistul. În timpul împăratului Justinian, în veacul al 6-lea, pe locul fostei biserici a fost zidită o măreaţă bazilică, din care au rămas astăzi ruinele ce pot fi vizitate de turişti şi pelerini. Sfântul Ioan Evanghelistul este pictat în Biserica Ortodoxă scriind Evanghelia, alături de un vultur, simbol provenind din cartea profetului Iezechiel din Vechiul Testament, sau dictând ucenicului Prohor, scribul său.
