Sfântul Nicolae sau întruchiparea dărniciei peste veacuri

Toată lumea ştie că în noaptea de 5 spre 6 decembrie vine Moş Nicolae şi aduce daruri. Acest lucru se întâmplă în spaţiul creştin, unde s-a păstrat cultul sfinţilor, dar chiar şi în zonele unde nu mai sunt cinstiţi nu a fost îndepărtată evlavia popu­lară faţă de cel ce aduce daruri.

Moş Nicolae este Sfântul Nicolae, ierarhul minunat al cetăţii Mira din provincia Licia de odinioară. Ortodocşii din toată lumea ştiu că el este cinstit în fiecare an în ziua de 6 decembrie. În toate Bisericile Ortodoxe este prilej de mare bucurie ziua de cinstire a Sfântului Ierarh „îndreptător al credinţei şi chip al blândeţelor”, „sfinţitul propovăduitor al lui Hristos”, „chivot cu mir al Preasfântului Duh”, „ocrotitor fierbinte al Bisericii lui Hristos”, „doctor preaales al tuturor cumplitelor boli”, care este pentru noi toţi „mare făcător de minuni”.

Despre prăznuirea lui de astăzi, Sfântul Nicodim Aghioritul mărturiseşte: „Sfântul Nicolae, Arhi­episcopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii noastre. Nenumărate biserici au fost construite spre cinstirea lui şi mulţime de popor se grăbeşte să-l cinstească şi să îi ceară mijlocire către Domnul”. Tot el ne spune că Sfântul Nicolae s-a născut în Patara Lichiei pe la anul 250 d.Hr., din părinţi evlavioşi şi bogaţi, care l-au crescut în învăţătura şi certarea Domnului (Efeseni 6, 4). De aici remarcăm încă o dată că provincia în care s-a născut şi a trăit Sfântul Nicolae este Licia. Această regiune este situată în sud-vestul Asiei Mici. În prezent, Licia face parte din cunoscuta provincie Antalia din Turcia. Aici, în epoca Sfântului Nicolae era o provincie a Imperiului Roman.

În spaţiul culturii greco-romane s-a format Sfântul Nicolae într-o familie creştină, care i-a sădit în inimă din fragedă pruncie valorile Evangheliei lui Hristos. „Evlavios şi retras, a studiat cărţile sfinte şi a fost hirotonit preot încă din tinereţe de către unchiul său, Arhiepiscopul Nicolae. Privegherile, posturile şi rugăciunile erau virtuţi pe care tânărul cleric le lucra în chip iscusit de multă vreme, dar când, la moartea părinţilor săi, şi-a împărţit averea săracilor, milostenia e cea care l-a înălţat cel mai mult în ochii lui Dumnezeu” (Iero­monahul Macarie Simonopetritul, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor).

Despre virtuţile Sfântului Nicolae imnurile zilei sale de serbare mărturisesc: „Cu ce cântări duhovniceşti vom lăuda pe ierarhul, pe care Tatăl l-a ales şi Fiul în chip vădit l-a binecuvântat şi dumnezeiescul Duh l-a sfinţit ca pe un vas preacinstit al alegerii şi stâlp şi întărire a Bisericii? Pe cel ce s-a arătat lumină lumii şi luceafăr dumnezeiesc, prin care negura înşelăciunii cu totul s-a împrăştiat şi credinţa s-a propovăduit pe faţă” (Stihire Vecernie).

Sfântul Nicolae s-a remarcat în activitatea sa pastorală ca un mare ocrotitor al celor săraci şi aflaţi în necazuri. El „se socotea pe sine ca un simplu iconom al bunurilor ce aparţineau de drept săracilor şi se îngrijea cu mare luare-aminte să tăinuiască faptele sale cele bune pentru a nu fi lipsit de răsplata cea cerească” (Ieromonahul Macarie Simonopetritul, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor). Un episod celebru de tăinuire a faptelor sale bune, care a dus şi la tradiţia că el vine tainic în noaptea de 5 spre 6 decembrie în chip de Moş Nicolae pentru a aduce daruri, este legat de modul cum a salvat trei surori de la o viaţă desfrânată pe care le-o pregătea un tată inconştient şi iresponsabil duhovniceşte.

Un alt moment important din viaţa Sfântului Nicolae ce a determinat să fie socotit până astăzi ocrotitorul celor care navighează este minunea ce a săvârşit-o pe drumul spre Ţara Sfântă. Iată ce ne spune Sfântul Nicodim Aghioritul despre acest lucru: „Sfântul Nicolae, mişcat de o sfântă dorire, a hotărât să călătorească spre a se închina la Sfintele Locuri. În timpul călătoriei pe mare, au început să sufle vânturi foarte puternice şi a izbucnit o furtună cumplită. Călătorii şi echipajul îşi pierduseră cumpătul şi aşteptau să se înece. Nicolae, însă, îngenuncheat, se ruga cu stăruinţă către Domnul şi, iată!, minunea s-a întâmplat. Vânturile au încetat şi marea îndată s-a liniştit. Însă un marinar care era la catarg a alunecat şi a căzut pe punte mort. Toţi s-au mâhnit că s-a pierdut viaţa unui om. Dar prin rugăciunile puternice ale sfântului, marinarul a înviat ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un somn adânc”.

După ce s-a întors în provincia Licia a fost ales Episcop al oraşului Mira. Aici îi păstoreşte cu bunătate şi înţelepciune pe creştini şi este un exemplu de sfinţenie pentru păgânii din regiune, determinându-i pe mulţi să devină creştini. În timpul persecuţiei împăratului Diocleţian de la începutul secolului 4 este arestat pentru mărturisirea lui Hristos. „A îndurat însă toate prigoanele şi necazurile spre slava Domnului. După oprirea prigoanelor de către Împăratul Constantin cel Mare, şi-a reluat lucrarea pastorală în Mirele Lichiei. La anul 325 d.Hr. ia parte la Sinodul I Ecumenic care are loc în Niceea Bithiniei şi mustră cu îndrăzneală şi curaj ereziile lui Arie. Apără cu tărie Ortodoxia şi se dovedeşte îndreptător credinţei şi învăţător al Evangheliei. Spre întărirea lui în această lucrare i S-a arătat Hristos, Care i-a dat o Sfântă Evanghelie, şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a dat un omofor” (Sfântul Nicodim Aghioritul, Sinaxarul celor 12 luni ale anului).

Sfântul Nicolae continuă să-i păstorească pe calea mântuirii pe creştinii din Mira Lichiei şi după Sinodul I Ecumenic, săvârşind multe minuni. Astfel, a izbăvit în chip minunat cetatea Mira de foamete, arătându-se în vis căpitanului unui vas încărcat cu grâu şi determinându-l să vină cu încărcătura sa în provincia Licia. Apoi a scăpat de la moarte trei ofiţeri romani acuzaţi pe nedrept, arătându-se în vis Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi descoperindu-i nevinovăţia celor trei. Alte nenumărate minuni a săvârşit sfântul atât în timpul vieţii sale pământeşti, dar mai ales după mutarea sa la viaţa veşnică. Despre anul mutării la Domnul, Sfântul Nicodim Aghioritul menţionează: „Și-a continuat lucrarea pastorală până la adânci bătrâneţi, când şi-a predat duhul în mâinile Atotbunului Dumnezeu, la anul 330 d.Hr. Domnul l-a cinstit în chip osebit pentru viaţa lui creştină virtuoasă, caracterizată de credinţa profundă în Atotputernicul Dumnezeu şi de nemăsurata dragoste a Sfântului pentru oameni. Domnul l-a arătat râu de tămăduiri şi izvor de minuni. A făcut minuni cât a trăit, iar după moartea sa minunile sale s-au înmulţit nenumărat”.

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuţi şi cinstiţi sfinţi din istoria creştinismului. Iar în ţara noastră regăsim în toate zonele multe biserici care-l au ca ocrotitor, iar mulţi dintre creştinii noştri ortodocşi îi poartă numele. În această zi de sfântă serbare, întreaga Ortodoxie îl cins­teşte pe marele Arhiepiscop al Mirelor Lichiei cântând: „O, preaminunate părinte Nicolae, plângem și alergăm către al tău sprijin, aducând ție acum această puțină rugăciune, ca să ne izbă­vești de chinul cel de veci prin rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, și să ne învrednicești veș­nicei Împărății, ca dimpreună cu tine să cântăm cântarea lui Dumnezeu: Aliluia!”