Biserica Ortodoxă săvârşeşte astăzi pomenirea Cuviosului Paisie cel Mare, vieţuitor în pustia Nitriei din Egiptul monahilor veacului al IV-lea. Ucenic al lui Avva Pamvo, Cuviosul Paisie a devenit, prin truda vieţuirii monahale, un adevărat Avva la care veneau creştini din toate părţile pentru a primi cuvânt de mângâiere şi învăţătură. Abţinerea aproape totală de la hrană şi de la somn l-au dus pe Avva Paisie pe culmi nebănuite ale sporirii duhovniceşti, aşa cum ne spune viaţa lui, scrisă de ucenicul Ioan Colovul.
Sfântul Ioan Colovul, contemporan al lui Avva Paisie cel Mare, i-a descris amănunţit viaţa, aşa cum a făcut Sfântul Atanasie cu viaţa lui Avva Antonie cel Mare. Potrivit acestei descrieri, Paisie s-a născut într-o familie de oameni credincioşi, iar după moartea tatălui, el fiind mezinul, printr-o vedenie pe care a avut-o mama lui, adolescentul a fost adus la mănăstire, fiind închinat lui Dumnezeu. A ucenicit pe lângă Avva Pamvo din pustia Nitriei, Egipt, care la rândul său ucenicise pe lângă marele Antonie.
La îndemnul părintelui său duhovnicesc, Paisie vieţuieşte timp de trei ani fără a ridica privirea din pământ, pentru a scăpa de ispita vederii. După moartea Avvei Pamvo, pomenit în data de 18 iulie, Paisie se însingurează, mâncând din ce în ce mai puţin, pentru a spori duhovniceşte. Ajunge să primească daruri cu totul ieşite din comun pentru râvna lui, fapt care îl face cunoscut în întreaga pustie egipteană. Se desparte de fratele Ioan Colovul şi merge să se nevoiască de unul singur în pustie. Acolo este cunoscut pentru faptele sale minunate de pustnicie şi mulţi alţi monahi vin să locuiască în jurul peşterii în care stătea el. Aşa se formează o adevărată comunitate de monahi care vieţuiau fiecare la chilia lui. În una din vedeniile pe care le avusese în peştera sa, Paisie primeşte de la Însuşi Mântuitorul Hristos vestea că acea pustie va fi plină de vieţuitori pe care Dumnezeu îi va îngriji ca să aibă cele necesare vieţii.
Învăţătura principală a Cuviosului Paisie era ca monahul să asculte întru totul de stareţul său şi să nu facă nimic după voia proprie. Mai târziu, din cauza înmulţirii monahilor în jurul peşterii sale, cuviosul s-a mutat din nou, şi mai departe, pentru a se nevoi în linişte. În această perioadă, ne spune Ioan Colovul, Avva Paisie a fost răpit la cer, unde s-a împărtăşit în chip nevăzut de Dumnezeieştile Taine.
Avva Paisie a primit de la Dumnezeu poruncă să nu fugă de oameni, ci să le dedice şi acestora timp pentru a-i îndruma şi îmbărbăta. Odată, un ucenic neascultător al unui bătrân a murit şi bătrânul a avut vedenie că sufletul acestuia s-a dus în iad. Pentru aceasta, bătrânul respectiv a ţinut post aspru timp de patruzeci de zile, rugând pe Mântuitorul să scoată din iad pe ucenicul lui. În vedenie, însă, Domnul i-a spus că hotărârea Sa fusese ca sufletul aceluia să fie în iad până la venirea Sa întru slavă pe norii cerului. Bătrânul a considerat că nu s-a rugat şi nu a postit destul şi a repetat postirea sărindarului, dar răspunsul a fost acelaşi din partea lui Dumnezeu. Atins de întristarea care duce la deznădejde, bătrânul a mers la Avva Paisie ca să-i ceară să se roage împreună cu el pentru ucenicul neascultător. Făcând cei doi aşa, Mântuitorul i S-a arătat lui Paisie, care L-a rugat să facă atunci aşa cum a hotărât, pentru că El este Dumnezeu şi face câte voieşte. Astfel, bătrânul a avut atunci o vedenie în care Mântuitorul a coborât de pe norii cerului întru slavă şi l-a scos din iad pe ucenic. Mare a fost bucuria bătrânului şi mulţumirea către Avva Paisie, mijlocitor şi rugător pentru toţi cei care se află în nevoi. Altă dată, ne spune viaţa Cuviosului Paisie, la acesta a venit un avvă din Siria care întrebase cine mai este nevoitor ca el şi primise răspuns despre Paisie din Egipt. Cum cei doi vorbeau limbi diferite, Avva Paisie s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea înţelegerea limbii siriene, apoi au vorbit despre petrecerea duhovnicească. După plecarea părintelui sirian, un tânăr monah a vrut să-l ajungă din urmă ca să-i ceară binecuvântare, dar Paisie i-a spus să nu încerce, pentru că acela mergea ca pe un nor uşor şi era deja la mare distanţă, spre casa lui.
Unul din ucenicii Sfântului Paisie, mergând în cetate să vândă rucodelia, a intrat în discuţii cu un evreu care i-a spus că Mesia abia urmează să vină. Intrând în inima lui îndoiala, Paisie a început să-l ignore în pustie. La întrebarea ucenicului de ce este tratat astfel, Avva i-a răspuns că, din cauza îndoielilor din inima lui despre Mântuitorul, harul Botezului l-a părăsit pe acela şi el nu mai poate fi considerat creştin. Ucenicul a căzut la picioarele bătrânului cu lacrimi şi i-a cerut ajutor ca să primească din nou harul creştinilor. Avva s-a îndurat de el şi L-a rugat pe Milostivul Dumnezeu să-l întoarcă pe ucenic în rândul creştinilor.
Un alt ucenic tânăr i s-a plâns bătrânului Paisie că e chinuit de diavol prin patima desfrânării şi a gândurilor deşarte. Avva i-a răspuns că nimic din aceasta nu este adevărat, ci el singur se chinuieşte pentru că nu face ascultare şi că diavolul nici nu şi-a pus problema să-l ispitească, nefiind nevoie. L-a învăţat din nou pe tânăr cum să ducă lupta duhovnicească împotriva propriilor porniri şi abia de atunci va fi ispitit de diavol. Când s-a întâmplat acest lucru, bătrânul s-a rugat pentru ucenic şi Domnul a trimis un înger care să-l întărească şi să reziste ispitelor. La adânci bătrâneţi, a plecat în pace la Hristos Domnul.
Stihiră la Laude din slujba Sfântului Cuvios Paisie cel Mare: „Zburând împrejurul crugurilor cereşti, prin îndumnezeita ta viaţă, o Paisie, părinte, ai intrat în nor, prin care cu adevărat, nu prin chipuri umbroase, ci prin Dar te-ai arătat lui Dumnezeu, Cuvioase, primind în sineţi strălucirea”.
