Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Sfântul Pavel Mărturisitorul, pildă de răbdare şi smerenie în credinţă

Sfântul Pavel Mărturisitorul, pildă de răbdare şi smerenie în credinţă

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Documentar
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 06 Noi, 2020

Sfântul Ierarh Pavel, Patriarhul Constantinopolului, a trăit într-o perioadă de tulburări politice şi religioase, la scurt timp după legalizarea creştinismului în Imperiul Roman. El a avut de înfruntat atât ostilitatea unor episcopi care susţineau erezia ariană, cât şi a împăratului Constanţiu II, adeptul aceleiaşi învăţături condamnate la Primul Sinod Ecumenic. Sfântul Pavel a murit în unul din multiplele exiluri la care a fost supus pentru credinţa şi trăirea sa, iar sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol mai târziu, în semn de părere de rău pentru greşelile înaintaşilor.

Sfântul Pavel Mărturisitorul era de origine din Tesalonic şi a ajuns preot la Constantinopol, unde îl ajuta ca secretar pe Sfântul Patriarh Alexandru. După Sinodul I Ecumenic, erezia ariană, condamnată de adunarea episcopilor în oraşul Niceea (325), a continuat să macine şi să dezbine, în diferite forme, credincioşii ortodocşi. Împăratul Constanţiu II, fiul împăratului Constantin cel Mare şi succesorul acestuia ca Augustus în partea orientală a imperiului, a fost un adept al ereziei ariene sau cel puţin al episcopilor care susţineau aceasta, dintre care cel mai apropiat fiind de Eusebiu al Nicomidiei, cetate de scaun preferată de mulţi împăraţi romani din Orient. După ce Arhiepiscopul Alexandru a murit, pentru alegerea unui nou arhiepiscop s-au adunat mai mulţi arhierei, având de ales între preotul Paul, fostul secretar al arhiepiscopului, şi diaconul Macedonie, preferat al partidei episcopilor arieni. Sinodul, care a avut loc în Biserica Sfintei Irina, l-a ales ca arhiepiscop pe Pavel, iar acest fapt l-a nemulţumit pe împăratul Constanţiu II. Lucrurile acestea se petreceau în anul 336. În anul 338, împăratul a convocat un sinod care l-a depus din treaptă pe Pavel şi l-a ales în acel scaun pe Eusebiu al Nicomidiei, apropiatul împăratului. După acest sinod, Pavel a fost nevoit să părăsească oraşul Constantinopol. În acea perioadă, episcopii fideli crezului de la Niceea se refugiau în Apus, la Episcopul Romei, unde nu pătrunsese erezia ariană. Papa Iulius îl primise deja mai înainte de Arhiepiscopul Atanasie al Alexandriei, de asemenea izgonit de arieni din scaunul său. Acolo a mers şi Sfântul Pavel. Eusebiu al Nicomidiei a trăit până în 341, iar după moartea sa, Pavel s-a putut întoarce la Constantinopol, la insistenţele poporului. Cu toate acestea, împăratul Constanţiu nu a răbdat întoarcerea Sfântului Pavel, mai ales că episcopii arieni îl aleseseră în acel post pe Macedonie, motiv care a stârnit revolte şi chiar lupte între aderenţii celor două partide. De aceea, Constanţiu II l-a izgonit din nou pe Pavel, la mai puţin de doi ani de la întoarcerea sa din exil. La recomandarea insistentă a împăratului Constans însă, care domnea în Apus, Pavel a putut merge din nou ca arhiepiscop la Constantinopol, în anul 346. După moartea susţinătorului său din Apus (350), împăratul Constanţiu II decide din nou că Pavel trebuie să plece în exil. Trimite pe un general să se îngrijească de acest lucru, care îl urcă pe arhiepiscop pe un vas şi îl trimite pe mare departe de Constantinopol. Acesta a fost ultimul său exil, pentru că după perindarea prin mai multe locuri, cu interdicţia de a mai reveni în Asia Mică, Sfântul Pavel a fost omorât în acelaşi an, în timpul unei slujbe la Cucusul Armeniei.

În anul 381, în timpul împăratului binecredincios Teodosie cel Mare, moaştele Sfântului Pavel au fost aduse înapoi la Constantinopol, în semn de părere de rău pentru greşelile înaintaşilor şi evlavie faţă de cel care a mărturisit dreapta credinţă cu preţul carierei, libertăţii şi chiar al vieţii.

Vedem din viaţa Sfântului Sfinţit Ierarh Pavel că scaunul de episcop poate fi adesea primejdios dacă autorităţile statului sunt potrivnice credinţei celui care-l ocupă. Viaţa şi exilurile Sfântului Pavel aveau să fie urmate, în acelaşi fel, şi de alt Arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur, care va îndrăzni la mai puţin de o jumătate de veac să se opună unor decizii imorale ale curţii imperiale.

Mărturisirea Sfântului Pavel se referă la credinţa sa, pentru că el a suferit din cauza faptului că demasca erezia ariană, atât de populară în acea vreme şi pe placul împăraţilor care susţineau ideea de subordonare şi în sânul Dumnezeirii. Cu toate acestea, credincioşii ortodocşi au menţinut vie flacăra credinţei adevărate şi au reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să prevaleze în faţa ispitei de a fi pe placul mai-marilor acestui veac. Sfântul Pavel Mărturisitorul moare în exil, urât de episcopii arieni care ar fi trebuit să-i fie fraţi şi împreună-slujitori la acelaşi Altar. Nu întotdeauna însă, din nefericire, îndemnul Mântuitorului ca „toţi să fie una” a fost şi este ascultat cu atenţie, iar orgoliile personale şi ispita puterii, care uneori este subliniată şi de autorităţile statului, îl pot face pe om să piardă simţul realităţii şi să renunţe la convingerile sale morale şi religioase.

Citeşte mai multe despre:   Sfântul Pavel Mărturisitorul