Sfântul Serafim de Sarov în evlavia și spiritualitatea românească

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, pome­nirea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov (1759-1833) a fost însemnată oficial în anul 2003, când se împlinea un veac de la canonizarea sa în Biserica Ortodoxă Rusă (19 iulie 1903), prilej cu care s-a intensificat receptarea sa în mai toată lumea. Astăzi, Sfântul Serafim de Sarov este cunoscut atât în rândul preo­ților și al monahilor, cât și printre credincioșii activi ai Bisericii noastre. Numeroși sfinți, ierarhi, teologi și cre­dincioși români și-au arătat de-a lungul vremii evlavia lor față de cuviosul rus.

Prăznuirea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov a fost marcată, de-a lungul timpului, prin slujbe și conferințe teologice susținute mai ales în localitățile Sarov și Diveevo din Rusia, la care erau prezenți ierarhi și teologi din toată lumea creștină.

Versuri închinate sfântului

Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960) și-a exprimat cinstirea față de sfânt în forma sensibilă a poeziei, prin mai multe versuri adunate sub titlul „Lacrimi la icoana Cuviosului Serafim” (1957), o cale prin care se ruga pentru Biserica din Rusia, cumplit prigonită în acei ani: „Cuvioase Serafime!/ Îngerule pământesc,/ Caută din înălţime/ Spre acei ce pătimesc! (…) Din Sarovul cel din ceruri/ Toarnă din al tău izvor/ Apa sfântă a Credinţei/ Peste cei de la Zatvor (închisoare)! (…) Bucuria ta, Părinte,/ Dăruieşte-ne-o din cer/ Şi cu dragoste fierbinte/ Să-l întorci pe cel stingher./ Iar pe cei ce sunt în chinuri,/ Cuvioase Serafim,/ Dă-le ca să vadă slava/ Noului Ierusalim!/ Pe Păstor îl întăreşte/ Cu sfinţitul lui Sobor,/ Să lucreze mântuirea/ Necăjitului popor!/ Şi precum izvor de pace/ Pe pământ te-ai arătat,/ Pentru pacea lumii astăzi/ Roagă-te neîncetat!”

„Ființă rugătoare”

Venind puțin mai aproape de zilele noastre, în anul 1993, o altă mărturie a receptării Sfântului Serafim de Sarov aflăm cu prilejul slujbei de înmormântare a părintelui profesor Dumitru Stăniloae. La acest moment de rămas-bun și profundă cinstire a marelui teolog român, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Mitropolitul de atunci al Moldovei și Bucovinei, îl compara pe părintele Dumitru Stăniloae cu Sfântul Serafim. Numărându-se printre ucenicii apropiați ai părintelui Stăniloae, Preafericirea Sa vorbea despre aceeași „prezență rugătoare” - dar dumnezeiesc aparte, care a fost în viața nevoitorului rus și a teologului român. În panegiricul său, Patriarhul nostru, vorbind despre darul rugăciunii în viața familiei părintelui Stăniloae și căile prin care acest dar a fost transmis de la mamă și soție, spunea că „cel care se roagă exercită o influență asupra celorlalți prin însăși prezența sa de ființă rugătoare”. Este cunoscut cazul unui tânăr cu o problemă foarte mare care s-a dus la Sfântul Serafim de Sarov și-l găsește într-o poiană, lângă schit, dormind. Se așază lângă sfânt, se uită la el, se roagă și așteaptă să se trezească. Deodată, îi vine și soluția rezolvării problemei lui. Așadar, nu l-a mai trezit pe sfânt și a plecat pentru că aflase soluția la problema lui. Ce l-a inspirat pe tânăr? Prezența persoanei rugătoare! Așa este și în cazul părintelui Stăniloae […], a continuat Patriarhul.

Cunoscut și în România

Se poate spune că această paralelă era cu atât mai potrivită, întrucât tot în 1993 se împlineau 90 de ani de la canonizarea Sfântului Cuvios Serafim de Sarov. Astfel, jubileele dedicate celor ­două mari perso­nalități ale spiritua­lității și teologiei ortodoxe coincid de fiecare dată. Peste zece ani, în anul 2003, când Biserica Ortodoxă Rusă sărbătorea centenarul proslăvirii Sfântului ­Serafim de Sarov, în Biserica noastră erau marcați 100 de ani de la nașterea părintelui Dumitru Stăniloae, la ambele evenimente Bisericile fiind reprezentate reciproc. Cu această ocazie, vrednicul de pomenire Părinte Patriarh Teoctist adresa în mesajul său transmis la Sarov și Diveevo aceste gânduri: „Marele duhovnic și teolog, Cuviosul ­Serafim, este foarte cunoscut în România, datorită traducerii mai multor cărți ce descriu viața, nevoințele și lucrarea sfântului, din care se inspiră mulți dintre cei care și-au închinat viața Mântuitorului Hristos, în mănăstiri sau în familie […].” De altfel, în partea eshatologică a Dogmaticii, când părintele Stăniloae tratează despre sfârșitul chipului actual al lumii și despre natura și ­comuniunea trupurilor înviate, pot fi întâlnite note care trimit la învățăturile Sfântului Serafim, citate prin intermediul cunoscutei lucrări „Stâlpul și temelia adevărului”, scrisă de părintele martir și teolog Pavel Florenski (1882-1937).

Îndemnul cuviosului: „Bucurați-vă!”

Fără să ne îndepărtăm de cele menționate deja, am vrea să mai amintim că în evlavia și conștiința multor credincioși români Sfântul Serafim de Sarov este comparat cu părintele Arsenie Boca (1910-1989), însemnat duhovnic și mărturisitor al țării în veacul trecut. Este cunoscut faptul că părintele Arsenie a fost o persoană apropiată părintelui Stăniloae, cu care a colaborat foarte strâns pe marginea culegerii manuscriselor ce au stat la baza traducerii Filocaliei în limba română și, apoi, pentru difuzarea volumelor care apăreau, astfel încât părintele Stăniloae l-a numit pe părintele Arsenie „ctitor al Filocaliei”. În prezent, „fenomenul” cinstirii părintelui Arsenie ­Boca în societatea românească este întâlnit la toate nivelurile. Cu privire la misiunea și lucrarea marelui duhovnic român și, totodată, referitor la comparația menționată mai sus, trimitem la un cuvânt al Preasfințitului Părinte Daniil Stoenescu: „Părintele Arsenie a purtat şi a menţinut aprinsă în veacul nostru o conştiinţă creştină, duhovnicească, filocalică, apostolică şi patristică de cel mai înalt nivel şi de cea mai adâncă şi profundă simţire şi trăire. Eu sunt sigur că pentru neamul românesc, pentru poporul român, pentru Ortodoxia românească, astăzi, dar mai ales mâine, şi cu siguranţă poimâine, în viitor, părintele Arsenie va fi pentru noi, românii, ceea ce este Sfântul Serafim de Sarov pentru ortodocşii ruşi sau Sfântul Grigorie Palama pentru greci şi pentru Ortodoxia ecumenică sau alţi şi alţi sfinţi din istoria creştinismului, a Ortodoxiei şi a Bisericii”.
 O altă mărturie și apreciere grăitoare față de Sfântul Serafim de Sarov pe care o mai aducem în atenție îi aparține părintelui Nicolae Steinhardt (1912-1989). În cunoscuta sa lucrare „Jurnalul fericirii”, plămădită în urma experienței din anii de închisoare, scrie următoarele: „Pe Sfântul Serafim din Sarov îl iubesc foarte mult deoarece a înțeles că cea dintâi datorie a unui creștin este să fie fericit. (…) Devizul lui de bază era Bucurați-vă! Iar când intra în cimitirul mănăstirii sale (ori într-altul), striga: Hristos a înviat! Iar cei adormiți răspundeau în cor și după cuviință: Adevărat a înviat!”

Toate aceste mărturii culese de la personalități cunoscute ale spiritualității și teologiei românești cu siguranță pot fi întregite și armonizate cu multe altele care se nasc în inimile credincioșilor români care se roagă Sfântului Serafim, îi citesc viața și învățăturile sau merg în pelerinaj la Mănăstirea Diveevo din Rusia, închinată Preasfintei Treimi.