Toate Bisericile Ortodoxe sunt conduse de un sinod al episcopilor. Acestea au urmat tradiţia instituită de Sfinţii Apostoli, care s-au întrunit în anul 50, în Ierusalim, şi au luat primele hotărari pentru buna orânduială a Bisericii. De atunci, episcopii iau hotărârile importante numai în comun, prin sinoade. Orice şedinţă a Sfântului Sinod începe cu slujba Sfintei Liturghii. Deci, mai întâi, ierarhii se roagă la Dumnezeu pentru sfatul Său înţelept, ca deciziile să fie conforme voii divine, abia apoi se îndreaptă spre sala de şedinţe. Având în vedere faptul că, astăzi şi mâine, se desfăşoară o şedinţă de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, „Ziarul Lumina” oferă cititorilor săi o sintetică prezentare a acestei importante instituţii bisericeşti.
„Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române” conţine toate reglementările legate de Sfântul Sinod. Despre detaliile canonice am vorbit cu pr. lector. Alexandru Gherasim, titularul disciplinei Drept Bisericesc, din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. „Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de activitate. Dacă comparăm această formulare cu cea din statutul anterior, vedem că are un plus de claritate. În cea veche, se spunea că este «cea mai înaltă autoritate pentru toate chestiunile spirituale şi canonice, precum şi pentru cele bisericeşti, de orice natură, date în competenţa sa»”, arată Pr. Alexandru Gherasim.
Ierarhii retraşi păstrează disciplina canonică sinodală
Sfântul Sinod se compune din toţi ierarhii în funcţiune, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Cei care se pensionează sau se retrag din motive de sănătate, nu mai fac parte din sinod. Toţi ierarhii, începând de la patriarh, care este preşedintele, mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii eparhioţi, episcopii-vicari şi arhiereii-vicari în funcţiune formează Sfântul Sinod. „Spre deosebire de alte biserici ortodoxe surori, care au o altă regulă de compunere pentru Sfântul Sinod, episcopii-vicari şi arhiereii-vicari nefăcând parte din acest organism, la noi, toţi cei care sunt hirotoniţi în treapta arhieriei şi se află în funcţiune fac parte din Sfântul Sinod. Deşi ierarhii retraşi din scaun nu mai fac parte din Sfântul Sinod, actualul Statut prevede, foarte clar, îndatorirea lor de a păstra disciplina canonică sinodală, adică ei nu se rup, nu ies din disciplina BOR, dar, pentru că s-au retras din scaun şi nu mai deţin o funcţie administrativă, nu mai fac parte din acest organism”, a continuat lectorul în Drept Bisericesc.
Preşedintele Sfântului Sinod
Preşedintele Sfântului Sinod este patriarhul. În lipsa lui, preşedinte va fi, în ordine, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mitropolitul Ardealului, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, mitropolitul Olteniei, mitropolitul Banatului, ceilalţi mitropoliţi, arhiepiscopi sau episcopi, în conformitate cu ordinea canonică a eparhiilor din Patriarhia Română. Despre această prevedere pr. Gherasim susţine că „a existat în Statutul din 1948, şi nu a fost modificată nici după 1990, nici după 2000. Când a trecut la cele veşnice Patriarhul Teoctist, au existat păreri contradictorii; unii susţineau că cel mai vechi ierarh în hirotonie preia preşedinţia. Fals! S-a făcut confuzie atunci între dispoziţia referitoare la locţiitorul de patriarh, care rămăsese neschimbată, şi cea referitoare la preşedinţia Colegiului electoral, în privinţa căreia intervenise, e adevărat, o modificare. Automat, locţiitor de patriarh sau patriarh locotenent devine mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Este puţin probabil, ca în lipsa patriarhului, să nu fie prezent nici unul dintre mitropoliţi.”
Se întruneşte ori de câte ori este nevoie
Sfântul Sinod se întruneşte, anual, în cel puţin două şedinţe de lucru, în perioadele de primăvară şi de toamnă. În şedinţe extraordinare, Sfântul Sinod se întruneşte ori de câte ori este nevoie, inclusiv cu prilejul unor şedinţe solemne. „Este o îmbunătăţire a reglementării faţă de prevederea din vechiul statut. Acolo se menţiona că este o sesiune pe an. Contravenea unor canoane mai vechi, care prevăd ca sinoadele mai mari să se întrunească de două ori pe an: o dată în săptămâna a cincea după Paşti şi toamna, în luna octombrie; s-a intrat în vechea tradiţie canonică, cu două şedinţe de lucru pe an”, a declarat titularul disciplinei Drept Bisericesc.
Sinodul Permanent
Sfântul Sinod are în prezent 52 de membri. Nu se pot întruni toţi pentru situaţii urgente, ci există Sinodul Permanent, cu mai puţini membri, care poate lua o decizie care nu mai suferă amânare. „Sinodul Permanent, în vechea reglementare, era compus din patriarh şi din toţi mitropoliţii. Acum el cuprinde, pe lângă patriarh, ca preşedinte, şi mitropoliţii în funcţie, atât cei din ţară, cât şi pe cei din afara graniţelor României, şi câte un arhiepiscop şi doi episcopi eparhioţi, desemnaţi anual de către Sfântul Sinod. S-a creat această posibilitate ca, prin rotaţie, în fiecare an, să intre şi alţi ierarhi”, a mai spus părintele Alexandru Gherasim.
Convocarea Sinodului Permanent se face tot de către preşedinte. Secretarul Sfântului Sinod este şi secretarul Sinodului Permanent. Este unul dintre episcopii vicari patriarhali, desemnat de plenul Sfântului Sinod, la propunerea patriarhului. El are aceleaşi îndatoriri ca orice secretar al unui organism; este cel care trebuie să urmărească toată problematica, să pregătească şedinţele, să consemneze tot ceea ce s-a discutat, să redacteze hotărârile. În subordinea lui are cancelaria Sfântului Sinod, unde se fac toate actele, pe care le supraveghează. În prezent, secretarul Sfântului Sinod este Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul.
Constituirea Sfântului Sinod se face cu 2/3 dintre membri
Sfântul Sinod, având competenţă în toate domeniile de activitate ale Bisericii, poate lua hotărâri de orice nuanţă. Hotărârile sunt valabile pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, atât pentru cei din ţară, cât şi pentru cei din afara graniţelor ţării. Sunt cazuri când, la o şedinţă a Sfântului Sinod, nu pot veni toţi membrii. De aceea, el poate lua hotărâri valabile cu un număr mai mic de ierarhi. Astfel, Sfântul Sinod se constituie cu prezenţa a minim două treimi (2/3) dintre membrii săi, iar deciziile „se iau, de regulă, cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi” (art. 10, alin. 1). Acest mod de constituire este valabil şi pentru toate organismele centrale deliberative şi executive bisericeşti. Expresia „de regulă” se foloseşte, a remarcat pr. Gherasim, pentru că sunt şi „cazuri speciale în care se aplică alte reguli, de exemplu, cazul în care Sfântul Sinod se constituie ca instanţă de judecată pentru unul dintre membrii săi”.
Propunerile în cadrul Sfântului Sinod
„Acestea pot veni de la nivel de parohii, eparhii sau mitropolii. Spre exemplu, Sfântul Sinod «aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenţi, înfiinţarea, desfiinţarea, modificarea teritorială şi schimbarea titulaturii eparhiilor şi mitropoliilor aparţinătoare Patriarhiei Române» (art. 14, lit. j). În cazul acesta, propunerea va pleca de la eparhia respectivă, va fi dezbătută la nivelul mitropoliei, în Sinodul Mitropolitan. De aici, probabil, va fi dezbătută în Sinodul Permanent şi, apoi, în Sfântul Sinod”. Şi continuă părintele Gherasim: „Dacă ne referim la litera «i» din acelaşi articol, Sfântul Sinod «exprimă poziţia oficială a BOR, în probleme de interes general ale societăţii», propunerea poate veni chiar din partea patriarhului sau a secretarului Sfântului Sinod, după ce li s-a făcut cunoscută o poziţie oficială a unei autorităţi a statului, fie o măsură de ordin legislativ, ce urmează a fi luată de Parlamentul României, fie o măsură de ordin administrativ, de competenţa Guvernului României. Atunci nu mai vine propunerea de jos, de la eparhii, ci reacţionează direct patriarhul, ca preşedinte, şi pune pe masa Sfântului Sinod propunerea”.
Jurisdicţia Sfântului Sinod
Principiile fundamentale de organizare a Bisericii se împart în două categorii: cu fond dogmatic şi juridic şi cele cu fond simplu juridic. „Primele conţin învăţătura de credinţă a Bisericii exprimată clar în acel principiu, şi au un temei dogmatic, nu pot fi modificate. Printre aceste principii este cel eclesiologic instituţional, principiul organic, principiul ierarhic, principiul sinodal. Acestea nu vor putea fi niciodată modificate. Biserica este condusă de un sinod, şi acest principiu nu se referă doar la Sfântul Sinod, ci şi la faptul că la orice nivel, în unităţile bisericeşti, organismul care ia deciziile este un organism colegial. Într-o parohie nu este sinod, ci o Adunare Parohială. Este tot o expresie a acestui principiu sinodal. Nu preotul ia singur deciziile în parohie, ci doar cu Adunarea Parohială”, a mai spus pr. Gherasim.
În Dreptul Bisericesc se vorbeşte de principiul teritorial, ca unul fundamental de organizare a Bisericii. A fost enunţat în două canoane ale Sinoadelor Ecumenice: canonul 17 al Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi în canonul 38 al Sinodului Trulan. În acestea se prevede ca organizarea administrativ teritorială a Bisericii să o urmeze pe cea politică, statală. „BOR, fiind autocefală şi naţională, are jurisdicţie asupra teritoriului României, dar şi în diaspora. Acolo nu mai funcţionează principiul teritorial, ci jurisdicţia personală. Se întinde asupra tuturor persoanelor de naţionalitate română, dar ortodocşi. Sub ascultarea BOR pot intra şi persoane de altă cetăţenie, chiar cu altă origine decât cea română, care doresc să fie încorporaţi în BOR. Avem, spre exemplu, în Franţa, parohii de origine franceză, care intră în jurisdicţia canonică a BOR”, a exemplificat titularul catedrei Drept Bisericesc a Facultăţii de Teologie.
Neascultarea de Sfântul Sinod
Hotărârile Sfântului Sinod sunt transmise la fiecare eparhie, de aici la protoierii şi parohii. Este datoria preotului de parohie să facă cunoscute hotărârile Sfântului Sinod credincioşilor. Nu este o relaţie directă a credinciosului cu Sfântul Sinod, ci se face prin preot şi comunitatea parohială. „Dacă sunt oameni care nu ascultă, cum se întâmplă acum cu unii ziarişti, analişti politici sau oameni de ştiinţă, care au o părere contrară şi critică cu privire la adresa Sfântului Sinod, se pune problema la ce anume se împotrivesc. În canonul 6 al Sinodului II Ecumenic, se stabileşte cine poate aduce «pâră» împotriva episcopului, şi prin extensie putem spune şi cine poate critica o hotărâre a Sfântului Sinod. În acest canon se face distincţie între cauzele bisericeşti şi cauzele personale. Pentru cauzele personale, adică dacă episcopul, ca om, m-a lovit, mi-a luat ceva, a intrat peste proprietatea mea sau a atentat la persoana mea, eu pot să fiu de orice altă religie sau ateu, canonul amintit îmi dă dreptul să îl reclam pe episcop, pentru că este o cauză personală. Când este vorba de o chestiune bisericească, nu mai poate fi oricine reclamant, ci doar cei din interiorul Bisericii. Reclamantul să nu fie în stare de excomunicare, adică să nu fie oprit de la Sfânta Împărtăşanie (excomunicare mică), ci un credincios care să se bucure de toate drepturile”, continuă părintele Alexandru Gherasim.
Patriarhul, reprezentantul Sfântului Sinod
Patriarhul însuşi este un organ central executiv al Bisericii, alături de Consiliul Naţional Bisericesc şi Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc. Într-un organism colectiv se iau decizii, dar pentru ducerea la îndeplinire trebuie să fie o persoană care semnează, reprezintă şi care răspunde. La nivel de parohie este preotul, în eparhie episcopul eparhiot şi tot aşa până la nivel de Patriarhie, unde este patriarhul. El este preşedinte al Sfântului Sinod, al Sinodului Permanent, al Adunării Naţionale Bisericeşti, ca organe deliberative, şi al Consiliul Naţional Bisericesc şi al Permanenţei Consiliul Naţional Bisericesc, ca organe executive. Patriarhul este, în acelaşi timp, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Arhiepiscop al Bucureştiului. „Deci, spune pr. Gherasim, în Arhiepiscopia Bucureştilor, patriarhul este episcopul locului, şi aici el ia hotărâri precum oricare episcop în eparhia lui, adică este autonom, nu trebuie să se consulte cu ceilalţi episcopi înainte de a lua o decizie. În calitate de patriarh, atribuţiile sunt altele; el este doar preşedinte şi nu poate lua o măsură care ţine de competenţa Sfântului Sinod”.
El reprezintă Patriarhia Română în relaţiile cu autorităţile publice centrale şi locale, în justiţie şi faţă de terţi, personal sau prin delegaţi sau împuterniciţi. „În momentul în care eşti reprezentantul Patriarhiei Române faţă de autorităţi, există o linie hotărâtă de Sfântul Sinod pentru o anumită problemă. În timpul discuţiilor poate fi pus în situaţia de a lua hotărâri fără a se mai consulta în prealabil cu sinodalii, dar el urmează totuşi linia deja stabilită de către Sfântul Sinod”, mai precizează părintele Gherasim.
Devoluţiunea, ca îndatorire a patriarhului
Patriarhul este singurul care „exercită dreptul de devoluţiune în mitropolii pentru restabilirea ordinii canonice şi administrative”, (art. 26, lit. R.). Este o dispoziţie a canonului 11 al Sinodului VII Ecumenic, care prevede acest drept de devoluţiune „pentru restabilirea ordinii canonice şi administrative”. Devoluţiunea este dreptul unei administraţii superioare de a interveni în treburile unei alte administraţii din subordine, atunci când legea nu este aplicată sau este aplicată greşit. „Este o excepţie de la autonomia internă, eparhială. Dacă se constată că într-o mitropolie, Sinodul mitropolitan, în frunte cu mitropolitul, nu aplică corect legiuirile BOR sau amână să le aplice, patriarhul poate interveni pentru restabilirea situaţiei”, menţionează pr. Gherasim.
▲ Pot fi lovite de nulitate hotărârile unui Sfânt Sinod?
Pr. lect. Alexandru Gherasim: „Istoria consemnează anumite sinoade care au fost convocate ca fiind ecumenice şi în cele din urmă nerecunoscute de Biserică şi catalogate chiar «tâlhăreşti». Sinodul de la Efes din 449 a fost numit «tâlhăresc» şi îndreptat în Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, din 451. Nici Sinodul de la Hieria din 754, unde au participat 338 de episcopi, nu a fost recunoscut. Aceste sinoade au întrunit un număr chiar mai mare de episcopi decât cele proclamate ca fiind ecumenice. Biserica, fiind infailibilă, nu a acceptat hotărârile lor în materie de credinţă, şi unele cu fost declarate chiar eretice. Şi un sinod poate greşi, dovadă că asupra unor decizii se revine. Rămâne emblematică o exprimare dintr-o Mărturisire de credinţă a Bisericilor Ortodoxe devenită clasică, «Enciclica Patriarhilor Ortodocşi», de la 1848: «În Biserica Ortodoxă n-au putut niciodată, nici patriarhii, nici sinoadele, să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul religiei este corpul Bisericii, adică poporul însuşi, care vrea ca religia să-i fie veşnic neschimbată şi la fel cu a părinţilor săi». Aici este vorba de adevărurile de credinţă, dar pot exista şi decizii care ni se par administrative şi care sunt, în acelaşi timp, o expresie indirectă a adevărului de credinţă.”
▲ Aşezarea în sala de şedinţe
Membrii Sfântului Sinod stau aşezaţi în ordinea scrisă în diptice. Adică, la prezidiu, patriarhul stă în mijloc, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei în dreapta, al Ardealului în stânga. Mitropolitul Clujului în dreapta după cel al Moldovei şi Bucovinei, Mitropoliţii Olteniei şi al Banatului în stânga. Ceilalţi mitropoliţi stau în primul rând. În spatele lor, arhiepiscopii şi toţi ceilalţi, până la arhiereii vicari.
▲ „Peste ani, ar putea fi şi o Biserică Ortodoxă a Franţei”
Pr. lect. Alexandru Gherasim: „Canonul 34 apostolic spune: «Episcopii fiecărui neam trebuie să îl recunoască pe cel dintâi dintre ei, şi nimic important să nu facă fără îngăduinţa aceluia. La rândul lui, acela nu poate să ia nici o măsură importantă fără a-i consulta pe ceilalţi, mulţi.» Aici nu numai principiul naţional, etnic, este invocat, ci şi cel sinodal. În baza acestui canon, este organizată toată diaspora ortodoxă. În toate statele occidentale, unde Ortodoxia este minoritară, există episcopi ai diverselor Biserici Ortodoxe, şi aceşti episcopi s-au organizat după modelul occidental, în conferinţe ale episcopilor ortodocşi. Întotdeauna aceste conferinţe sunt conduse de reprezentantul Patriarhiei Ecumenice. În perspectivă, toate aceste unităţi bisericeşti din diaspora vor fi, cu timpul, asimilate într-o structură naţională. Va apărea o Biserică Ortodoxă a Germaniei, a Franţei, a Americii etc. şi vor dispărea diferenţele de jurisdicţie. Dar asta numai Dumnezeu ştie când va fi”.
