Sfinţii 40 de mucenici, model de tărie a credinţei

La începutul lunii martie, în 9 zile, Biserica săvârşeşte pomenirea celor 40 de ostaşi care au fost torturaţi în Sevasta Armeniei la începutul secolului al IV-lea. Pilda de statornicie şi tărie în credinţă şi dârzenie a mucenicilor îngheţaţi în apa rece a lacului este pentru noi astăzi extrem de grăitoare, în contextul sacrificării idealurilor de dragul unui trai comod şi cât mai relaxat.

Dintru început, creştinii au fost prigoniţi pentru că aveau o altfel de credinţă, neînţeleasă de ceilalţi. Ei erau suspectaţi de multe lucruri ascunse şi în seama lor s-au pus multe fapte neadevărate, cum ar fi aceea a incendierii Romei, în vremea împăratului Nero. Creştinii nu sunt înţeleşi nici astăzi, pentru că ei sunt printre puţinii oameni care cred într-o altă lume, nu doar în aceea care se vede cu ochiul liber şi se poate pipăi. Din acest motiv, creştinii nu se concentrează la acumularea de capital material, ci dimpotrivă, la îmbogăţirea spirituală.

Persecuţia împotriva creştinilor, reînnoită la sfârşitul secolului al III-lea, pe vremea împăratului Diocleţian, i-a afectat pe mulţi cetăţeni ai Imperiului Roman. Au avut de suferit pe motive religioase şi cei care aveau funcţii de stat sau soldaţi în armată. Prin scrisoarea adresată de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare lui Liciniu, care împărăţea peste partea de est a imperiului, datată în 313, persecuţiile împotriva creştinilor ar fi trebuit să înceteze în întregul imperiu. În această perioadă tulbure, când guvernatorii de provincii încă mai urmăreau creştinii, are loc martiriul celor 40 de ostaşi romani în Armenia.

Tradiţia ne spune că guvernatorul Agricola, în timpul împărăţiei lui Liciniu, a aflat că unii ostaşi cred în Iisus Hristos şi a poruncit ca aceştia să fie prinşi şi închişi. După ce li s-a propus să se lepede de credinţă, iar aceştia au refuzat, ostaşii au fost pedepsiţi. Ca măsură extremă, ostaşii cu pricina, în număr de 40, au fost aruncaţi pe o vreme friguroasă în apa lacului de lângă localitatea Sevasta din Armenia, actualmente localitatea Sivas din Turcia.

Cea mai veche consemnare a acestor mucenici se află într-o predică a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareii Capadociei, rostită într-o biserică ridicată în cinstea mucenicilor. Din această predică avem informaţii despre felul în care s-au produs evenimentele muceniciei ostaşilor din Sevasta. În timp ce aceştia tremurau de frig, noaptea, în lac, unul dintre ei a cedat şi a ieşit din apa îngheţată. Văzând acest lucru, paznicul care avea grijă să nu fugă prizonierii, şi-a declarat credinţa în Hristos şi s-a aruncat în apă, unde a şi murit. Spre dimineaţă, trupurile înţepenite ale ostaşilor mucenici au fost scoase din apă, iar cei care mai trăiau au fost ucişi. Trupurile au fost atunci arse, păstrându-se doar mici bucăţele de oase care nu fuseseră mistuite de foc. Acestea au fost duse de creştinii evlavioşi în diferite cetăţi, dintre care una a fost şi Cezareea, acolo unde s-a şi zidit biserica vizitată de Sfântul Vasile. Un alt sfânt părinte capadocian, Grigorie de Nisa, a rostit două omilii despre Sfinţii 40 de mucenici în biserica închinată lor. Sfântul Grigorie şi-a înmormântat părinţii trupeşti lângă părticelele din moaştele Sfinţilor mucenici din Sevasta. Sfântul Efrem Sirul, de asemenea, i-a elogiat pe cei 40 de mucenici. Istoricul bizantin Sozomen a asistat la aflarea moaştelor unora din cei 40 de mucenici la Constantinopol, în timpul împărătesei Pulheria. În Apus, Sfântul Gaudentius, Episcop de Brescia, după un pelerinaj făcut în Orient, a ridicat la întoarcere o biserică în cinstea sfinţilor mucenici, la începutul secolului IV, predica de la sfinţirea căreia s-a păstrat până astăzi. Cultul sfinţilor 40 de mucenici a început apoi să ia amploare şi în Apus. La Roma, în apropierea Bisericii Santa Maria Antiqua, la Forumul Roman, a fost descoperit un paraclis din secolul V, închinat de asemenea Sfinţilor 40 de mucenici. Pictura paraclisului, păstrată până azi, îi înfăţişează pe cei 40 de mucenici în lacul din Sevasta.

Vieţile sfinţilor ne dau şi numele mucenicilor care au pătimit în lacul îngheţat din Armenia veacului al IV-lea: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

Sărbătoare la Mănăstirea Antim din Bucureşti

La Mănăstirea Antim din Capitală se află părticele din moaştele Sfinţilor 40 de mucenici din Sevasta, păstrate într-o raclă care se află lângă peretele sudic al bisericii, sfinţită anul trecut de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Părticelele au fost dăruite mănăstirii în secolul XIX. Din informaţiile pe care ni le-a oferit părintele arhimandrit Chiril Lovin, vieţuitor al mănăstirii, obştea mănăstirii cinsteşte în mod deosebit sărbătoarea din 9 martie şi de aceea, în ajunul praznicului, de la ora 17:00, racla cu sfintele moaşte a fost scoasă de ieromonahi în procesiune, în jurul bisericii, şi aşezată pentru închinarea credincioşilor. După procesiune au fost săvârşite slujba Pavecerniţei, Litia şi Utrenia, iar în însăşi ziua praznicului, dimineaţa, se săvârşesc Acatistul Sfinţilor 40 de mucenici, rânduiala Ceasurilor şi Liturghia darurilor înainte sfinţite, aşa cum se cuvinte în zilele de rând din Postul Mare.