Sfinţii Cosma şi Damian, modele de doctori creştini

În data de 1 iulie, Biserica săvârşeşte pomenirea Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi fratele său, Damian. Originari din Roma antică, aceştia practicau medicina şi îi ajutau pe oamenii din jurul lor fără să pretindă ceva în schimb, după cuvântul Mântuitorului. Din invidie, nişte vrăjitori i-au dat pe mâna autorităţilor care prigoneau creştinii şi astfel au fost martirizaţi. Sfinţii Cosma şi Damian sunt şi astăzi modele de doctori creştini care inspiră multe generaţii în săvârşirea cu responsabilitate a acestei meserii care necesită multă abnegaţie.

În tradiţia bisericească au fost mai multe perechi de Doctori fără de arginţi cu aceste nume, localizaţi diferit. În data de 1 iulie săvârşim pomenirea Sfinţilor Cosma şi Damian, care erau doi fraţi din Roma şi practicau medicina. Cu toate acestea, versiunea „din Asia” a vieţii Sfinţilor Cosma şi Damian a fost considerată de cercetători cea originală, de la aceasta pornind apoi şi alte variante ale vieţii lor, cu localizare diferită. 

Varianta asiatică a vieţii Sfinţilor Cosma şi Damian vorbeşte despre o femeie evlavioasă, pe nume Teodota, care avea doi fii, Cosma şi Damian. Aceştia au fost educaţi în credinţa creştină, iar Dumnezeu i-a înzestrat cu minte ageră ca să înveţe meşteşugul vindecării trupurilor. Veneau la ei pentru vindecare mulţi bolnavi şi ei îi ajutau, tratându-i fără a lua bani în schimb. De asemenea, Cosma şi Damian tratau şi animalele tot fără plată. Odată, ei au vindecat o bolnavă incurabilă, pe nume Paladia, care în semn de mulţumire a venit la Damian să-i aducă trei ouă, zicând: „Primeşte acest mic dar în numele Sfintei Treimi”. Auzind numele Sfintei Treimi, Damian nu a îndrăznit să refuze plata. Însă Cosma, aflând cele întâmplate, a gândit că fratele lui a încălcat jurământul pe care-l dăduseră amândoi şi a fost atât de mâhnit, încât a spus că nu vrea să fie înmormântat alături de fratele lui. Numai că Damian a murit mai înainte şi, după moartea celui de-al doilea frate, Cosma, creştinii nu ştiau ce se facă, ţinând minte testamentul aceluia. Atunci s-a întâmplat o minune. De oameni se apropie o cămilă vindecată odinioară de Damian de rabie şi dădu de înţeles că fraţii trebuie să fie împreună după moarte. Oamenii au priceput că Damian luase plată de dragul lui Dumnezeu, nu pentru iubirea de arginţi. Astfel, sfintele moaşte au fost aşezate împreună în Thereman din Mesopotamia. Această istorisire o redă Simeon Metafrastul în secolul al 10-lea. Tot de Thereman sunt legate două minuni de după moarte ale fraţilor sfinţi. Un oarecare ţăran care trăia în cetate a adormit în câmp şi în gură îi intră un şarpe. În ziua următoare, şarpele începu să-l chinuie pe bietul om, dar nimeni nu-l putea ajuta. Omul merse atunci la mormântul lui Cosma şi al lui Damian şi ceru ajutor. Sfinţii au făcut în aşa fel încât el adormi, apoi şarpele ieşi pe gură cu capul înainte, încât toţi cei de faţă se minunară, slăvind pe Dumnezeu. Altă dată, un om pe nume Malhus, care venea des la biserica ridicată lângă mormântul sfinţilor din Thereman, a adus-o acolo pe soţia lui, spunându-i că el va fi plecat în călătorie, dar o va lăsa în grija Doctorilor fără de arginţi. Când va vrea să o ia de acolo, îi va trimite un semn. La scurt timp, acel semn veni printr-o cunoştinţă a acelui bărbat, dar în chip viclean. Femeia îl puse să jure pe om că este trimis de soţul ei şi plecă după acela care într-un loc pustiu voia să o ucidă. Femeia s-a rugat atunci Sfinţilor Cosma şi Damian, care au apărut aievea în faţa lor, înfricoşând criminalul. Femeia veni apoi acasă, condusă de sfinţi, care au dispărut după ce ea era în siguranţă. 

Tradiţia romană a vieţii Sfinţilor Cosma şi Damian vorbeşte despre fraţii Cosma şi Damian, care erau doctori ambulanţi. Unii oameni invidioşi pe darul lor i-au pârât autorităţilor că sunt creştini şi vrăjitori, fapt pentru care ei au fost prinşi şi judecaţi. La judecată, fraţii au mărturisit credinţa lor şi au spus că zeii păgâni sunt falşi, forţând statuile să recunoască acest lucru cu glas de om. La auzul acestor lucruri, autorităţile i-au lăsat să plece pe cei doi. Totuşi, la întoarcerea acasă, fraţii Cosma şi Damian au fost ucişi de vraciul invidios care-i pârâse şi care fusese odinioară învăţătorul lor în arta vindecării trupurilor. Astfel, conform acestei tradiţii, moartea Sfinţilor Cosma şi Damian ar fi fost în jurul anului 285. Mai există şi o versiune arabă, mai puţin cunoscută, a vieţii Sfinţilor Cosma şi Damian.

În secolul al 6-lea, cinstirea acestor doi sfinţi doctori era răspândită deja larg în Mesopotamia, Egipt, Grecia, Galia şi Italia. Părticele din sfintele lor moaşte se aflau în multe cetăţi, dar mai ales la Constantinopol şi la Roma. Ei sunt menţionaţi într-un vechi martirologiu sirian din Edesa, care datează de la anul 411. Cea mai timpurie mărturie despre cinstirea lor o găsim în două scrisori ale lui Teodoret al Cirului. În prima scrisoare se spune despre un oarecare loc de închinare la aceştia, iar în a doua, din anul 434, se aminteşte o bazilică închinată lui Cosma şi Damian, pe care încercaseră să o incendieze nişte potrivnici de-ai lui Teodoret. Cel mai probabil, începutul cinstirii Sfinţilor Cosma şi Damian a fost la sfârşitul secolului al 4-lea. 

În 457, o cronică din Edesa vorbeşte despre zidirea unei bise­rici-martirion închinată celor doi sfinţi. Aghiograful Chiril din Schitopole (sec. 6) ne spune că Sfântul Cuvios Sava (439-452) şi-a reconfigurat propria casă din Capadocia într-o biserică închinată Sfinţilor doctori Cosma şi Damian. Diaconul Teodosie (sec. 6) aminteşte de mormântul Sfinţilor Cosma şi Damian în Cirrus, unde, după cum spune el, au pătimit moartea cei doi. Despre zidirea de biserici închinate Sfinţilor Cosma şi Damian sunt mărturii în izvoare din secolele 5-6. De asemenea, sunt multe ima­gini care-i reprezintă pe cei doi singuri sau însoţind pe alţi sfinţi. În viaţa Sfântului Teodor Sicheotul se aminteşte faptul că acestuia, în timp ce era bolnav la pat, i-au apărut doi bărbaţi pe care el i-a recunoscut ca fiind Cosma şi Damian. Vizitatorii l-au vindecat atunci pe cuvios.

Locul central de cinstire în epoca bizantină a celor doi sfinţi era de­sigur la Constantinopol, aşa-numitul Cosmidion. Acesta era o bazilică închinată lor, care a dat şi numele unui întreg cartier al capitalei Imperiului Roman de Răsărit. De această biserică sunt legate multe minuni ale Sfinţilor Cosma şi Damian. Cel mai probabil, în ea existau şi sfinte moaşte ale acestor sfinţi. Zidirea acestui locaş se consideră a fi fost făcută în vremea împăratului Teodosie al II-lea. Împăratul Justinian a reparat biserica deoarece considera că s-a vindecat datorită mijlocirii celor doi Doctori fără de arginţi. În secolul al 7-lea, Cosmidionul a fost prădat de avari, iar apoi a fost din nou restaurat. Biserica a fost aleasă în 822 de asediatorul Toma Slavul în calitate de cartier general. Cosmidionul a fost dărâmat după căderea Constantinopolului.

În secolul al 9-lea era deja formată tradiţia cinstirii în trei date diferite a trei perechi de sfinţi cu numele Cosma şi Damian. Patriarhul Metodie al Constantinopolului (843-847) îi separă foarte clar. La fel se întâmplă şi în Minologiul lui Vasile II, şi în Sinaxarul Bisericii celei Mari (sec. 10). Din acest motiv, sfinţirea noilor biserici închinate lui Cosma şi Damian era neapărat legată de una din cele trei date de prăznuire. În Cosmidion era prăznuit hramul conform variantei romane, adică la 1 iulie. În biserica zidită de Iustin II, hramul era la 1 noiembrie, după varianta asiatică. Sfinţii din varianta arabă au pomenirea la 17 octombrie.