Ziua Veteranilor de Război

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1.222 din 10 octombrie 2007 și Legea nr. 303 din 13 noiembrie 2007 s-a instituit Ziua Veteranilor de Război din România, sărbătorită la 29 aprilie în fiecare an. În Legea 303, la art. 5, se sublinia: „În semn de recunoaștere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României”. Acest act s-a împlinit la intervenția și în urma solicitărilor conducerii Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR) și a Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Tot mai multe instituții, categorii, profesii sociale, științifice, culturale, sportive aveau ziua lor în calendarul sărbătorilor naționale, numai veteranii de război nu. S-a avut în vedere această zi întrucât, în anul 1902, regele Carol I, prin înalt decret, a hotărât să acorde calitatea de veteran pentru toți supraviețuitorii care luptaseră în Războiul din 1877-1878 pentru cucerirea independenței de stat.

Respectând adevărul istoric, trebuie spus că recunoașterea unei asemenea calități nu a venit direct de la rege, nici de la alte instituții ale statului, ci ca urmare a demersurilor energice ale unor bărbați curajoși care, asemenea foștilor lor camarazi, își sacrificaseră sângele și viața pe redutele de la Grivița, Plevna, Rahova, Vidin, Smârdan, care nu mai puteau îndura mizeria și sărăcia în care trăiau. Ei s-au adresat direct regelui, care i-a primit la palat, unde au expus toate greutățile cu care se confruntau și solicitările lor.

Suveranul nu s-a supărat la cererile veteranilor. A hotărât ca în decretul menționat mai sus să se statueze „ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea şi ocupațiunea pentru tot restul vieții, să i se pună la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”. Dar acest lucru nu s-a realizat întocmai, nici atunci, nici mai târziu. Abia peste șase ani, prin legea aprobată la 22 aprilie 1908, erau scutiți de unele prestații, taxe și impozite numai cei care au avut grade inferioare. După alt an, un ordin al Ministerului Învățământului scutea copiii veteranilor de toate taxele școlare. Curioasă dispoziție, având în vedere vârsta pe care o aveau în 1909, după 31 de ani de la terminarea Războiului de Independență, foștii luptători. Câți dintre ei mai erau părinții unor copii școlari? Uimiți și conducătorii asocia­țiilor de veterani de o asemenea prevedere, s-au adresat ministerului, respectiv Parlamentului.

Revăzând documentele vremii, constatăm cu stupoare alte acțiuni, sfidătoare pur şi simplu. După 25 de ani de la decretarea mobilizării pentru războiul balcanic și cea pentru participarea la Primul Război Mondial, s-au făcut, conform Convenției statelor europene din 1870, de la Geneva, demersuri pentru acordarea calității de veteran supraviețuitorilor acestor conflagrații. Din cauza unor tergiversări, dar și a izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, proiectul de lege care era menit să le confere unele drepturi nu a fost adoptat. Abia la 4 iunie 1945 s-a semnat Decretul-Lege nr. 440, ce recunoștea meritele lor, precum și ale unor veterani din cea de a doua conflagrație mondială.

O situație specială s-a creat în privința lor, deși contribuția ce au avut-o, alături de cei circa 800.000 de foști camarazi jertfiți pe fronturile de luptă la îndeplinirea misiunilor încredințate, a fost larg cunoscută. Aportul României, al bravei sale oștiri la scurtarea războiului cu șase luni, fiind pe deplin justificat, ca și locul patru considerat a-l fi avut alături de Puterile aliate în înfrângerea Germaniei fasciste, nu a contat prea mult în recunoștința ce o binemeritau. Dimpotrivă, o mare parte dintre supraviețuitorii cruntelor bătălii au fost năpăstuiți, suportând grele și nedrepte discriminări, trieri. Au fost drămuiți și apreciați după criterii politice, după fronturile pe care au participat - Est sau Vest -, după categoria socială, apoi marginalizați și uitați.

Comandanți de mari unități tactice și operative, unii veterani ai Primului Război Mondial, decorați cu înalte ordine și medalii românești și străine, inclusiv cu cea mai mare distincție din toate timpurile, „Ordinul Mihai Viteazul”, au fost declarați criminali de război, judecați și condamnați la ani grei de închisoare, 52 de generali și mulți ofițeri au sfârșit în pușcării. Le-au fost confiscate bunurile și decorațiile, familiile, îndeosebi copiii lor, au îndurat privațiuni înjositoare.

A urmat înființarea, la 23 octombrie 1963, a Comitetului Național al Veteranilor din Războiul Antifascist, fără vreunele drepturi anume. În ianuarie 1980, i s-a alăturat abuziv și Comitetul Foștilor Luptători Antifas­ciști, organism cu rol decorativ, de fațadă.

La 27 decembrie 1989, un act revoluționar s-a înfăptuit și în viața veteranilor de război. Un grup de generali și ofițeri care au luptat pe ambele fronturi, de Est şi Vest, și câțiva supraviețuitori ai Primului Război Mondial, au hotărât desființarea vechii structuri, devenită anacronică, și au înființat Asociația Națională a Veteranilor de Război, organizație independentă, neguvernamentală, nepatrimonială și complet apolitică, în care au fost cuprinși, pe bază de adeziune liberă, cetățenii români, fără deosebire de naționalitate, convingeri politice, religie, sex și vârstă, partici­panți la Primul și Al Doilea Război Mondial. Au fost primite, de asemenea, văduvele de veterani de război. S-au creat filiale în toate județele și sectoarele municipiului București.

La 20 februarie 1990, ANVR a devenit persoană juridică, iar prin HG 458 din 1 aprilie 2004, e recunoscută de utilitate publică. De la început, asociația și-a asumat lupta pentru redarea demnității, onoarei și respectului cuvenit veteranilor, invalizilor și văduvelor de război sau văduvelor de veterani de război, precum și datoria morală de a contribui nemijlocit la cunoașterea și cultivarea tradițiilor glorioase ale națiunii și Armatei Române.

Până în anul 2013, asociația a fost afiliată la FMAC - Federația Mondială a Foștilor Combatanți, cu sediul la Paris, are bune legături cu orga­nizațiile similare din SUA, Rusia, Anglia, Franța, Italia, Germania, Cehia, Slovacia, Ucraina, Polonia, China, Turcia și alte țări. Este în contact permanent și îi ajută pe veteranii de război din Republica Moldova. Avem o colaborare strânsă cu Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ion Cuza”, cu alte asociații și fundații din cadrul MApN, Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice.

Un merit deosebit în reorganizarea ANVR l-a avut vrednicul de pomenire general în retragere Marin Badea Dragnea, ales, încă de la constituire, liderul organizației, pe care a con­dus-o, cu deplină dăruire și înaltă competență, timp de 30 de ani şi căruia îi aducem un binemeritat omagiu.

Datorită solicitărilor și interven­țiilor sale, a conducerii ANVR, la toate structurile din fruntea statului, au fost adoptate o serie de legi și acte normative care au conferit unele drepturi și facilități modeste față de propunerile făcute și în comparație cu drepturile acordate veteranilor de război din alte state, indemnizații de circa 15 ori mai mici decât ale altor categorii similare din țară și alte țări. Cu toate acestea, spre surprinderea și mâhnirea foștilor combatanți, parte din drepturi și facilități au fost diminuate, unele chiar anulate, iar altele nici nu au fost aplicate în unele zone. Este drept că, la propunerea conducerii ANVR, MApN a hotărât ca toți veteranii de război cu gradul de soldat, caporal și sergent să fie trecuți în corpul subofițerilor.

În anul 1994, grație prevederilor Legii nr. 68 s-a instituit și acordat medalia „Crucea Comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial, 1941-1945”, veteranilor de război care nu au fost decorați cu ordine și medalii de război, astfel încât aceștia, majoritatea din mediul rural, au putut primi rente lunare.

De prevederile legii au beneficiat peste 300.000 de veterani de război, dintr-un număr de 900.000 de veterani de război la începutul înființării ANVR.

Acum mai trăiesc, cu aproximațiile impuse de grabnice treceri în viața de apoi, aproximativ 532 de veterani și invalizi de război, 14 văduve de război și 13.955 de văduve de veterani de război.

Un eveniment cu valoare de premieră în istoria țării a fost declararea, la propunerea MApN, de către Guvernul României, a anului 2015 ca An al veteranilor de război. A fost un an bogat în activități omagiale, educativ-patriotice pe întreg cuprinsul țării la care, cu aportul cadrelor din structurile MApN, au fost antrenate și organele administrației publice centrale și locale.

Demn de subliniat este și faptul că, deși a avut posibilități financiare modeste (de la bugetul de stat), a reușit să editeze, în acești ani, 11 volume intitulate „Veteranii pe drumul onoarei și jertfei”, iar în cadrul unor filiale și la nivel central apariția unor reviste consacrate veteranilor de război și comunicării în mass-media.

Este trist însă că, la împlinirea a 35 de ani de existență a ANVR și a 80 de ani de la victoria de la 9 mai 1945 asupra Germaniei naziste, fie și numai din cauza pandemiei, o tăcere și ignorare inexplicabilă privitoare la rolul și viața veteranilor de război s-a așternut în paginile mass- media, în viața societății. După cum și azi, după atâtea intervenții la forurile superioare, nu a fost modificată legea potrivit căreia la festivitățile de depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori cu prilejul aniversării și comemorării unor evenimente națio­nale, veteranii de război pot săvârși acest gest omagial de pietate numai după încheierea festivităților oficiale. Trist și inexplicabil!

În pofida tuturor inechităților, conducerea ANVR se află în continuă ofensivă pentru reglementarea, cum se cuvine, a tuturor problemelor ce privesc problematica veteranilor de război, dorind să le asigure măcar onor și pace sufletească.

Biroul Executiv al ANVR