Ministerul Apărării Naţionale a organizat ieri, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, ceremonii militare şi religioase în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi care au
Ministerul Apărării Naţionale a organizat ieri, cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, ceremonii militare şi religioase în Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi care au
Ziua Armatei Române a fost sărbătorită vineri, 25 octombrie, și în București, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I. La ceremonia militară și religioasă dedicată acestei zile au participat
Opt copii din Fâşia Gaza, împreună cu familiile lor, au ajuns în România cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naţionale. Ei vor fi trataţi în unităţi medicale din țara noastră, iar familiile lor vor fi
Persoanele care urmează să devină cadre militare, la admiterea într-o instituţie de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, a maiştrilor militari sau a subofiţerilor, încheie cu Ministerul Apărării
Ministrul apărării Angel Tîlvăr a semnat, în marja summitului NATO de la Washington de săptămâna trecută, o scrisoare de intenţie pentru crearea unui coridor de mobilitate militară între România, Bulgaria ş
Ministerul Apărării Naţionale continuă recrutarea tinerilor pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti, în seria a doua a campaniei de selecţie fiind disponibile peste 3.800 de posturi în 32 de
Statul Major al Apărării a finalizat recent prima campanie de recrutare-selecţie a soldaţilor profesionişti din acest an, în care au fost scoase la concurs 5.093 de locuri de soldați profesioniști. S-au înscris
Numeroase expoziţii, demonstrații, ceremonii militare au avut loc începând din weekend și se încheie astăzi, de Ziua Forţelor Terestre Române, care se sărbătorește în fiecare an în ziua de prăznuire
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează în această săptămână mai multe evenimente dedicate sărbătoririi a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de la
Un pacient în vârstă de 49 de ani, cunoscut cu un accident vascular cerebral ischemic major și crize de epilepsie încă din copilărie, a fost supus unei intervenții pe creier prin pleoapă, în premieră pentru Ro
Perioada de înscriere a candidaţilor pentru cele 5.093 de posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti (SGP) disponibile prin planul de recrutare al Ministerului Apărării Naţionale a fost prelungită până la 8
În contextul dezbaterilor din spațiul public privind nevoia de personal din armată, Ministerul Apărării a demarat procesul de selecție pentru ocuparea a peste 5.000 de posturi de soldaţi profesionişti, la care
În acest moment nu există nici o discuție privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu, totuși există o preocupare la nivelul Ministerului Apărării pentru serviciul militar voluntar, având în vedere ne
Ziua Armatei României a fost sărbătorită miercuri, 25 octombrie, printr‑o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații în care sunt
În această săptămână, în judeţele Vrancea şi Vaslui, se desfăşoară un exercițiu de mobilizare a rezerviștilor care are în vedere „verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi a
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a început lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei în localitatea Plauru, comuna Ceatalchioi, din judeţul Tulcea, aflată la mică distanță de
După câteva zile în care au negat incidentul, autoritățile au confirmat miercuri că părţi din ceea ce ar putea fi o dronă rusească au căzut pe teritoriul românesc. Aliaţii NATO, informați de situație,
De Ziua Eroilor, în garnizoane, la mausolee şi la cimitirele de onoare, vor avea loc ceremonii militare şi religioase în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor Armatei Române căzuți la datorie
În ziua Înălțării Domnului, 2 iunie 2022, când au fost pomeniți și eroii români care s‑au jertfit pentru popor, credință și țară, în București au avut loc mai multe ceremonii militare și manifestări
În Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală, nouă preoți din Patriarhia Română au candidat marți, 19 octombrie 2021, pentru ocuparea a cinci posturi
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit duminică, 3 octombrie 2021, Sfânta Liturghie la biserica cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfinții Arhangheli