Înţelepciune biblică: Cine Îl alungă pe Dumnezeu este în întunerica

"Deci după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte." (In. 13, 30)

Numai în Evanghelia Sfântului Ioan găsim acest verset tulburător. În el este vorba despre Iuda trădătorul, unul dintre cei doisprezece Apostoli, şi totuşi nu dintre ei, căci, "de ar fi fost de-ai noştri, ar fi rămas cu noi", după cum ne spune acelaşi Evanghelist Ioan (I In. 3, 19). Dincolo de faptul trădării în sine, scurtul fragment pe care vrem să îl punem aici în evidenţă frapează prin efectul puternic pe care îl produce la nivel vizual-imaginativ, dând măsura talentului scriitoricesc al unuia dintre cei mai mari Evanghelişti.

Suntem acum două mii de ani în urmă. Fiul lui Dumnezeu Se plimba pe pământ, printre oameni, înconjurat mereu de mulţimi nesfârşite de bolnavi şi neputincioşi, de iubitori de filosofie şi cuvântări frumoase, dar mai ales de cuvinte cu putere, care ieşeau cu prisosinţă din gura Lui şi care hrăneau mai mult decât pâinile din pustie. Cuvinte şi fapte minunate izvorau dinspre Această Persoană minunată: "Numai Iuda cel rău-credincios n-a voit să înţeleagă", aşa cum spune o cântare bisericească.

Momentul Cinei celei de Taină: pregătirea celui mai impresionant cuvânt şi a celei mai importante fapte din istoria umanităţii, de fapt singura de proporţii infinite: Patima şi Învierea Domnului. Hristos, din Care ţâşnesc năvalnice razele dumnezeirii, stă la masă cu ucenicii Săi. Poate că nu mulţi Îl văd în adevărata Sa lumină, de fapt Îl vor vedea aşa numai după Înviere şi după ce vor fi luminaţi de Duhul Sfânt, însă numai unul dintre ei şi-a închis cu totul inima faţă de El, L-a alungat din sufletul său, întunecându-se: Iuda cel rău-credincios, cel care Îl vânduse pe treizeci de arginţi.

În casa unde este Hristos este lumină, lumină caldă şi liniştită de candele şi opaiţe, lumină lină de sfântă priveghere, dar în afara casei este întuneric beznă: unde nu este El, nu poţi vedea, nu te poţi orienta pe drumul cel bun. Iuda ştia drumul, căci obişnuinţa te ghidează chiar şi în întuneric, dar drumul lui era unul rău, ducându-l până la sinucidere - acolo duce obişnuinţa păcatului. De aceea, trebuie ca întotdeauna să-L avem pe Dumnezeu ca ghid şi luminător pe calea vieţii noastre.