Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Ioan 10, 1-9

Ioan 10, 1-9

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 21 Mai, 2019

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la El: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sare pe alături, acela este fur și tâlhar. Iar cel ce intră pe ușă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide și oile ascultă de glasul lui, și oile sale le cheamă pe nume și le mână afară. Și când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, și oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au înțeles ce înseamnă cuvintele Lui. A zis deci iarăși Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt ușa oilor. Toți câți au venit mai înainte de Mine sunt furi și tâlhari, iar oile nu i-au ascultat. Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.”

Sfaturile Sfântului Constantin cel Mare

Fericitul Teodoret, Episcopul Cirului, Istoria Bisericească, Cartea I, 27, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1995), vol. 44, p. 74

„Îndreptându-vă privirile către Dumnezeu (spunea Împăratul Constantin - n.n.), iubiți-vă unii pe alții!”

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea II, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, p. 103

„Cine se va putea împărtăși din vreun bine, dacă nu va vrea să-L mărturisească pe Dumnezeu, Care este cauza a tot binele și dacă nu va vrea să-I aducă cuvenita cinstire?”

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea III, 21.2., în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, p. 135

„... a spus împăratul (Constantin - n.n.) - trebuie să ne trecem unul altuia cu vederea micile noastre scăderi, să ne arătăm înțelegători și să iertăm omului ce este omenesc, fiindcă nu există lucru mai de preț ca armonia și buna-înțelegere.
(...) Puțini sunt cei dornici de învățătură curată și rar e un om îndrăgostit de adevăr! De aceea și trebuie să ne arătăm deschiși tuturor, de fiecare îngrijindu-ne să-i dăm ce-i poate fi lui spre mântuire, aidoma medicilor; iar astfel vor ajunge toți să slăvească (să înalțe prin faptă) în toate mântuitoarea învățătură.”

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea IV, 51.1., în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, p. 179
„Însă adevărata moștenire bună și mântuitoare de suflet pe care le-a lăsat-o el, Constantin, fiilor săi a fost sămânța fricii de Dumnezeu...”

Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, Cartea IV, 64, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, pp. 184, 185

„... pe la amiază a fost și el înălțat, la Dumnezeul său, lăsându-ne nouă, muritorilor, ceea ce avea el înrudit cu firea noastră, ca să se unească Dumnezeului său cu tot ce era în sufletul său mai duhovnicesc și mai încins de dragostea lui Dumnezeu. Așa s-a sfârșit Constantin.”