Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Evanghelia zilei Luca 16, 1-9

Luca 16, 1-9

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 22 Noi, 2018

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om bogat care avea un iconom, iar acesta a fost pârât lui că-i risipește avuțiile. Și, chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteală de iconomatul tău, căci nu mai poți să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face, că stăpânul meu ia iconomatul de la mine? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face ca să mă primească în casele lor când voi fi scos din iconomat. Și chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât ești dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ți zapisul și, șezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât ești dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ți zapisul și scrie optzeci. Și a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înțelepțește. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înțelepți în neamul lor decât fiii luminii. Și Eu vă zic vouă: Faceți-vă vouă prieteni, dăruind din bogăția nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, să vă primească aceștia în corturile cele veșnice.”

Cel ce caută află înțelepciunea

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 2, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (2000), vol. 41, p. 404

Toate sunt netede celor ce înțeleg și drepte celor ce află cunoștința, precum s-a scris (Pilde 8, 9). Dar e întunecat chiar ceea ce e ușor de cunoscut, celor lipsiți de înțelegere. Căci ascultătorul cu adevărat înțelegător al învățăturilor închide ceea ce e ușor de cuprins în ele, în vis­tieria minții, fără nici o întârziere. Iar pe cele al căror înțeles pare greu le supune cercetărilor și nu încetează să întrebe despre ele. Și mie mi se pare că aceasta ne îndeamnă să facem cu folos cei ce spun să deprindem ca pe niște câini alergători și vânători, ce au de la fire o simțire ascuțită a nărilor, puterile noastre ce se scufundă mereu în cele cercetate. Sau, oare, nu spre o astfel de deprindere cheamă cuvântul înțe­lept și prorocesc: «Căutând, caută și locuiește în Mine»? Adică, cel ce caută trebuie să caute, și cel ce aduce spre aceasta o râvnă puternică să nu se depărteze spre gânduri ușoare. Ci, cu cât spo­rește în greutatea înțelegerii ceea ce caută, cu atât trebuie să aducă o minte mai ascuțită și să pătrundă ceea ce e ascuns, cu atacuri mai hotărâte ale cugetării. Dar mintea îndărătnică și încă­­pă­țânată disprețuiește prin neascultare ceea ce i se comunică și respinge ceea ce e mai presus de ea cu o îndrăzneală nereți­nută, urcând la cea mai din urmă îngâmfare.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Doua, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 210

„Începutul învățăturii este cercetarea, și rădăcina înțelegerii celor necunoscute este nedumerirea în privința lor.”